2009-02-25 16:22:44

Impresiile cardinalului Walter Kasper după vizita la noul arhiepiscop ortodox grec Ieronim al II-lea


RV 25 feb 2009. Preşedintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, card. Walter Kasper, a efectuat la începutul acestei săptămâni o vizită de două zile la Atena în timpul căreia a avut o întrevedere cu noul arhiepiscop ortodox grec al Atenei şi întregii Elade, Preafericirea Sa Ieronim al II-lea. După întoarcerea la Roma, card. Kasper a fost contactat de redacţia noastră centrală cu privire la impresiile colocviului avut cu primatul Greciei şi la perspectivele ecumenice de pe versantul grec al ortodoxiei.

• "Trebuie să spun că a fost o vizită de curtoazie, pentru că eu nu-l cunoşteam pe noul arhiepiscop Ieronim al II-lea. Aveam dorinţa de a-l cunoaşte şi voiam să continui pe calea dialogului. Este un om cu adevărat umil şi modest. Am avut o întâlnire plăcută, la fel şi cu colaboratorii săi.
Biserica din Grecia este una din cele mai importante Biserici ortodoxe cu o lungă şi bogată tradiţie de origine apostolică: Sf. Paul a predicat la areopagul din Atena. Are o importanţă mare şi o influenţă considerabilă asupra lumii ortodoxe.
Raporturile cu Biserica din Grecia au început în timpul predecesorului său, cu arhiepiscopul Hristodulos, iar cooperarea s-a dezvoltat în domeniul problemelor de ordin practic şi pastoral. Aceasta pentru că dialogul teologic noi îl ducem înainte cu toate Bisericile ortodoxe luate împreună. Biserica din Grecia participă activ şi are un rol important, chiar dacă de această dată nu am vorbit mult despre dialogul teologic, cât mai ales de probleme practice. Oriunde în Europa se întâlneşte aceeaşi realitate şi aceleaşi provocări, precum imigraţia, care în Grecia este foarte mare, problemele sociale datorate crizei economice, rata şomajului în creştere, etc. Cred că în acest domeniu se poate colabora. Ei sunt foarte interesaţi să înveţe din experienţa noastră şi acest lucru este foarte important.
Apoi, după cum am spus, Biserica din Grecia are o lungă şi bogată tradiţie, dar păstrează amintiri neplăcute despre trecut, în special cu privire la cruciade. A fost un gest foarte important, cel făcut de Ioan Paul al II-lea când a cerut iertare pentru cruciade şi cele întâmplate în acel context. Cu toate acestea, există încă o rezistenţă considerabilă în ce priveşte apropierea ecumenică şi de aceea paşii noştri trebuie să fie foarte prudenţi. Cu noul arhiepiscop şi colaboratorii săi, noi vrem să continuăm să facem aceşti paşi. Sunt foarte mulţumit de această vizită. Nu aveam aşteptări foarte mari, căci nu era de aşteptat să rezolvăm toate problemele într-o singură zi, dar era importantă stabilirea unui contact personal, ceea ce s-a şi făcut într-un climat de mare cordialitate şi destindere".

Ce ne puteţi spune despre comunitatea catolică din Grecia? Catolicii, după cât se pare, erau consideraţi ca simpli străini atât de către guvern cât şi de Biserica ortodoxă...
• "Într-adevăr, există o minoritate romano-catolică, dar şi una greco-catolică. Ambele comunităţi sunt în creştere datorită imigraţiei şi consecinţele acestui fapt sunt privite acum cu mare atenţie, ceea ce nu s-a văzut înainte din partea Bisericii ortodoxe. Eu le-am cerut să nu ignore complet aceste comunităţi şi ei mi-au promis acest lucru, dat fiind că imigraţia, cum spuneam, este în creştere".

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.