Iertarea excomunicării celor patru episcopi ai Fraternităţii "Pius al X-lea", o veste bună la 50 de ani de la anunţul convocării Conciliului Vatican II: nota Pr. Lombardi

(RV - 24 ianuarie 2009) Benedict al XVI-lea a acceptat cererea pentru revocarea excomunicării la patru episcopi consacraţi în 1988 de mons. Marcel Lefebvre fără mandat pontifical: se arată într-un comunicat al Sfântului Scaun însoţit de decretul Congregaţiei pentru Episcopi, semnat pe 21 ianuarie de cardinalul prefect Giovanni Battista Re.

Este vorba de mons. Bernard Fellay, mons. Bernard Tissier de Mallerais, mons. Richard Williamson şi mons. Alfonso del Gallareta: sunt cei patru episcop cărora Papa le-a ridicat excomunicarea. O decizie, se citeşte în comunicat, luată „după un proces de dialog între Sediul Apostolic şi Fraternitatea Sacerdotală Pius al X-lea întemeiată în 1970 la Fribourg în Elveţia de mons. Lefebvre, care contesta unele reforme introduse de Conciliul Vatican II. Sfântul Părinte - afirmă documentul vatican - a acceptat astfel cererea formulată de mons. Fellay, şi în numele celorlalţi trei episcopi, într-o scrisoare din data de 15 decembrie 2008: „suntem mereu ferm determinaţi - se citea în misivă - în voinţa de a rămâne catolici şi de a pune toate forţele noastre în slujba Bisericii Domnului nostru Isus Cristos, care este Biserica catolică romană. Noi acceptăm învăţăturile ei cu suflet filial. Noi credem ferm în Primatul lui Petru şi în prerogativele sale, de aceea situaţia actuală ne face să suferim atât de mult”.

Cei patru episcopi fuseseră consacraţi la 30 iunie 1988 de acelaşi mons. Lefebvre fără mandat pontifical, şi în consecinţă căzuseră în excomunicarea „latae sententiae”, adică automată, apoi declarată în mod formal de Congregaţia pentru Episcopi la 1 iulie 1988.

O sciziune pe care Benedict al XVI-lea, informează Sfântul Scaun, a căutat mereu să o restabilească, chiar întâlnindu-l personal pe mons. Fellay la 29 august 2005. În acea împrejurare Papa a manifestat voinţa de a proceda treptat şi în timpi rezonabili în acest demers. Un drum ajuns acum la înlăturarea excomunicării, iertată - afirmă Sfântul Scaun - „cu solicitudine pastorală şi paternă îndurare”. Benedict al XVI-lea - se mai citeşte în decretul Congregaţiei pentru Episcopi - este „încrezător în angajamentul exprimat de cei patru episcopi de a nu cruţa nici un efort pentru a aprofunda în colocviile necesare cu autorităţile Sfântului Scaun, chestiunile încă deschise, astfel încât să se poată ajunge curând la o soluţie deplină şi satisfăcătoare”. Prin acest act - continuă documentul - se doreşte să se consolideze relaţiile reciproce de încredere şi să se intensifice, pentru a deveni stabile, raporturile dintre Fraternitatea Sfântul Pius al X-lea cu acest Sediu Apostolic”. „Acest dar de pace, la terminarea celebrărilor de Crăciun - se mai spune în document - vrea să fie şi un semn pentru a promova unitatea în caritate a Bisericii universale şi să ajungă la îndepărtarea scandalului divizării”. Auspiciile, în fine, încheie decretul, sunt ca „acest pas să fie urma de realizarea grabnică a deplinei comuniuni cu Biserica de către întreaga Fraternitate Sfântul Pius al X-lea, dovedind astfel adevărată fidelitate şi adevărată recunoaştere a Magisteriului şi autorităţii Papei prin dovada unităţii vizibile”.

În legătură cu ridicarea excomunicării episcopilor lefebvrieni, să ascultăm acum nota directorului nostru general, părintele Federico Lombardi:
• Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creştinilor se încheie cu o veste bună, care dorim să fie sursă de bucurie pentru toată Biserica. Iertarea excomunicării celor patru episcopi ai Fraternităţii sacerdotale „Sfântul Pius al X-lea” este, într-adevăr, un pas fundamental pentru a se ajunge la reconcilierea definitivă cu mişcarea iniţiată şi condusă de mons. Marcel Lefebvre. Pentru a înţelege semnificaţia acestui pas revin în minte cuvintele lui Benedict al XVI-lea din scrisoarea de introducere a documentului Motu proprio „Summorum Pontificum” din 7 iulie 2007, când scria că privire spre trecut în legătură cu divizările care în decursul secolelor au sfâşiat Trupul lui Cristos face să ne gândim că adeseori omisiunile Bisericii au lăsat să se consolideze divizările. De aceea, scria Papa: „avem obligaţia de a face toate eforturile, pentru ca tuturor celor care au cu adevărat dorinţa de unitate, să li se facă posibil să stea în această unitate sau să o regăsească din nou… Să deschidem generos inima noastră…”.
Cardinalul Ratzinger fusese protagonist în raporturile cu mons. Lefebvre în 1988 şi deja la acea vreme încercase să facă tot posibilul pentru a sluji unitatea Bisericii. Atunci nu a fost de ajuns iar consacrările episcopale pe 30 iunie din acel an, conferite fără mandat pontifical, creaseră o situaţie de gravă sciziune. Dar Comisia „Ecclesia Dei”. constituită de Ioan Paul al II-lea în acea împrejurare, a lucrat cu răbdare pentru a menţine deschise căile de dialog şi diferite comunităţi legate în diferite moduri de mişcarea lefebvriană au putut deja, în decursul anilor să reintre în deplină comuniune cu Biserica catolică.
Fraternitatea Sacerdotală Pius al X-lea, cu patru episcopi, rămânea în orice caz comunitatea cea mai importantă cu care trebuie restabilită comuniunea. Benedict al XVI-lea a manifestat în mod indubitabil strădania sa de a face tot posibilul pentru a se ajunge la acest obiectiv. Amintim, evident, înainte de toate documentul Summorum Pontificum asupra ritului pentru celebrarea Liturghiei, dar putem să amintim şi documentul Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei care lămurea unele puncte aflate în discuţie privind învăţătura despre Biserică a Conciliului Vatican II cu unele mari intervenţii asupra ermeneuticii corecte a Conciliului însuşi, în continuitate cu tradiţia.
Toate acestea au creat, fireşte, un climat favorabil, în care episcopii Fraternităţii Sfântul Pius al X-lea au cerut iertarea excomunicării manifestând explicit dorinţa de a fi în Biserica catolică romană şi de a crede cu fermitate în Primatul lui Petru. Este frumos că iertarea excomunicării are loc în preajma celei de-a 50-a aniversări a anunţării Conciliului Vatican II, încât acest eveniment fundamental să nu mai poată fi considerat ocazie de tensiune, ci de comuniune.
Textul decretului Congregaţiei pentru Episcopi pune în lumină că, prin aceasta, cazul este încă pe calea spre deplina comuniune, pentru care Sfântul Părinte doreşte realizarea grabnică. De exemplul aspecte precum statutul Fraternităţii şi al preoţilor care ţin de ea nu sunt definite în decretul publicat sâmbătă 24 ianuarie. Dar rugăciunea Bisericii este toată unanimă cu cea a Papei, pentru ca orice dificultate să fie curând depăşită şi să se poată vorbi despre comuniune în sensul deplin şi fără vreo incertitudine.