2009-02-04 19:12:22

Miercuri: sumarul emisiunii şi alte informaţii


(RV - 4 februarie 2009) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii:
- Exemplul apostolic al Sfântului Paul, izvor de întinerire a Bisericii: a afirmat Benedict al XVI-lea la ultima cateheză dedicată sf. apostol Paul în cadrul audienţelor generale de miercuri. Apelul puternic al Papei, miercuri, în aula Paul al VI-lea, pentru criza umanitară din Sri Lanka: trebuie respectat dreptul umanitar al civililor implicaţi în conflict.

 
- Din agenda pontificală la zi mai menţionăm: în Polonia Papa l-a numit un episcop de Sosnowiec pe mons. Grzegorz Kaszak, din clerul arhidiecezei de Szczecin-Kamień, până în prezent secretar al Consiliului Pontifical al Familiei. În audienţă miercuri după amiază la Sfântul Părinte cardinalul Paul Josef Cordes, preşedintele Consiliului Pontifical „Cor Unum”.

- Nota Secretariatului de Stat privind iertarea excomunicării celor patru episcopi ai Fraternităţii Sfântul Pius al X-lea şi declaraţiile negaţioniste relative la Shoah ale unuia dintre ei, mons. Richard Williamson.

- Prezentarea Conferinţei internaţionale pe tema „Evoluţia biologică: fapte şi teorii. O evaluare critică la 150 de ani după publicarea operei ’Originea speciilor’”. Conferinţa se va desfăşura la începutul lunii martie la Universitatea Pontificală Gregoriană din Roma.

- Sri Lanka: cel puţin 52 de civili au fost ucişi marţi seară în nordul insulei în luptele dintre armată şi rebelii separatişti tamil. În oraşul Vanni a fost bombardat şi distrus biroul organizaţiei Caritas: un operator a rămas rănit. Numit deja nunţiu apostolic la Damasc în Siria, arhiepiscopul Mario Zenari continuă să rămână la nunţiatura din Colombo pentru a fi aproape de populaţie în acest moment de suferinţă pentru ţara asiatică.

- Şi-a făcut intrarea în librăriile din Peninsulă textul noii versiuni oficiale a Sfintei Scripturi aprobată de Conferinţa Episcopală Italiană. Opera poartă titlul "Biblia, Calea Adevărul şi Viaţa" şi a fost publicată de Editura San Paolo. Alături de corectarea textului oficial precedent, aprobat în 1974, noua versiune a Sfintei Scripturi cuprinde un aparat de note şi explicaţii foarte atente; introducerea generală şi coordonarea revizuirii pentru Vechiul Testament a revenit arhiepiscopului Gianfranco Ravasi, în timp ce notele şi introducere la Noul Testament, biblistului Bruno Maggioni.

- Strasbourg. Numai în ultimul an abuzurile în dauna minorilor pe internet au crescut cu 16%, în timp ce piaţa turismului sexual afectează peste 2 milioane de victime nevinovate; pe baza acestor date, Parlamentul European a adoptat miercuri modificări importante la Decizia-cadru a Uniunii Europene din 2003, privind exploatarea sexuală a copiilor şi a pornografiei infantile. Printre noile măsuri, excluderea posibilităţii pentru pedofili de a exercita activităţi ce presupun contacte cu minorii, precum şi măsuri de protecţie pentru copiii-navigatori pe internet.

- Cote d'Ivoire. Semnal de alarmă al episcopilor catolici din Africa de Vest, reuniţi în aceste zile pentru adunarea plenară, în privinţa răspândirii extremismului islamic în Africa. Multiplicarea şcolilor coranice şi prezenţa mişcărilor teroriste în deşertul Mauritaniei – au afirmat episcopii – solicită Biserica la o nouă viziune a dialogului interreligios.

- Criza economică. După giganţii industriei electronice precum Sony, Hitachi Toshiba sau Nec, şi Panasonic a anunţat închiderea a 27 de stabilimente şi disponibilizarea a 15.000 de angajaţi. Număr record de şomeri şi în Spania, cu 3,3 milioane, reprezentând 14% din populaţie.

- Orientul Apropiat. Apel al Unicef pentru strângerea de fonduri în favoarea copiilor şi familiilor din Gaza; este necesară o sumă de 34,5 milioane de dolari pentru a răspunde la necesităţile cele mai urgente.

- Geneva. 14 reporteri au fost ucişi în luna ianuarie în întreaga lume: a anunţat la grupul Press Emblem Campaign; în 2008, 91 de jurnalişti şi-au pierdut viaţa în timpul activităţii de informare.

- China: preocupare pentru dispariţia unui avocat în drepturile omului, Gao Zhishen, despre care nu se mai ştie nimic de două săptămâni.

- Alba Iulia. Un important document de valoare istorică, emis la 21 mai 1634 de voievodul Matei Basarab, a fost descoperit de arhivarii din Alba. Hrisovul domnesc întărea un contract de vânzare-cumpărare din Câmpulung Muscel şi oferă informaţii preţioase despre localităţile din zonă, putând fi o dovadă istorică a atestării lor documentare. Pergamentul, informează Mediafax, este scris în slavă şi a fost donat în 1975 de către Episcopia Romano-Catolică de Alba Iulia.

- Din actualitatea internaţională. Fâşia Gaza: vizită a unei delegaţii a Bisericilor din Ierusalim, condusă de patriarhul latin arhiep. Fouad Twal; forţele israeliene au ridicat gradul stării de alertă în Galilea, pentru posibile atacuri din partea militanţilor Hezbolah din sudul Libanului. Statele Unite: doi miniştri din echipa administraţiei Obama, acuzaţi de evaziune fiscală. Republica Cehă: nouă amânare, din partea parlamentului, a votului privind Tratatul de la Lisabona.

- Joi 5 februarie, în calendarul liturgic bizantin român la fel ca în cel roman sau latin sfânta Agata, fecioară şi martiră în oraşul Catania din Sicilia, secolul 3.








All the contents on this site are copyrighted ©.