2009-02-05 15:56:14

În vizită "ad Limina" la Papa episcopii din Nigeria. Interviu cu arhiepiscopul de Abuja: Întărirea dialogului cu islamul


(RV - 5 februarie 2009) Aproximativ 150 milioane de locuitori, dintre care mulţi musulmani sau credincioşi aparţinând diferitelor religii tradiţionale. Aceasta este realitatea actuală a Nigeriei, ţară din Africa de Vest cu cel mai mare număr de episcopi din întregul continent şi o Biserică în mare dezvoltare. Începând de joi dimineaţă, 5 aprilie, situaţia catolicilor locali şi diferitele aspecte ale vieţii Bisericii sunt prezentate Papei şi departamentelor Curiei Romane de episcopii nigerieni aflaţi la Roma pentru vizita lor ad Limina Apostolorum care se va încheia la sfârşitul acestei luni, sâmbătă 28 februarie.
Benedict al XVI-lea a primit joi dimineaţă în audienţe succesive şase dintre păstorii Conferinţei episcopale nigeriene între care s-a aflat şi arhiepiscopul de Abuja, John Olorunfemi Onaiyekan, care vorbeşte despre provocările mai importante pe care trebuie să le înfrunte arhidieceza sa:
• „După părerea mea, o sfidare foarte pozitivă este aceea care vine de la creşterea Bisericii nigeriene, pe care căutăm să o păstorim bine sub toate aspectele. Numărul catolicilor continuă să crească, la fel şi vocaţiile la preoţie şi viaţa călugărească. Există dieceze în care numărul preoţilor nu este suficient, tocmai pentru că numărul credincioşilor este mare: dacă un preot trebuie să celebreze Liturghia pentru 5 mii de persoane în fiecare duminică, ne putem întreba cât timp îi mai rămâne pentru grija pastorală la nivel personal. Din fericire, există alte modalităţi de a sluji lumea, prin grupuri de laici, responsabili pastorali. O altă provocare, analogă, e constituită de marele număr al tinerilor, băieţi şi fete, care vor să-şi dedice viaţa slujirii Bisericii, ca preoţi sau călugăriţe. Problema care se pune este aceea de a discerne şi înţelege bine cererile lor, pentru a verifica aptitudinile lor. Apoi, odată primiţi în seminarii sau în case de formare, trebuie să-i pregătim bine iar când un seminar are 400, 500 de elevi, pregătirea lor devine o problemă. Există apoi raportul dintre Biserică şi societatea nigeriană în general, între Stat şi Biserică. Societatea nigeriană este foarte complexă, având peste 250 de grupuri etnice diferite. La aceasta se adaugă pluralismul religios. Sunt creştini şi musulmani, dar nu trebuie uitat că noi creştinii suntem de diferite grupuri etnice şi că şi între noi, nu avem mereu acelaşi mod de a vedea lucrurile. De fapt, foarte adesea când apar conflicte între creştini şi musulmani, ele sunt provocate în general de grupuri extremiste de ambele părţi: există fanatici musulmani, cât şi de origine creştină. Dar, în Biserica catolică, având directive foarte precise asupra dialogului cu musulmanii - şi aceasta o recunosc şi ei - le urmăm cu mare atenţie şi astfel ajungem la bune relaţii de respect reciproc. Există de altfel un Consiliu interreligios nigerian alcătuit din creştini şi islamici.

Conferinţa nigeriană cuprinde 60 de episcopi. Pentru vizita ad Limina au fost convocaţi în două grupuri care vor avea o zi comună, cea de sâmbătă 14 februarie, când vor fi primiţi toţi împreună în audienţă la Sfântul Părinte.








All the contents on this site are copyrighted ©.