Ziua pentru Viaţă, la 1 februarie, în Italia. Episcopii într-un mesaj: avortul şi eutanasia, false răspunsuri la durere

(RV - 31 ianuarie 2009) Se celebrează în Italia duminică 1 februarie cea de-a 31-a Zi pentru Viaţă, instituită în 1979 de Conferinţa episcopală italiană în urma introducerii legii privind avortul. Tema actualei ediţii, extrasă din mesajul episcopilor, este „Forţa vieţii în suferinţă”, o reflecţie asupra durerii care marchează existenţa umană „făcută”,scriu episcopii, „pentru bucurie”. Suferinţa trebuie întotdeauna îngrijită şi însoţită pentru ca să poată general la rândul ei viaţă. Avortul şi eutanasia - se afirmă în mesaj - sunt răspunsuri false la situaţii de suferinţă: „durerii nu i se răspunde cu o altă durere”, nu se răspunde generând o ulterioară suferinţă”. Episcopii invită la speranţă şi la a nu-l lăsa niciodată singur pe cel care suferă. În felul acesta durerea, oricât ar fi de inexplicabilă, generează viaţă.

Iată mărturia dată de Paola Bonzi, responsabila Centrului de ajutor pentru viaţă de la Spitalul Mangiagalli din Milano, primul care a efectuat avorturi în Italia.
• „Şi în suferinţa în solitudine cred că există viaţă. Plec de la experienţa mea personală: am pierdut vederea când aveam 22 de ani şi un copil de patru luni şi după câteva luni îl aşteptam pe al doilea fiu al meu, cu părerile foarte contrare din partea tuturor medicilor. Însă, pentru mine, această suferinţă a generat un fiu de 4 kg şi 250 de grame, şi care astăzi este într-adevăr expresia vitalităţii; prin urmare, aş zice că suferinţa este fertilă, fireşte, dacă reuşim să nu deznădăjduim”.

V-aţi gândit vreodată la avort, ca soluţie posibilă pentru dificultăţile pe care le trăiaţi?
• „Când mă puneau în faţa tuturor neajunsurilor care ar fi venit, desigur, sufeream: însă, am crezut mereu în valoarea vieţii”.

Când răspunsul la o stare, la o existenţă nefericită, este avortul - scriu episcopii - se generează o suferinţă ulterioară, adică se răspunde la o suferinţă cu o altă durere; şi aceasta este ceea ce se întâmplă, atunci cum răspundeţi?
• „Dacă vedeţi persoanele în aşteptarea întreruperii sarcinii, există foarte multe care plâng; suferă pentru faptul că renunţă la viaţa fiului lor. Se răspunde punându-se la dispoziţia acestor persona, căutând să li se spună: „bine, nu aveţi casă, vă găzduiesc eu; nu va mai exist locul de muncă şi vom stabili un minimum care vă va permite să trăiţi”. La suferinţa concretă se răspunde cu ceva deopotrivă de concret”.

Lumea e dispusă să rişte doar să lase loc vieţii?
•”De foarte multe ori da. Sunt cea dintâi care mă uimesc, deoarece sincer vorbind nu trebuie să ne gândim că - având cei 300 de euro pe lună , chiar dacă timp de 18 luni - se schimbă viaţa persoanelor, însă este ca un gest pentru a spune , veţi eu sunt alături de tine, şi trebuie să spune că atunci când sosesc, nouă din zece îşi schimbă ideea”.

Sâmbătă seară cardinalul Zenon Groholewski, prefectul Congregaţiei pentru Educaţia Catolică a prezidat veghea de rugăciune pentru Ziua Vieţii organizată de studenţii Universităţii Catolice din Roma, desfăşurată în Biserica centrală a Universităţii Sfintei Inimi. La întâlnire a participat şi secretariatul naţional al Mişcării pentru Viaţă. A introdus întâlnirea mons. Sergio Lanza, asistentul ecleziastic general al Universităţii Sfintei Inimi.
Apărarea vieţii întotdeauna: cu acest gând comun, studenţi Universităţii Catolice din Roma s-au reunit împreună cu asociaţiile de voluntariat la sediul universitar al Spitalului Gemelli. Întâlnirea a fost organizată de studenţi.

Iată câteva motive: Simona D’Ippolito studentă la Stomatologie.
• „Am decis această veghe deoarece este un mod de a transmite, la toată lumea şi tuturor bolnavilor că noi studenţii suntem prezenţi şi împărtăşim cu ei durerea şi diferitele forme în care se manifestă, deci, plecând de la cei mai mici până la cei mai mari şi la vârstnici. Vrem să transmitem un mesaj şi de speranţă, căci tocmai aceasta adesea dă forţă persoanelor bolnave şi mâhnite să meargă înainte. Sunt foarte mulţumită că şi alţi studenţi pot împărtăşi această experienţă”.

Să-l ascultăm şi pe Daniele Coraci, student la Medicină la Universitatea Catolică din Roma:
• „A apăra viaţa, desigur, de la concepere până la sfârşitul ei natural, cred că este un obiectiv pe care toate fiinţele umane trebuie să şi-l pună. Natural, ca student la medicină, încerc să-i fac să înţeleagă aceasta, pe cât îmi este cu putinţă, prietenii, persoanele pe care le cunosc, şi anume că viaţa este într-adevăr un mare dar, un dar foarte frumos, şi în consecinţă, ar fi stupid şi egoist a nu o apăra”.