Cardinalul Bertone la reuniunea de studiu asupra lui Pius al XI-lea: a fost un mare Papă care trebuie studiat şi redescoperit

(RV - 27 februarie 2009) O figură de descoperit mai bine prin studiul unor documente inedite puse astăzi la dispoziţia istoricilor de Arhiva Secretă Vaticană. Este vorba de Achille Ratti, devenit Papă în decembrie 1922 cu numele de Pius al XI-lea. Şi-a luat moto cuvintele Pax Christi in regno Christi, „Pacea lui Cristos în împărăţia lui Cristos”: şi a rămas fidel. Despre acest protagonist al secolului XX a vorbit cardinalul secretar de Stat, Tarcisio Bertone, intervenind joi dimineaţă în deschiderea Congresului internaţional promovat de Comitetul Pontifical de Ştiinţe Istorice.
Pentru noi s-a aflat Alessandro De Carolis:
• „Papă al demnităţii Bisericii”. Papa celor cinci dictatori - Hitler, Mussolini, Stalin, Franco şi Salazar - cu care a trebuit să se descurce cu abilitate şi în adevăr între cele două războaie mondiale din secolul trecut, fără să mai amintim frământările provocate de criza din 1929. Cardinalul Bertone a definit drept „stupefiantă” istoria umană şi eclezială a lui Pius al XI-lea. Dar a recunoscut şi că dintre pontificatele secolului XX, cel al lui Pius al XI-lea are nevoie să fie cercetat cu atenţie, nu numai pentru a scoate la iveală solicitudinea sa pastorală, dar şi pentru a clarifica actele din timpul lungii sale permanenţe la cârma bărcii lui Petru - 17 ani - în relaţie cu evenimentele şi „ambientul religios şi social al primilor 40 de ani ai secolului trecut”.

Mulţumită deciziei lui Benedict al XVI-lea de a permite consultarea documentelor de arhivă vaticane relative la Pius al XI-lea, „istoriografia lungului său pontificat a căpătat - a spus cardinalul Bertone - noi impulsuri şi produs noi rezultate”. Secretarul de Stat a făcut aluzie între altele la istoria - adesea citată în mod controversat de către cercetători - a Enciclicei împotriva legilor rasiale, pe care Pius al XI-lea nu a putut să o promulge din cauza morţii, petrecută la 10 martie 1939: tocmai cu o zi înainte de aşteptatul discurs pentru marcarea împlinirii unui deceniu de la semnarea Pactelor Laterane. Sunt Pactele care, cum s-a amintit recent la ceremoniile pentru cea de-a 80 aniversare a semnării lor, au fost simbolul acelei „politici a concordatelor” a lui Pius al XI-lea, care a încheiat în jur de zece cu alte ţări: de la Letonia la Germania, de la Austria la Polonia şi România.

„Realismul” şi „clarviziunea” sa, a notat cardinalul Bertone, i-au permis datorită concordatului cu regimul mussolinian naşterea şi construirea Cetăţii Vaticanului. Şi chiar dacă, a amintit, exponenţi catolici ai timpului, precum De Gasperi şi don Sturzo, a văzut Pactele Laterane „din punctul lor de vedere ca o stropitură, o ’pată de noroi’, ce mânjea partea cea mai bună a catolicismului antifascist”, acest lucru nu l-a tulburat pe Pius al XI-lea, a cărui fibră tenace reiese din această afirmaţie din 24 mai 1929: „Când ar fi vorba de a salva câteva suflete, de a împiedica daune majore pentru suflete, am avea curajul de a trata cu diavolul în persoană”. Dar şi acordul cu Reich-ul hitlerian trebuie să fie contextualizat şi înţeles plecând de la documente. „Cine îl consideră o trădare - a afirmat cardinalul Bertone - uită că el a oferit Sfântului Scaun justificarea juridică şi morală care a făcut posibilă în 1937 enciclica Mit Brennender Sorge, cel mai ferm şi mai precis rechizitoriu scris vreodată împotriva nazismului, acuzat aproape de a fi anticristul şi ’de a perverti’ şi ’falsifica’ ordinea ’creată şi voită de Dumnezeu’”. Doar cinci zile după documentul împotriva nazismului, Pius al XI-lea - care despre bolşevism păstra o amară amintire întrucât l-a văzut în acţiune în 1920 împotriva polonezilor - a promulgat Enciclica Divini Redemptoris asupra comunismului ateu. "Pentru prima dată în istorie - se citeşte în unul din pasajele cele mai energice ale acestui text - asistăm la o luptă, voită cu cinism şi pregatită în toate detaliile, a omului împotriva a tot ceea ce este divin”.

Secretarul de Stat s-a oprit apoi asupra activităţii pastorale „surpinzătoare” a lui Pius al XI-lea, cu atenţie la Rusia şi la Orientul creştin şi la marea operă caritativă încă „neexplorată”, desfăşurată de Pro Russia, dar şi la celebrarea marilor Sfinţi ca Sfântul Francisc de Sales, Sfântul Toma d’Aquino, Sfântul Francisc din Assisi şi Sfântul Augustin; apoi cele patru enciclice care au marcat magisteriul acestui Pontif şi pe care viitorul fericit Ioan al XXIII-lea le-a definit drept „coloane măreţe”: enciclica Divini illius Magistri, din 31 decembrie 1929 asupra educaţiei tineretului; enciclica Casti connubii din 31 decembrie a anului următor 1930 asupra familiei întemeiată de Dumnezeu în unitatea căsătoriei; enciclica Quadragesimo anno din 15 mai 1931 care celebrează, explică şi întregeşte enciclica Rerum novarum a lui Leon al XIII-lea şi în fine, enciclica Ad Catholici sacerdotii din 20 decembrie 1935 care exaltă sublimitatea preoţiei catolice şi misiunea sa în lume.

"Acest Pontif - recunosc unanim istoricii - a ştiut să conducă Biserica cu vigoare”, a observat cardinalul Bertone. A privit „cu ochi noi la misiuni şi la înrădăcinarea catolicismului în afara Europei; a fost sensibil la chestiunile care apăreau în cultură şi a impulsionat catolicii la angajarea în domeniul social. Cronica celor 17 ani ai pontificatului său este bogată în celebrări memorabile cu ocazia jubileelor şi a altor evenimente semnificative. A fost primul Pontif care a folosit instrumentul radiofonic, graţie invenţiei lui Guglielmo Marconi, făcând în felul acesta să se audă vocea sa în toată lumea”. Sunt toate aspecte ale acelei „solicitudini bisericeşti” care vor putea fi studiate, a spus cardinalul Bertone citându-l pe cardinalul Giacomo Biffi, „pentru a răscumpăra energic acest Papă din trecerea sub tăcere şi dintr-o uitare care îl nedreptăţesc”.

Aici serviciul audio: