Prima predică de Postul Mare a Părintelui Raniero Cantalamessa, predicatorul Casei Pontificale: evoluţia omului în lumina Sfântului Paul

RV 13 mar 2009. Evoluţionismul, teza unui plan inteligent şi lucrarea Duhului Sfânt în creaţie, au fost temele abordate vineri la prima predică de Postul Mare de părintele franciscan capucin Raniero Cantalamessa, predicatorul Casei Pontificale, în capela "Redemptoris Mater" din Palatul Apostolic, în prezenţa Papei şi a Curiei Romane.

Părintele Cantalamessa a început reflecţia cu textul Sf. Paul din Scrisoarea către Romani: "toată creaţia suspină şi suferă durerile unei naşteri pînă în timpul de acum" (8, 22), pentru o confruntare cu teoria evoluţionistă la bicentenarul naşterii lui Darwin. Pentru Sfântul Paul, "Dumnezeu stă la începutul şi la încheierea istoriei lumii; o conduce în mod tainic spre un scop, făcând să fie de folos chiar şi derapajele libertăţii umane": aceasta este teza care susţine existenţa unui plan inteligent în creaţie, opusă celor care afirmă că universul evoluează de o manieră oarbă, fiind lipsit de o inteligenţă organizatoare". Această teorie, a observat pr. Cantalamessa, ar putea fi prezentată de ştiinţă dacă ar putea, singură, să explice totul. Dar lucrurile nu stau în acest fel:
• "Dacă reparcurgem înapoi istoria lumii, cum s-ar răsfoi o carte de la ultima pînă la prima pagină, odată ajunşi la capăt ne dăm seama că e ca şi cum ar lipsi prima pagină, fără un 'incipit'. Ştim totul despre lume, în afara lui 'de ce' şi 'cum' a început. Cel care crede este convins că Biblia ne oferă exact această pagină iniţială, care lipseşte. Aici, ca pe frontispiciul oricărei cărţi, este indicat numele autorului şi titlul operei".

O atare analogie ne poate ajuta să conciliem credinţa noastră în existenţa unui plan inteligent al lui Dumnezeu în lume cu aparenta cazualitate şi mersul imprevizibil, scoase la lumină de Darwin şi de ştiinţa actuală. Este vorba, în fond, de raportul dintre har şi libertate:
• "După cum pe tărâmul spiritului harul lasă spaţiu la caracterul imprevizibil al libertăţii umane şi acţionează prin intermediul acesteia, la fel în domeniul fizic şi biologic, totul este încredinţat jocului de cauze secunde (de exemplu, lupta pentru supravieţuirea speciilor, în viziunea lui Darwin, întâmplarea şi necesitatea, în viziunea lui Monod), chiar dacă acelaşi joc este prevăzut şi însuşit de providenţa lui Dumnezeu. Atât în primul cât şi în al doilea caz, Dumnezeu, după cum spune proverbul, scrie drept pe linii strâmbe".

Creaţia, a afirmat călugărul capucin, este lucrarea Duhului Sfânt, cel care duce la desăvârşire întreaga realitate şi o face să evolueze dinspre haos spre ordine. Acelaşi lucru se întâmplă în om, micul cosmos:
• "Duhul Sfânt este cel care îl face pe fiecare dintre noi să treacă de la haos la cosmos, de la dezordine, confuzie şi dispersarre, la ordine, unitate şi frumuseţe. Este frumuseţea care constă în conformitatea cu voinţa lui Dumnezeu şi imaginea lui Cristos, în trecerea de la omul cel vechi la omul cel nou... La naştere suntem 'oameni vechi' şi trebuie să devenim 'oameni noi'. Viaţa întreagă, nu doar adolescenţa, este o vârstă 'evolutivă'! În lumina Evangheliei, copii nu suntem prin naştere, ci devenim. Postul Mare este timpul ideal pentru a ne dedica acestei întineriri. Spiritul Sfânt este inima reînnoirii şi a reîntineririi".

Aici, serviciul audio: