2009-03-10 12:21:39

În timpul vizitei în Angola papa Benedict al XVI-lea va dedica o întâlnire mişcărilor catolice pentru promovarea femeii


(RV - 10 martie 2009) Vizita lui Benedict al XVI-lea în Angola trebuie să-i inducă pe angolezi la reflecţie asupra necesităţii de a valoriza demnitatea omului şi respectul pentru aproapele: este ceea ce a afirmat Joao Teta, rectorul universităţii Agostinho Neto. Rectorul consideră că sosirea Papei va fi un moment foarte important şi pentru femei. La Luanda la 22 martie, în Parohia Sfântul Anton, Pontiful va întâlni mişcările catolice pentru promovarea femeii. Pentru Joao Teta femeile angoleze trebuie să considere vizita Papei ca un mare har şi o binecuvântare. Pentru ministrul Ştiinţelor şi Tehnologiilor, Maria Candida Teixeira, iniţiativa lui Benedict al XVI-lea are o importanţă deosebită, mai cu seamă pentru că va aduce angolezilor mesaje de pace. solidaritate şi mângâiere. Între timp, în Camerun, a început numărătoarea inversă. Benedict al XVI-lea va sosi la 17 martie. Nunţiul apostolic în Camerun şi Guineea Ecuatorială, mons. Antonio Eliseo Ariotti a precizat că vizita Papei în Camerun şi Angola va antrena întregul continent african, întrucât Papa va întâlni preşedinţii tuturor Conferinţelor episcopale naţionale din Africa cărora le va consemna Instrumentul de lucru pentru Sinodul care se va ţine anul acesta în Vatican de la 4 la 25 octombrie, în timpul căruia episcopii vor înfrunta chestiuni privind pacea, dreptatea şi reconcilierea.







All the contents on this site are copyrighted ©.