2009-01-19 14:23:00

Dialogul ecumenic pe tema Bisericii-comuniune în Cristos, în discursul papei Benedict al XVI-lea adresat luni unei delegaţii luterane finlandeze


RV 19 ian 2009. O tradiţională dar importantă audienţă de natură ecumenică a caracterizat dimineaţa de luni a papei Benedict al XVI-lea, care a primit o delegaţie luterană sosită la Roma pentru sărbătoarea Sfântului Henric. Întâlnirea cade la începutul Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor, deschisă duminică, 18 ianuarie, a cărei temă se inspiră în acest an din cuvintele profetului Ezechiel, fiind pregătită în mod semnificativ de Coreea, Ţară dezbinată care caută reunificarea.

Audienţa Papei acordată delegaţiei luterane a reprezentat în acelaşi timp mai mult decât o întâlnire rituală, fiind o bună ocazie de analizare a dialogului ecumenic. La primirea cordială a delegaţiei luterane, Benedict al XVI-lea a încadrat sensul vizitei la Roma şi la Vatican cu ajutorul cuvintelor profetului Ezechiel care dau tema Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor 2009: "Să fie una în mâna ta". În viziunea profetului din vechime, a explicat Sfântul Părinte, este vorba de două bucăţi de lemn – care simbolizează regatul lui Iuda şi cel al lui Iosif, cele două monarhii în care se despărţise unicul popor al lui Dumnezeu – şi care sunt reunite într-una singură. O imagine, aceasta, a explicat Episcopul Romei, care îşi păstrează şi astăzi toată eficacitatea:
• "În contextul ecumenismului, aceasta vorbeşte despre Dumnezeu care ne atrage mereu într-o unitate tot mai profundă în Cristos, ca să ne reînnoiască şi să ne elibereze de dezbinările noastre".

Drumul către acest obiectiv, a reluat Benedict al XVI-lea, este marcat şi de afirmaţiile semnate într-un document fundamental pentru raporturile dintre catolici şi luterani: "Declaraţia comună despre justificare" (sau îndreptăţire), aprobată acum zece ani, care continuă să fie obiect de studiu din partea Comisiei pentru dialogul ecumenic în Finlanda şi Suedia.
• "În cadrul temei 'Îndreptăţirea în viaţa Bisericii', dialogul ţine seama tot mai mult de natura Bisericii ca semn şi instrument de mântuire împlinită în Isus Cristos, şi nu doar ca o simplă asamblare de credincioşi sau de o instituţie cu diverse funcţii".

Sfântul Paul însuşi, amintit în jubileul său bimilenar, ne învaţă că Biserica, Trupul mistic al lui Cristos "este călăuzită fără încetare de Duhul Sfânt, de Duhul Tatălui şi al Fiului. Numai pe baza acestei realităţi întrupate, poate fi înţeles caracterul sacramental al Bisericii drept comuniune în Cristos", a subliniat Sfântul Părinte. Şi aici, Papa a adăugat că un consens ecumenic despre implicaţiile cristologice şi pneumatologice ce decurg din misterul Bisericii, "s-ar dovedi unul din cele mai promiţătoare pentru lucrările Comisiei":
• "În acest sens, dragi prieteni, speranţa mea arzătoare este că vizita voastră la Roma va întări şi mai mult raporturile ecumenice între luteranii şi catolicii din Finlanda, care au fost atât de pozitive ani la rând. Împreună, trebuie să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru tot ceea ce a fost realizat pînă astăzi în relaţiile catolico-luterane şi să-l rugăm pe Duhul adevărului să ne călăuzească la o tot mai mare unitate, în serviciul Evangheliei".

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.