2009-02-08 13:31:13

Adevărata şi cea mai profundă boală a omului este absenţa lui Dumnezeu, a sursei de adevăr şi de iubire: Benedict al XVI-lea la rugăciunea "Angelus" (text)


(RV - 8 februarie 2009) Numai reconcilierea cu Dumnezeu ne poate dărui adevărata vindecare. A spus papa Benedict al XVI-lea la întâlnirea duminicală cu cei aproximativ 30.000 de credincioşi, romani şi pelerini, reuniţi la amiază în Piaţa San Pietro pentru tradiţionala rugăciune Angelus Domini - Îngerul Domnului.
Deşi boala face parte din experienţa umană omul nu se poate obişnui cu ea şi caută continuu explicaţii, a spus Pontiful în scurta sa reflecţie despre raportul dintre boală şi Împărăţia lui Dumnezeu. Benedict al XVI-lea a afirmat că aceasta din urmă „este prezenţă de adevăr şi iubire, este vindecare în adâncul fiinţei noastre. Sfântul Părinte a abordat aceste teme plecând de la evanghelia Liturghiei duminicale în care Isus o vindecă nu numai pe soacra lui Petru, cuprinsă de febră, dar şi „tot felul de bolnavi şi pe cei stăpâniţi de diavol”. Papa avea în vedere şi apropiata Zi mondială a bolnavului care se va celebra la 11 februarie. După antifonul "Angelus", Papa a lansat un apel la rugăciune pentru reconciliere în Madagascar şi a anunţat că miercuri seară, 11 februarie, în bazilica vaticană va întâlni bolnavii, operatorii sanitari şi voluntarii prezenţi, după Liturghia oficiată de cardinalul Javier Lozano Barragàn, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Pastorala Sănătăţii.

Aici, alocuţiunea Papei, apelul şi anunţul în versiunea noastră de lucru:

Dragi fraţi şi surori,
astăzi Evanghelia (cf Mc 1,29-39) - în strânsă continuitate cu duminica precedentă - ni-l prezintă pe Isus care, după ce a predicat sâmbătă în sinagoga din Cafarnaum, vindecă mulţi bolnavi, începând cu soacra lui Simon. Intrat în casa sa, o găseşte la pat cuprinsă de febră şi, îndată prinzând-o de mână, o vindecă şi o face să se ridice. După asfinţitul soarelui, însănătoşează o mulţime de persoane chinuite de tot felul de rele. Experienţa vindecării bolnavilor a ocupat bună parte din misiunea publică a lui Cristos şi ne invită încă o dată să reflectăm asupra sensului şi valorii bolii în orice situaţie în care fiinţa umană s-ar putea găsi. Această oportunitate ne este oferită şi de Ziua Mondială a Bolnavului, pe care o vom celebra miercurea viitoare, 11 februarie, în comemorarea liturgică a Fericitei Fecioare Maria de la Lourdes.

În ciuda faptului că boala face parte din experienţa umană, nu reuşim să ne obişnuim cu ea, nu numai pentru că uneori devine între-adevăr apăsătoare şi gravă, ci în mod esenţial deoarece suntem făcuţi pentru viaţa completă. Pe bună dreptate „instinctul nostru interior” face să ne gândim la Dumnezeu ca plinătate de viaţă, mai mult, ca Viaţă veşnică şi desăvârşită. Când suntem încercaţi de rău şi rugăciunile noastre par să fie zadarnice, se ridică atunci în noi îndoiala şi neliniştiţi ne întrebăm: care este voinţa lui Dumnezeu? Tocmai la această întrebare găsim răspunsul în Evanghelie. De exemplu, în fragmentul de azi citim că „Isus a vindecat tot felul de bolnavi şi a alungat mulţi diavoli” (Mc 1,34); într-un alt pasaj din Sfântul Matei, se spune că „Isus străbătea toată Galileea, învăţând în sinagogile lor, predicând evanghelia Împărăţiei şi vindecând orice boală şi orice suferinţă în popor” (Mt, 4.23). Isus nu lasă dubii: Dumnezeu - al cărui chip El însuşi l-a dezvăluit - este Dumnezeul vieţii, care ne eliberează de orice rău. Semnele acestei puteri de iubire sunt vindecările pe care le înfăptuieşte: demonstrează astfel că Împărăţia lui Dumnezeu este aproape redând bărbaţilor şi femeilor deplina lor integritate în spirit şi în trup. Spun că aceste vindecări sunt semne: nu au scop în sine ci călăuzesc spre mesajul lui Cristos, ne conduc spre Dumnezeu şi ne fac să înţelegem că adevărata şi cea mai profundă boală a omului este absenţa lui Dumnezeu, a sursei de adevăr şi de iubire. Şi numai reconcilierea cu Dumnezeu ne poate dărui adevărata vindecare, adevărata viaţă, deoarece o viaţă fără iubire şi fără adevăr nu ar fi viaţă. Împărăţia lui Dumnezeu este tocmai prezenţa de adevăr şi de iubire şi astfel e vindecare în adâncul fiinţei noastre. Se înţelege, de aceea, de ce predica sa şi vindecările pe care le face sunt mereu unite; formează, de fapt, un unic mesaj de speranţă şi de mântuire.

Graţie lucrării Duhului Sfânt, opera lui Isus se prelungeşte în misiunea Bisericii. Prin intermediul Sacramentelor Cristos însuşi comunică viaţa sa mulţimilor de fraţi şi surori, în timp ce însănătoşează şi mângâie nenumăraţi bolnavi prin numeroasele sale activităţi de asistenţă sanitară pe care comunităţile creştine le promovează cu caritate fraternă şi manifestă astfel chipul lui Dumnezeu, iubirea sa. Este adevărat: câţi creştini - preoţi, călugări şi laici - i-au împrumutat şi continuă să-i împrumute în orice parte a lumii mâinile lor, ochii şi inimile lor lui Cristos, adevărat medic al trupurilor şi al sufletelor!
Să ne rugăm pentru toţi bolnavii, în special pentru cei mai gravi, care nu pot în nici un fel să se îngrijească de ei înşişi, dar sunt total dependenţi de îngrijirile altuia: fie ca fiecare dintre ei să poată experimenta, în solicitudinea celui care le este alături, puterea iubirii lui Dumnezeu şi bogăţia harului său care salvează. Maria, tămăduitoarea bolnavilor, să se roage pentru noi!

După rugăciunea „Angelus”, papa Benedict al XVI-lea a lansat un apel şi a făcut un anunţ.

În aceste săptămâni se înregistrează în Madagascar puternice tensiuni politice care au provocat şi agitaţii populare. De aceea episcopii Insulei au proclamat pentru astăzi o zi de rugăciune în favoarea reconcilierii naţionale şi dreptăţii sociale. Profund preocupat de perioada deosebit de critică pe care ţara o traversează, vă invit să vă alăturaţi catolicilor malgaşi pentru a-i încredinţa Domnului pe cei morţi în timpul manifestaţiilor şi pentru a invoca de la El, prin mijlocirea Prea Sfintei Maria, revenirea la concordia inimilor, la liniştea socială şi la convieţuirea civilă.
 ***
 Aşa cum spuneam puţin mai înainte, pe 11 februarie, în comemorarea Fericitei Fecioare Maria de la Lourdes, se celebrează Ziua Mondială a Bolnavului. În cursul după amiezii voi întâlni bolnavii şi pelerinii în bazilica Sfântul Petru, după Liturghia care va fi prezidată de preşedintele Consiliului Pontifical pentru Pastorala Sănătăţii, cardinalul Lozano Barragán. Încă de acum, asigur binecuvântarea mea specială tuturor bolnavilor, lucrătorilor sanitari şi voluntarilor din orice parte a lumii.








All the contents on this site are copyrighted ©.