2009-02-19 20:19:30

Recepţie pentru cei 80 de aniu ai Palctelor Laterane_ dintre cele mai bune raporturile dintre Italia şi Sfântul Scaun


(RV - 19 februarie 2009) Între Italia şi Sfântul Scaun raporturile sunt dintre cele mai bune. S-a reafirmat miercuri seară în timpul unei recepţii la ambasada Italiei pe lângă Sfântul Scaun cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactelor Laterane şi a 25 de ani de la revizuirea Concordatului. Au participat la eveniment preşedintele Republicii Giorgio Napoletano, premierul Silvio Berlusconi, cardinalul secretar de Stat Tarcisio Bertone şi preşedintele Conferinţei episcopale italiene cardinalul Angelo Bagnasco.
Care sunt raporturile dintre cele două State o spune clar, în cuvinte puţine dar explicite, şeful Statului Girogio Napoletano: „Concordatul este un text încă actual şi important şi conţine mari potenţialităţi”.

Pe aceeaşi linie se exprimă şi premierul Silvio Berlusconi:
• „Da, de când am avut responsabilitatea de a guverna ţara, ne-am dedicat întotdeauna rezolvării micilor probleme care existau între Republica italiană şi Statul Vatican, răspunzând aşteptărilor tuturor”.
Pentru premierul Berlusconi există o absolută identitate de vederi, şi în primul asupra temelor internaţionale. Potrivit şefului de guvern italian, în întâlnire s-a vorbit şi despre violenţele suferite de catolici în unele părţi ale lumii. Pe plan intern s-a abordat tema şcolilor catolice, care iniţial îşi văzuseră reduse fondurile alocate. Iar în următoarele zile parlamentul va fi chemat să examineze legea privind sfârşitul vieţii. Pentru Berlusconi, „este vorba despre o problemă care îi priveşte pe toţi, şi nu doar un partid sau altul. Urarea mea este întotdeauna aceea de a găsi soluţii împărtăşite de ambele părţi”. Că atmosfera dintre Italia şi Sfântul Scaun sunt foarte bune s-a înţeles şi de la preşedintele Senatului, Renato Schifani, pentru care Pactele Laterane sunt o garanţie de coeziune socială. Pe scurt, 80 de ani de prietenie între două State care colaborează în interesul comun.

Miercuri dimineaţă, tema fusese dezbătută într-o reuniune de studiu la Camera Deputaţilor, în care preşedintele Gianfranco Fini atrăsese atenţia asupra noţiunii de laicitate pozitivă. Pentru preşedintele Fini este vorba de o laicitate care „are între rădăcinile sale şi doctrina socială a Bisericii, cu teza sa despre independenţa şi autonomia însăşi a Bisericii de comunitatea politică şi invers.








All the contents on this site are copyrighted ©.