Papa Benedict al XVI-lea şi Curia Romană, în săptămâna de exerciţii spirituale: reflecţia călugărului benedictin pr. Ildebrando Scicolone despre tăcerea lăuntrică şi contemplaţie

RV 02 mar 2009. Odată cu celebrarea Vesperelor, duminică seară, Benedict al XVI-lea şi Curia Romană au intrat în tradiţionala săptămână de exerciţii spirituale a Postului Mare, care se vor încheia cu meditaţia de sâmbătă dimineaţă. În tot acest timp, audienţele Papei sunt suspendate.

Predicatorul exerciţiilor spirituale din acest an, card. Francis Arinze, prefect emerit al Congregaţiei pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor, a ţinut duminică meditaţia de deschidere pe tema "Primirea invitaţiei lui Isus de a-l urma şi de a rămâne alături de el". Tema a fost aprofundată apoi în a doua şi a treia meditaţie de luni.

Tăcerea lăuntrică şi detaşarea de ocupaţiile zilnice sunt elementele esenţiale pentru orice reculegere spirituală, al cărei scop este acela de a crea condiţiile favorabile unei mai bune ascultări a Cuvântului lui Dumnezeu. Redacţia centrală l-a contactat în acest sens pe pr. Ildebrando Scicolone, călugăr benedictin şi profesor de liturgie la Ateneul Pontifical Sfântul Anselm din Roma:
• "Cine doreşte să-l audă pe Dumnezeu care vorbeşte în tăcere, trebuie să facă tăcere, evident. Pentru că dacă cineva este distrat de atâtea lucruri, nu mai poate auzi vocea din interior şi nici să mediteze în profunzime la ceea ce este el însuşi în raport cu Dumnezeu. Iată de ce se spune că zilele de reculegere trebuie să fie zile de tăcere, pe cât posibil de solitudine, mai mult, se vorbeşte chiar de condiţiile unui pustiu, în sensul că nu trebuie să existe nimic care să distragă atenţia, nici la nivel exterior nici în interiorul inimii. În această perioadă de exerciţii spirituale, unul se îndepărtează de tot ceea ce făcea de obicei şi urmează cuvântul lui Isus care spune 'Veniţi voi singuri, într-un loc retras, şi odihniţi-vă puţin' (Marcu 6,31). Desigur, odihna nu înseamnă a nu face nimic ci un mod de a contempla realităţile lui Dumnezeu".

Vorbind zilele trecute parohilor diecezei de Roma, Benedict al XVI-lea spunea că oamenii merg la preot "fără mască". Şi zilele de reculegere sunt un timp de a sta fără mască în faţa propriei conştiinţe...
• "Acesta este aspectul cel mai important. În timpul zilelor de reculegere fiecare ar trebui să descopere adevărul despre sine. Nu atât adevărul propriei existenţe, ci adevărul efectiv. Dacă în faţa Domnului unul se recunoaşte drept ceea ce este, trebuie să facă să cadă masca. Dar apoi e necesar să fie coerent şi să trăiască în funcţie de acest adevăr. Sfântul Paul spunea: 'făcând adevărul în caritate', nu 'spunând adevărul' ci 'fiind adevăraţi'. De multe ori noi suntem cuprinşi de compromisuri, de prudenţă – cum o numim deseori – de diplomaţie. În timpul săptămânii de exerciţii spirituale, în schimb, fiecare se prezintă aşa cum este înaintea lui Dumnezeu. Este un efort de a fi mai autentici, mai adevăraţi".

Un mod greşit de a înţelege Postul Mare este acela care consideră că este un timp de tristeţe. Cu toate acestea, bucuria este elementul central al creştinismului, 'ingredientul' tipic al Postului Mare...
• "Isus a predicat întotdeauna pocăinţa, nu atât în sensul de a face pocăinţă ci de a se converti. Nu a predicat niciodată tristeţea, dimpotrivă, a vestit tuturor bucuria. Eu – afirmă pr. Ildebrando Scicolone – sunt un călugăr benedictin şi Sf. Benedict a dedicat un capitol întreg despre Postul Mare în care spune: 'În bucuria Duhului Sfânt, să aştepţi Sfintele Paşti'. Aceasta trebuie să fie şi trăsătura Postului Mare (...). Trebui să-i ajutăm pe oameni să înţeleagă că noi ne pregătim să înviem, ne pregătim de Învierea noastră. Vigilia pascală nu este atât învierea lui Cristos, pe care o celebrăm de altfel în fiecare duminică, ci amintirea învierii noastre în Cristos".

Aţi predicat ani la rând exerciţiile spirituale: ce ne puteţi spune?
• "Când predic exerciţiile spirituale, nu urmez maniera Sfântului Ignaţiu, care a lansat expresia 'exerciţii spirituale' având în vedere exercitarea virtuţilor. Fiind un călugăr, eu văd în exerciţiile spirituale o 'lectio divina', o formă de a contempla în bucurie faptele minunate pe care Domnul le-a împlinit în istoria mântuirii şi în istoria personală a fiecărei persoane. Prin lectura Sfintei Scripturi, se degajează această formă de respiraţie, pentru că în lumina lui Dumnezeu fiecare persoană înţelege care este sensul vieţii, care este sensul istoriei. Apoi, modul nostru de a trăi trebuie să devină un răspuns de iubire la iubirea lui Dumnezeu de care începem să ne dăm seama. Şi am observat că acest fapt este încurajator, este ca o fereastră spre un spaţiu cu aer curat. Iată ce ar trebui să fie exerciţiile spirituale".

Aici, serviciul audio: