Viaţa umană, familia şi imigraţia, în Scrisoarea trimisă de episcopatul american preşedintelui
ales Barack Hussein Obama
RV 16 ian 2009.Episcopii catolici din Statele Unite
ale Americii l-au asigurat pe noul preşedinte Barack Hussein Obama şi noul Congres
de propria contribuţie specifică pentru ca faza de schimbare prin care trece poporul
american să fie marcată de un nou efort în favoarea vieţii umane, a celor mai dezavantajaţi
şi în promovarea păcii. Într-o scrisoare semnată de arhiepiscopul de Chicago, card.
Francis George, preşedintele episcopatului american, prelaţii au evidenţiat principalele
provocări pe care preşedintele ales va trebui să le înfrunte după 20 ianuarie.
Episcopii
Statelor Unite şi-au exprimat dorinţa ca noua administraţie să aprobe măsuri "puternice
şi prudente", care să ajute în special familiile sărace şi muncitorii mai vulnerabili
în actuala criză economică. Episcopatul american a cerut apoi "o mai mare responsabilitate"
pentru a opri abuzurile sistemului care a contribuit la declanşarea crizei financiare.
Pe frontul internaţional, episcopii catolici au solicitat o "tranziţie responsabilă
în Irak unde să înceteze persecuţiile religioase". Insistent apoi este apelul pentru
încetarea conflictului din Ţara Sfântă şi construcţia păcii în regiune. Documentul
episcopilor exprimă totodată speranţa pentru o reînnoită angajare a administraţiei
de la Washington în combaterea Sida prin modalităţi care să fie eficace şi în acelaşi
timp adecvate din punct de vedere moral.
O parte semnificativă a Scrisorii
se referă la familie şi la apărarea vieţii. Este afirmat apoi sprijinul Bisericii
pentru căsătorie, uniune exclusivă între un bărbat şi o femeie. Nicio altă formă de
relaţie, este avertizarea episcopilor, nu poate fi considerată echivalentă în raport
cu legământul încheiat între un bărbat şi o femeie în cadrul căsătoriei. Episcopii
au afirmat apoi eforturile Bisericii în apărarea vieţii celor mai slabi, mai ales
a copiilor încă nenăscuţi, a celor cu dizabilităţi şi a bolnavilor terminali, şi au
cerut cu tărie adoptarea unor politici care să reducă numărul avorturilor. Mai departe,
episcopii au afirmat că se vor opune la "legislaţii şi la alte măsuri menite să extindă
avortul". Pe de altă parte, avertizează episcopii americani, ar fi grav dacă s-ar
lua decizia de a-i constrânge pe americani să finanţeze politici de sprijinire a avortului
prin taxele contribuabililor.
Tot pe plan intern, prelaţii americani au afirmat
necesitatea unui sistem sanitar accesibil tuturor, cu o atenţie particulară faţă de
cei mai dezavantajaţi. Mare atenţie a fost acordată, de asemeni, la prezenţa imigranţilor.
Episcopii au definit non-funcţional actualul sistem de imigraţie şi au solicitat o
reformă de ansamblu care să apere drepturile şi demnitatea tuturor persoanelor implicate,
cu un parcurs care să ducă la dobândirea cetăţeniei din partea imigranţilor din Statele
Unite ale Americii.