2009-01-29 14:13:06

Întărirea dialogului cu ortodocşii, pentru a înfrunta uniţi provocările culturale şi etice: Benedict al XVI-lea, adresându-se episcopilor catolici din Rusia cu ocazia vizitei "ad Limina Apostolorum".


RV 29 ian 2009. Benedict al XVI-lea a întâlnit joi episcopii din Conferinţa Episcopală a Rusiei, în cadrul vizitei lor "ad Limina Apostolorum", şi i-a îndemnat să întărească dialogul cu Biserica Ortodoxă pentru a înfrunta împreună marile provocări culturale şi etice din timpul nostru.

Contextul bisericesc din Rusia, Ţară marcată de o milenară tradiţie ortodoxă cu un bogat patrimoniu religios şi cultural, recere un nou angajament în timpurile noastre pentru a transmite valorile umane şi spirituale. Episcopul Romei a afirmat că este esenţială consolidarea dialogului cu ortodocşii. Acest dialog, a afirmat, "întâmpină încă unele dificultăţi, în pofida progreselor realizate". Sfântul Părinte şi-a exprimat totodată apropierea spirituală faţă de Biserica Ortodoxă Rusă care se bucură de alegerea mitropolitului Kiril ca Patriarh al Moscovei şi al tuturor Rusiilor. Papa a adresat astfel felicitările sale noului patriarh pentru "delicata îndatorire eclezială ce i-a fost încredinţată".

Benedict al XVI-lea a îndemnat apoi episcopii ruşi să continue uniţi în activitatea pastorală, fructificând în acest domeniu experienţa Bisericii universale. "Unitatea creşte şi se dezvoltă în situaţiile concrete în care se află Bisericile locale", a afirmat Sfântul Părinte. În acest sens, a adăugat Pontiful, Conciliul Vatican al II-lea aminteşte "că fiecare episcop este principiul vizibil şi fundamentul unităţii în Bisericile lor" iar în şi de acestea este constituită unica Biserică Catolică.

Într-un context ca cel din Rusia, caracterizat ca şi în alte Ţări, de criza familiei şi de scăderea demografică, Papa a îndemnat apoi episcopii să continue colaborarea cu autorităţile Statului. "Atenţia voastră, sunt cuvintele Papei, să se îndrepte în special către cei tineri", cărora comunitatea catolică rusă este chemată să le "transmită inalterat patrimoniul de sfinţenie şi fidelitate faţă de Cristos". În acest sens, Papa şi-a exprimat preţuirea pentru efortul de relansare a participării liturgice şi a activităţii catehetice.

Dacă rezultatele pastorale nu par să corespundă la eforturile depuse, aceasta nu trebuie să fie un motiv de descurajare, a observat Benedict al XVI-lea care a reînnoit invitaţia de a promova vocaţiile la preoţie şi activităţile care duc la creşterea spirituală a credincioşilor laici. La rândul lor, preoţii trebuie să aibă o atitudine cu adevărat părintească şi să fie exemplari în slujirea fraţilor.

În fine, Sfântul Părinte a îndemnat laicii să fie tot mai conştienţi că viaţa lor trebuie să fie un răspuns la chemarea universală de a fi sfinţi: "este important pentru creştini, a încheiat Pontiful Roman, să înfrunte uniţi marile provocări culturale şi etice din momentul de faţă, în special cele care se referă la demnitatea persoanei umane şi la drepturile ei inalienabile, la apărarea vieţii în orice fază a acesteia, tutelarea familiei şi chestiunile urgente de natură economică şi socială".

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.