Redescoperiţi sacramentul Pocăinţei sau al Iertării: reflecţia unui duhovnic augustinian în urma invitaţiei lui Benedict al XVI-lea

(RV - 16 februarie 2009) Duminica trecută 15 februarie la întâlnirea pentru rugăciunea Îngerul Domnului, Papa a invitat credincioşii la redescoperirea importanţei sacramentului Pocăinţei, a sacramentului Iertării sau Reconcilierii.

 
Comentând fragmentul evanghelic despre vindecarea unui lepros, papa Benedict al XVI-lea a spus că „nu boala fizică ci păcatele îl îndepărtează pe om de Dumnezeu şi atunci când nu sunt mărturisite cu umilinţă şi încredere în milostivirea divină ajung până la a produce moartea sufletului”. În schimb, în sacramentul Pocăinţei - a adăugat - Cristos răstignit şi înviat, prin intermediul slujitorilor săi, ne purifică prin îndurarea sa nemărginită, ne redă comuniunea cu Tatăl ceresc şi cu fraţii, ne oferă darul iubirii, al bucuriei şi păcii sale”.

Să ascultăm în această privinţă reflecţia părintelui Gabriele Ferlisi, din rândul călugărilor augustinieni desculţi, unul dintre duhovnicii bazilicii Sfântul Petru care de ani de zile vine în contact în forul conştiinţei, în cadrul mărturisirii sacramentele, cu credincioşi din toată lumea.
• „Sacramentul Mărturisirii sau Spovezii este unul dintre sacramentele cele mai umane, mai frumoase, de care avem nevoie, deoarece este întâlnirea personală cu Cristos care iartă. Cine trăieşte această experienţă, atât preotul duhovnic cât şi penitentul care se mărturiseşte, ştie că este o atare bucurie încât altceva mai bun nu se poate dori: este o bucurie ce te cuprinde din adâncul sufletului. E forate frumos”.

Papa a spus de mai multe ori că trebuie să se facă deosebire între sensul păcatului şi complexul de vină sau culpă…
• „Sunt două lucruri total distincte. Sensul de culpă pune în centrul situaţiei propriul orgoliu rănit şi de aceea în loc să aducă pace şi seninătate provoacă angoasă şi nelinişte, nu linişteşte niciodată. În schimb, durerea de păcat îl pune în centru pe Dumnezeu, iubirea de Dumnezeu, trădat, rănit, şi atunci omul ştie că pe Dumnezeu îl găseşte mereu gata la iertare iar durerea de păcatele săvârşite aduce pace, dă seninătate. Practic cu durerea de păcate omul simte spunându-i-se acele cuvinte pe care Sfântul Augustin, în unul din discursurile sale le-a pus pe buzele lui Dumnezeu:’Nu mă interesează ceea ce aţi fost până acum, fiţi ceea ce până acum nu aţi fost’. Această durere de păcate redă într-adevăr pacea. Sensul de culpă tulbură întotdeauna”.

Ce trebuie făcut pentru a recurge cât mai bine la acest sacrament?
• „Gândul că la spovadă o persoană se duce ca să se întâlnească cu Domnul. Nu este vorba de obsesia meticulozităţii de a spune tot, tot: trebuie spuse păcatele grave, acest lucru să fie foarte clar, dar ceea ce este important e întâlnirea, legătura cu Cristos, a se simţi primit, înţeles, iertat; nu este întâlnirea unei persoane care se duce în cabinetul unui psiholog, este întâlnirea sacramentală cu Cristos care iartă. Să fie clare câteva principii: mărturisirea nu dă capacitatea de a nu mai păcătui, impecabilitatea, spovada dă forţa şi harul pentru a lupta mai bine. Cine se apropie de sacramentul Mărturisirii trebuie să aibă acest imbold spiritual de a se angaja, deoarece dacă se cade în mediocritate, atunci totul devine mediocru. Dar dacă cineva pune în joc voinţa fermă, dorinţa puternică, chiar dacă apoi se va vedea făcând aceleaşi lucruri, e slăbiciunea care se exprimă în acea determinată manieră, dar în suflet de fiecare dată unul spune: ’Vreau să fac această mărturisire ca şi cum ar fi ultima şi de aceea vreau să pun tot efortul şi toată voinţa de ameliorare’. Apoi, din nefericire, se redescoperă slab, dar de aceasta Domnul nu ţine cont, Domnul vede bună voinţa, strădania, şi încurajează la a merge înainte”.

Sunteţi duhovnic în bazilica vaticană, ce experienţă aveţi?
• „E foarte frumoasă. Îi mulţumesc Domnului, Dacă în calitate de preot aş avea numai această slujire în bazilica Sfântul Petru, m-aş considera fericit de mulţumirile pastorale pe care le-am avut”.
 
Aici, serviciul audio: