Redescoperiţi sacramentul Pocăinţei sau al Iertării: reflecţia unui duhovnic augustinian
în urma invitaţiei lui Benedict al XVI-lea
(RV - 16 februarie 2009) Duminica trecută 15 februarie la întâlnirea pentru
rugăciunea Îngerul Domnului, Papa a invitat credincioşii la redescoperirea importanţei
sacramentului Pocăinţei, a sacramentului Iertării sau Reconcilierii. Comentând
fragmentul evanghelic despre vindecarea unui lepros, papa Benedict al XVI-lea a spus
că „nu boala fizică ci păcatele îl îndepărtează pe om de Dumnezeu şi atunci când nu
sunt mărturisite cu umilinţă şi încredere în milostivirea divină ajung până la a produce
moartea sufletului”. În schimb, în sacramentul Pocăinţei - a adăugat - Cristos răstignit
şi înviat, prin intermediul slujitorilor săi, ne purifică prin îndurarea sa nemărginită,
ne redă comuniunea cu Tatăl ceresc şi cu fraţii, ne oferă darul iubirii, al bucuriei
şi păcii sale”.
Să ascultăm în această privinţă reflecţia părintelui Gabriele
Ferlisi, din rândul călugărilor augustinieni desculţi, unul dintre duhovnicii bazilicii
Sfântul Petru care de ani de zile vine în contact în forul conştiinţei, în cadrul
mărturisirii sacramentele, cu credincioşi din toată lumea. • „Sacramentul Mărturisirii
sau Spovezii este unul dintre sacramentele cele mai umane, mai frumoase, de care avem
nevoie, deoarece este întâlnirea personală cu Cristos care iartă. Cine trăieşte această
experienţă, atât preotul duhovnic cât şi penitentul care se mărturiseşte, ştie că
este o atare bucurie încât altceva mai bun nu se poate dori: este o bucurie ce te
cuprinde din adâncul sufletului. E forate frumos”.
Papa a spus de mai multe
ori că trebuie să se facă deosebire între sensul păcatului şi complexul de
vină sau culpă… • „Sunt două lucruri total distincte. Sensul de culpă pune
în centrul situaţiei propriul orgoliu rănit şi de aceea în loc să aducă pace şi seninătate
provoacă angoasă şi nelinişte, nu linişteşte niciodată. În schimb, durerea de păcat
îl pune în centru pe Dumnezeu, iubirea de Dumnezeu, trădat, rănit, şi atunci omul
ştie că pe Dumnezeu îl găseşte mereu gata la iertare iar durerea de păcatele săvârşite
aduce pace, dă seninătate. Practic cu durerea de păcate omul simte spunându-i-se acele
cuvinte pe care Sfântul Augustin, în unul din discursurile sale le-a pus pe buzele
lui Dumnezeu:’Nu mă interesează ceea ce aţi fost până acum, fiţi ceea ce până acum
nu aţi fost’. Această durere de păcate redă într-adevăr pacea. Sensul de culpă tulbură
întotdeauna”.
Ce trebuie făcut pentru a recurge cât mai bine la acest sacrament? •
„Gândul că la spovadă o persoană se duce ca să se întâlnească cu Domnul. Nu este vorba
de obsesia meticulozităţii de a spune tot, tot: trebuie spuse păcatele grave, acest
lucru să fie foarte clar, dar ceea ce este important e întâlnirea, legătura cu Cristos,
a se simţi primit, înţeles, iertat; nu este întâlnirea unei persoane care se duce
în cabinetul unui psiholog, este întâlnirea sacramentală cu Cristos care iartă. Să
fie clare câteva principii: mărturisirea nu dă capacitatea de a nu mai păcătui, impecabilitatea,
spovada dă forţa şi harul pentru a lupta mai bine. Cine se apropie de sacramentul
Mărturisirii trebuie să aibă acest imbold spiritual de a se angaja, deoarece dacă
se cade în mediocritate, atunci totul devine mediocru. Dar dacă cineva pune în joc
voinţa fermă, dorinţa puternică, chiar dacă apoi se va vedea făcând aceleaşi lucruri,
e slăbiciunea care se exprimă în acea determinată manieră, dar în suflet de fiecare
dată unul spune: ’Vreau să fac această mărturisire ca şi cum ar fi ultima şi de aceea
vreau să pun tot efortul şi toată voinţa de ameliorare’. Apoi, din nefericire, se
redescoperă slab, dar de aceasta Domnul nu ţine cont, Domnul vede bună voinţa, strădania,
şi încurajează la a merge înainte”.
Sunteţi duhovnic în bazilica vaticană,
ce experienţă aveţi? • „E foarte frumoasă. Îi mulţumesc Domnului, Dacă în calitate
de preot aş avea numai această slujire în bazilica Sfântul Petru, m-aş considera fericit
de mulţumirile pastorale pe care le-am avut”. Aici, serviciul
audio: