2009-02-06 16:58:48

Mons. Migliore: “Nu!” excluderii sociale a săracilor şi imigranţilor. Necesitatea unor condiţii de viaţă mai umane pentru toţi


(RV – 6 februarie 2009) Pentru a garanta o autentică dezvoltare umană, trebuie promovată integrarea socială a tuturor, în special a celor mai nevoiaşi, săraci şi imigranţi.
Este sublinierea arhiepiscopul Celestino Migliore, în intervenţia la Palatul de Sticlă, cu ocazia celei de-a 47-a sesiuni a Comisiei pentru Dezvoltare Socială.
Observatorul permanent al Sfântului Scaun la ONU s-a oprit asupra strategiei necesare pentru promovarea dezvoltării umane a celor excluşi şi discriminaţi.

Problemele familiilor, ale bătrânilor, ale şomerilor, imigranţilor şi ale tuturor grupurilor expuse excluderii sociale trebuie să fie înfruntate prin intermediul unor adecvate structuri sociale şi instituţionale. Acesta este exortaţia arhiepiscopului Celestino Migliore, în intervenţia sa la Palatul de Sticlă. Prelatul a subliniat importanţa ca dezvoltarea socială să nu necesite doar ajutor financiar, ci o efectivă implicare a persoanelor. O concepţie pe care arhiepiscopul Migliore a reafirmat-o de mai multe ori. Este necesar, a spus, să se dea persoanelor posibilitatea concretă de a fi protagoniste a propriei dezvoltări, aşa încât condiţiile de viaţă să devină mai umane pentru toţi.

Ceea ce lipseşte în lupta împotriva sărăciei şi a inegalităţii – a spus Observatorul permanent al Sfântului Scaun la ONU nu este în primul rând asistenţa financiară sau cooperarea juridică, ce sunt oricum esenţiale. Este urgentă mai ales o reţea de relaţii capabilă să împărtăşească condiţiile de viaţă ale celor excluşi. Este nevoie – a mai spus – de persoane capabile de prezenţă şi acţiuni ale căror efort să fie recunoscut de către instituţii locale, naţionale şi globale. Repetând cuvintele lui Benedict al XVI-lea, cu ocazia Zilei Mondiale a Păcii, a spus: dezvoltarea nu este doar o chestiune tehnică, dar necesită o reală atenţie faţă de elementul uman.

Solidaritatea cu cei excluşi de societate, a mai spus monseniorul Migliore, poate ajuta la găsirea celor mai potrivite instrumente pentru o mai bună integrare în societate. Doar astfel vom putea afirma demnitatea lor, făcându-i să devină adevăraţii protagonişti ai propriei dezvoltări. Şi, a asigurat că Sfântul Scaun – cu diferitele sale instituţii – este implicat în eliminarea sărăciei şi în realizarea unei integrări sociale a tuturor.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3








All the contents on this site are copyrighted ©.