Primatul lui Petru în serviciul unităţii şi al diversităţii în Biserică: reflecţia teologului italian Nicola Bux pe marginea alocuţiunii Papei la rugăciunea "Angelus"

(RV - 23 februarie 2009) Însoţiţi-mă „cu rugăciunile voastre, pentru ca să pot să îndeplini înaltă îndatorire pe care Providenţa divină mi l-a încredinţat ca succesor al apostolului Petru”. Astfel, duminica trecută la rugăciunea Îngerul Domnului Benedict al XVI-lea le-a cerut credincioşilor sprijinul lor spiritual. O invocaţie semnificativă în sărbătoarea Catedrei Sfântului Petru, celebrare ce i-a oferit Papei ocazia de a reflecta asupra valorii şi actualităţii primatului episcopului Romei. În legătură cu întâietatea Bisericii Romei, Pontiful i-a citat pe Sfântul Ignaţiu de Antiohia şi pe Sfântul Irineu episcop de Lyon în Gallia dar şi Constituţia dogmatică despre Biserică a Conciliului Vatican II.

Despre caracterul special al ministerului petrin, să-l ascultăm pe teologul Nicola Box, preot consultant al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei:
• „Întrucât din partea multora se invocă fidelitatea faţă de Conciliu şi îngrijorarea de a nu fi uitat, de a nu cădea în uitare, pe bună dreptate Sfântul Părinte a amintit la rugăciunea Îngerul Domnului documentul conciliar Lumen gentium despre Biserică. A menţionat pasajul precis care spune că „în comuniunea eclezială există în mod legitim Biserici particulare înzestrate cu tradiţii proprii, rămânând neatins primatul Catedrei lui Petru, care se află în fruntea adunării universale a carităţii (cf Sf. Ignaţiu de Antiohia, Ad Romanos, Pref.), ocroteşte formele de diversitate legitime şi veghează, în acelaşi timp, ca ceea ce este particular să nu aducă nici un prejudiciu unităţii, ci mai degrabă să o slujească’” (Lumen gentium, 13). Să ne gândim o clipă la faptul dacă Francisc din Assisi nu ar fi găsit primatul lui Petru: mişcarea sa, carisma sa nu ar fi ajuns probabil să se răspândească, aşa cum s-a întâmplat; ar fi rămas închisă, şi poate sufocată la nivel local. Orice aspect particular în Bisaerică capătă formă în unitate cu totul”.

Ascultare şi autoritate,deci, dar şi caritate şi unitate...
• „Desigur nu se pot separa aceste lucruri. Sfântul Părinte în discursul pe care l-a ţinut în urmă cu câteva zile la Seminarul Roman Major, a insistat mult asupra importanţei comuniunii. Aceasta consistă în apartenenţa la unicul trup, adică în a se simţi fiecare parte a altuia. Nimeni nu este auto-suficient, nici unul individual şi nici o comunitate. Aceasta, evident, este legea carităţii, este aplicarea carităţii, a iubirii. Când nu mai suntem conştienţi de aceasta, cum a amintit Sfântul Părinte la Seminarul Roma, nasc polemici, polemici pe care Papa în formă foarte precisă le-a identificat într-o credinţă ce degenerează în intelectualism, adică se acordă prioritate propriei înţelegeri a lucrurilor şi nu în faptul de a crede că Trupul lui Isus Cristos, la care aparţin, este mai mare dect mine”.

Vorbind pelerinilor de limba germană, tot la rugăciunea Angelus, duminică 22 februarie, Papa s-a rugat Sfântului Petru ca tulburări şi furtuni să nu zguduie Biserica...
• „Sfântul Petru, în prima sa scrisoare spune: „Sfinţiţi-l pe Domnul Cristos în inimile voastre, gata oricând să daţi răspuns oricui vă cere cont de speranţa voastră” şi apoi adaugă „dar cu blândeţe şi bună-cuviinţă, având o conştiinţă curată”: Cred că poate în Biserică e nevoie de mai multă îngăduinţă şi aş zice dezbatere, dar dezbatere condusă cu această metodă indicată de Sfântul Petru: înainte de toate, a avea mereu privirea spre Dumnezeu, apoi adorarea sa pe primul loc. Când îl adorăm pe Dumnezeu se naşte în inimă un sentiment de bunătate, de umilinţă care ne face să gândim şi să judecăm cu alţii, dar întotdeauna cu bunătate, cu respect şi cu o conştiinţă dreaptă”.

În alte cuvinte a coborî tonul şi a ridica, a ţine la înălţime conţinutul…
• „Cred că tocmai aşa. Uneori, ignoranţa conţinutului, superficialitatea, prezumţia de a se crede fiecare deţinător al întregului adevăr, nu ajută la creşterea comuniunii”.