Colaborarea dintre Biserică şi Stat în respectul respectivelor suveranităţi: mesaj al cardinalului secretar de Stat la simpozionul internaţional "Sfântul Scaun, Conferinţele Episcopale, Statele".

RV 16 ian 2009. Se desfăşoară vineri şi sâmbătă la Roma reuniunea de studiu promovată de Centrul de Studii privind Instituţiile Ecleziastice, pe tema "Sfântul Scaun, Conferinţe Episcopale, State: experienţe din Ţări ale Uniunii Europene". Cardinalul secretar de Stat Tarcisio Bertone a trimis cu această ocazie un Mesaj în care afirmă "necesitatea de a declina în mod corect colaborarea mutuală între Biserică şi Stat în respectul respectivei suveranităţi". Card. Bertone îşi exprimă speranţa ca Uniunea Europeană "să respecte statutul de care se bucură în Statele membre ale Uniunii Bisericile şi Comunităţile ecleziale" şi "să recunoască identitatea şi contribuţia specifică pe care le prezintă acestea din urmă, întreţinând cu acestea un dialog instituţional regulat. Şi acest fapt – a adăugat cardinalul secretar de Stat – este pe linia tradiţiei pluriseculare a Europei şi constituie un element care, fiind rod al multor lupte şi suferinţe, nu poate fi risipit".

Cum s-au schimbat, însă, după Conciliul Vatican al II-lea raporturile dintre Sfântul Scaun şi State? Redacţia centrală l-a intervievat pe această temă pe profesorul Giorgio Feliciani, directorul Centrului de Studii amintit:
• "Contrar a ceea ce s-a susţiunut într-o primă perioadă post-conciliară din partea unor cercetători, nu este nicidecum adevărat că la Conciliul Vatican II s-a pus o piatră de mormânt pentru Concordate. Desigur, există o parte de adevăr, în sensul că în mod sigur Conciliul Vatican al II-lea, prin învăţătura sa, a renunţat la un anumit model de concordat şi a introdus un alt model, care răspunde la principiile conciliare. În acest sens, primul principiu stabileşte că Biserica nu cere şi nu acceptă privilegii care, într-un fel sau altul, ar limita libertatea religioasă a celorlalte confesiuni religioase sau a cetăţenilor, iar pe de altă parte, Conciliul insistă în mod hotărât pentru o reducere drastică a privilegiilor pe care Biserica le acorda Statelor, în special cu privire la numirea episcopilor. Un alt element semnificativ este faptul că, drept urmare a valorizării episcopatului realizată de învăţătura conciliară, este lăsat acum spaţiu episcopatului local pentru a interveni în relaţiile cu Statele. Prin urmare, există nu doar raporturi la vârf între Sfântul Scaun şi guverne, dar şi raporturi între Conferinţa Episcopală şi State, potrivit modalităţilor care variază de la o ţară la alta".

În timpul nostru se vorbeşte mult de laicitatea Statului. Ce s-ar putea spune în această privinţă?
• "Dacă prin laicitate se înţelege faptul că Biserica şi Statul sunt, fiecare în ordinea sa, independente şi suverane, cum se afirmă, de exemplu, în Constituţia italiană (articolul 7) şi după cum afirma de altfel şi Leon al XIII în enciclica "Immortale Dei", evident, acesta este un aspect care face parte din doctrina catolică în privinţa raporturilor cu Statele. Dacă în schimb prin laicitatea Statului se înţelege că Statul trebuie să fie indiferent sau chiar ostil faţă de fenomenul religios, considerând fenomenul religios ca lipsit de relevanţă pentru Stat, atunci asupra acestei viziuni nu putem fi de acord".

Cum trebuie văzute intervenţiile episcopatului în materii politice precum justiţia socială, imigraţia, familia, bioetica, viaţa?
• "Conciliul a recunoscut Bisericii dreptul şi obligaţia de a aduce mărturie, de a se pronunţa în privinţa chestiunilor temporare oridecâteori este în joc libertatea Bisericii şi drepturile persoanei umane. Pe de altă parte, într-un regim democratic, Biserica are dreptul de a vorbi după cum au dreptul de a vorbi toţi cetăţenii".

Aici, serviciul audio: