2009-02-17 17:18:32

Omagiu profund pentru cardinalul Stephen Kim Sou-hwan, arhiepiscop emerit de Seul, decedal la vârsta de 86 de ani


(RV - 17 februarie 2009) Este un omagiu simţit şi profund cel pe care de mii de credincioşi, stând la rând de la ora 7 dimineaţă, îl aduc cardinalului sud-coreean Stephen Kim Sou-hwan, arhiepiscop emerit de Seul, decedat luni la vârsta de 86 de ani. Multe personalităţi ale ţării - informează AsiaNews - s-a dus în catedrala Neprihănitei unde vineri se vor desfăşura funeraliile, între aceştia fiind preşedintele sud-coreean Lee Myung-bak, care a vorbit despre „o mare pierdere pentru naţiune” în timp ce fost şef al Statului, Kim Dae-jung l-a definit pe cardinal ca cel căruia „nu i-a fost niciodată teamă să pună în acţiune crezul său, în timpul dictaturii din anii ’70 şi ’80”. Un om - a spus - care şi-a cheltuit viaţa pentru democraţie în Coreea şi pentru a ajuta pe cei care suferă şi sunt în situaţii de sărăcie”.

Potrivit voinţei arhiepiscopului de Seul, imediat după deces, i-au fost prelevate corneele; în urmă cu 20 de ani, în timpul Congresului euharistic internaţional în capitala sud-coreeană, cardinalul iniţiase în rândul catolicilor mişcarea donării de organe în favoarea sănătăţii altora, ca imitare a lui Cristos. În acea ocazie el îşi semnase testamentul, referitor la dăruirea ochilor; ofertă pe care a reînnoit-o medicului în timpul ultimei internări în spitalului Sfânta Maria. Nu întâmplător, ultimele sale cuvinte au fost „iubiţi, iubiţi mereu şi iertaţi. Mulţumesc”. Luni, Papa îşi exprimase profunda sa mâhnire într-o telegramă trimisă cardinalului Nicholas Cheong Jinsukm actualul arhiepiscop de Seul amintind munca desfăşurată ani îndelungaţi de cardinalul defunct în serviciul Bisericii.

Un loc deosebit în activitatea sa pastorală la ocupat cultivarea dialogului cu necreştinii şi coordonarea eforturilor comune în domeniul caritativ şi de asistenţă. Curajoase, în dificila situaţie politică internă, au fost declaraţiile şi iniţiativele sale în apărarea drepturilor omului. Era foarte iubit şi nu întâmplător cele mai mari ziare ale ţării şi toate canalele de televiziune l-au amintit cu afecţiune.








All the contents on this site are copyrighted ©.