2009-03-17 20:29:47

Programul Papei în Camerun: miercuri vizita la preşedintele ţării, întâlnirea cu episcopii, prezidarea celebrării Primelor Vespere la sărbătoarea Sfântului Iosif


(RV - 17 martie 2009) În Camerun, după ceremonia de sosire marţi la aeroportul din Yaoundé, Benedict al XVI-lea s-a transferat la nunţiatura apostolică din capitală.
Miercuri dimineaţă, Pontiful se va duce în vizită de curtoazie la preşedintele ţării, Paul Biya la palatul prezidenţial unde, după colocviul privat, are prezentarea familiei şi în continuare în salonul ambasadorilor, schimbul de daruri. Apoi, întâlnirea cu episcopii Camerunului la Biserica Cristos Rege situată în cartierul Tsinga din capitală, urmată mai târziu de prânzul împreună cu episcopii locali şi membrii suitei papale la sediul nunţiaturii apostolice. În fine, în cursul după amiezii de miercuri, Papa va prezida celebrarea primelor Vespere - a rugăciunii liturgice vesperale - pentru solemnitatea Sfântului Iosif în bazilica minoră a sanctuarului marian „Maria Regina Apostolilor”. La celebrare iau parte episcopi, preoţi, călugări, diaconi şi seminarişti, membri ai mişcărilor bisericeşti şi reprezentanţi ai celorlalte confesiuni creştine din Camerun.
 
Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.