2009-03-14 13:02:02

Audienţe şi numiri din agenda pontificală la zi: nou nunţiu apostolic în Lituania şi Estonia


RV 14 mar 2009. Benedict al XVI-lea a primit sâmbătă în audienţă pe Edward Fenech Adami, preşedintele Republicii Malta, împreună cu soţia şi suita. Succesiv, un grup de episcopi din Argentina, în vizită "ad Limina Apostolorum".

Sfântul Părinte a numit nunţiu apostolic în Lituania şi Estonia pe arhiepiscopul Luigi Bonazzi, pînă acum nunţiu apostolic în Cuba.

Sfântul Părinte a numit pe card. José Saraiva Martins, prefect emerit al Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, ca trimis special la celebrările prilejuite de împlinirea a 50 de ani ai Sanctuarului Cristos Rege de la Almada, în Portugalia, care se vor desfăşura la 17 mai 2009.

Benedict al XVI-lea a numit pe card. Ze-Kiun Joseph Zen, S.D.B., episcop de Hong Kong, ca trimis special la celebrările prilejuite de împlinirea a 25 de ani de la vizita pastorală a Slujitorului lui Dumnezeu Ioan Paul al II-lea în Tailanda, care vor avea loc la Bangkok pe 10-11 mai 2009.

În Argentina, Sfântul Părinte a procedat la înfiinţarea Prelaturii Teritoriale de Esquel, cu teritoriu dezmembrat din dieceza de Comodoro-Rivadavia, sufragană a mitropoliei de Bahia Blanca. Totodată, a numit episcop al Prelaturii de Esquel pe mons. José Slaby, C. Ss.R., pînă acum superior şi paroh al comunităţii călugărilor redemptorişti din Esquel. Cu un teritoriu de 78.407 km2, noua prelatură teritorială are o populaţie de peste 68.000 de locuitori din care peste 56.000 sunt catolici. În prezent, are 8 parohii, patru preoţi diecezani şi 10 preoţi călugări. Prin înfiinţarea noii prelaturi teritoriale de Esquel, circumscripţiile ecleziastice din Argentina sunt în număr de 73.

În Mexic, Papa a acceptat renunţarea la conducerea pastorală a diecezei de Huejutla, prezentată de episcopul Salvador Martínez Pérez, potrivit canonului 401 § 1 din Codul de Drept Canonic; pentru aceeaşi dieceză, Sfântul Părinte a numit episcop pe mons. Salvador Rangel Mendoza, din Ordinul Fraţilor Minori, pînă acum vicar episcopal în arhidieceza de Morelia. Născut în 1946, mons. Salvador Rangel Mendoza a depus voturile solemne în 1973 iar un an mai târziu a fost sfinţit preot. A îndeplinit mai multe misiuni pastorale, printre care aceea de colaborator în Custodia Franciscană a Ţării Sfinte şi econom al Colegiului Internaţional 'Antonianum' din Roma.

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.