2009-01-25 19:57:53

Sfântul Paul, model de convertire, în întâlnirea cu Cristos care schimbă viaţa omului: Benedict al XVI-lea la antifonul "Îngerul Domnului"


(RV - 25 ianuarie 2009) Întâlnirea cu Cristos care schimbă complet viaţa. A vorbit despre aceasta duminică papa Benedict al XVI-lea la întâlnirea cu credincioşii pentru rugăciunea „Îngerul Domnului”, în sărbătoarea „Convertirii Sfântului Paul”, convertire la care toţi suntem chemaţi şi care stă la baza promovării unităţii creştinilor. După antifonul marian Papa s-a oprit asupra Zilei mondiale a bolnavilor de lepră şi a Anului nou lunar sărbătorit în ţările asiatice. Apoi întâlnirea plină de bucurie cu copiii aparţinând Acţiunii Catolice din Roma sosiţi în Piaţa San Pietro pentru a încheia prin „Caravana Păcii” luna ianuarie dedicată de ei eforturilor de pace.

Dar sa-l ascultam pe Pontif:
• „În Evanghelia acestei duminici răsună cuvintele primei predici a lui Isus în Galileea: „Timpul s-a împlinit; împărăţia lui Dumnezeu este aproape: convertiţi-vă şi credeţi în Evanghelie” (Mc 1,15). Şi tocmai astăzi 25 ianuarie, se comemorează „Convertirea Sfântului Paul”. O coincidenţă fericită - mai ales în acest An Paulin - graţie căreia putem înţelege adevărata semnificaţie a convertirii evanghelice - metànoia - privind la experienţa Apostolului. La drept vorbind, în cazul lui Paul, unii preferă să nu folosească termenul „convertire”, deoarece - spun - el era deja credincios, mai mult, evreu fervent , şi de aceea nu a trecut de la necredinţă la credinţă, de la idoli la Dumnezeu, nu a trebuit să abandoneze credinţa ebraică pentru a adera la Cristos. În realitate, experienţa Apostolului, poate fi model al oricărei adevărate convertiri creştine.

Cea a lui Paul s-a maturizat în întâlnirea cu Cristos înviat; această întâlnire a fost decisivă pentru a-i schimba radical existenţa. Pe drumul Damascului s-a întâmplat pentru el ceea ce Isus cere în Evanghelia de azi: Saul s-a convertit deoarece, graţie luminii divine „a crezut în Evanghelie”. În aceasta consistă convertirea sa şi a noastră: în a crede în Isus mort şi înviat şi în a se deschide luminii harului său divin. În acel moment Saul a înţeles că mântuirea sa nu depindea de faptele bune săvârşite conform legii, ci de faptul că Isus murise şi pentru el - persecutorul - şi înviase. Acest adevăr, care în virtutea Botezului luminează existenţa fiecărui creştin, schimbă complet modul nostru de a trăi.

A se converti înseamnă, şi pentru fiecare dintre noi, a crede că Isus „s-a dat pe sine pentru mine”, murind pe cruce (cf Gal 2,20) şi, înviat, trăieşte cu mine şi în mine.
• „Încredinţându-mă puterii iertării sale, - a spus cu emoţie Papa vorbind la persoana întâi - şi lăsându-mă prins de mână de El, pot ieşi din nisipurile mişcătoare ale orgoliului şi păcatului, ale minciunii şi tristeţii, egoismului şi oricărei false siguranţe, pentru a cunoaşte şi trăi bogăţia iubirii sale”.

Dragi prieteni - a continuat Papa - invitaţia la convertire, valorizată de mărturia Sfântului Paul, răsună astăzi, la încheierea Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor, deosebit de importantă şi pe plan ecumenic. Apostolul ne indică atitudinea spirituală adecvată pentru a înainta pe calea comuniunii. „Nu că aş fi dobândit deja aceasta - scrie Paul Filipenilor - sau aş fi ajuns la desăvârşire, dar mă străduiesc s-o cuceresc, aşa cum am fost şi eu cucerit de Cristos Isus” (Fil 3,12).
• ”Desigur noi creştinii nu am ajuns încă la ţelul deplinei unităţi, dar dacă ne lăsăm convertiţi continuu de Domnul Isus, vom ajunge cu siguranţă”. Papa a încheiat alocuţiunea cu invocaţia: „Fericita Fecioara Maria, Mama Bisericii una şi sfântă, să ne obţină darul unei adevărate convertiri, pentru ca să se realizeze cât mai curând dorinţa fierbinte a lui Cristos: „Ut unum sint”.

Papa a încredinţat Maicii Domnului întâlnirea de rugăciune pe care avea să o prezideze duminică după amiază în bazilica Sfântul Paul din afara Zidurilor, şi la care urmau să participe, ca în fiecare an, reprezentanţii Bisericilor şi Comunităţilor ecleziale prezente la Roma.

După rugăciunea „Angelus”, papa Benedict al XVI-lea a amintit că duminică se celebra Ziua Mondială a Bolnavilor de Lepră, iniţiată în urmă cu 55 de ani de Raoul Follereau. Biserica, păşind pe urmele lui Isus, - a spus - are mereu o atenţie deosebită pentru persoanele marcate de această boală, cum dovedeşte şi mesajul difuzat în urmă cu câteva zile de Consiliul Pontifical pentru Pastorala Sănătăţii.
• „Mă bucur că Naţiunile Unite, printr-o recentă Declaraţie a Înaltului Comisariat pentru Drepturile Omului, au solicitat Statele la tutelarea bolnavilor de lepră şi a rudelor lor”. Benedict al XVI-lea le-a dat asigurarea rugăciunii sale reînnoind încurajarea tuturor celor care luptă cu ei pentru deplina vindecare şi o bună integrare socială.

Apoi, urările Papei pentru popoarele din diferite ţări ale Asiei Orientale care celebrează luni 26 ianuarie începutul anului nou lunar. „Le urez să trăiască această sărbătoare în bucurie. Bucuria este expresia fiinţei în armonie ea înseşi: şi aceasta poate deriva numai din a fi în armonie cu Dumnezeu şi cu creaţia sa.
• „Fie ca bucurie să fie mereu vie în inima tuturor cetăţenilor acelor naţiuni, atât de dragi mie, şi să se iradieze asupra lumii!”

În continuare Papa a salutat cu mare afecţiune copii şi adolescenţii asociaţiei „Acţiunea Catolică” din Roma şi din unele parohii şi şcoli ale oraşului, care au dat viaţă tradiţionalei „Caravane a păcii”. A salutat pe cardinalul vicar care i-a însoţit şi a mulţumit copiilor pentru fidelitatea lor faţă de angajarea pentru pace, o angajare făcută nu atât din cuvinte, dar din alegeri şi gesturi cum a spus o reprezentantă a lor căreia Papa i-a dat cuvântul.

Este vorba de Miriam, o copilă de 11 ani din Eritrea, devenită romană.
• „Am venit până aici - a spus - parcurgând străzile oraşului nostru, cu inima plină de bucurie şi împreună cu tine vrem să le spunem tuturor cu glas tare dorinţa noastră de pace, că pacea este o mare afacere”. Papa a răspuns astfel:
• „Dragi copii, cu ajutorul lui Isus să fiţi mereu constructori de pace acasă, la şcoală, în locurile de sport şi pretutindeni”.

Apoi după saluturile în diferite limbi, în special cel adresat pelerinilor de limbă engleză, a reamintit recentul Mesaj pentru Ziua comunicărilor sociale subliniind că „o folosire judicioasă a tehnologiilor informatice poate contribui la a forma comunităţi capabile să promoveze căutarea adevărului, a binelui şi a frumosului”. În fine, de la fereastra Palatului apostolic, zborul deasupra Pieţei San Pietro a doi porumbei albi, simbol al păcii, daţi de micul Marco Valerio Papei care le-a dat drumul sub privirile încântate ale copiilor ca şi ale tuturor celor prezenţi la rugăciunea Îngerul Domnului.

Primiţi şi binecuvântarea apostolică duminicală invocată de Papa după recitarea antifonului „Angelus” împreună cu credincioşii, romani şi pelerini, binecuvântare pe care Pontiful o extinde la toţi cei care şi pe această cale o primesc în spirit de credinţă.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.