2009-01-14 18:33:06

Polonia: Inaugurată a treia „fereastră pentru viaţă”, un proiect în favoarea nou-născuţilor a căror mame nu vor sau nu-i pot creşte


(RV – 14 ianuarie 2009) Polonia – Proiectul „Fereastra vieţii, a Fericitului Edmund Bojanowski” a fost inaugurat la Czestochowa, în timpul sărbătorii Sfânta Familie din Nazareth, din iniţiativa arhiepiscopului mitropolit de Czestochowa, monseniorul Stanislaw Nowak, a asociaţiei „Caritas” din arhidieceza de Czestochowa şi a călugăriţelor din congregaţia „Slujitoarele Neprihănitei Zămisliri a Maicii Domnului”.

Această „Fereastră a vieţii” este a treia din Polonia, după Cracovia şi Varşovia. Graţie acestei opere pot fi salvaţi mulţi nou-născuţi, oferind mamelor acestora posibilitatea de a-i lăsa – fără a fi recunoscute – într-o casă a călugăriţelor congregaţiei „Slujitoarele Neprihănitei Zămisliri a Maicii Domnului”. Mai exact, este un loc unde femeile care nu vor sau nu pot să-şi crească copiii să-i lase în condiţii de maximă discreţie, aşa încât nou-născuţii să poată găsi o familie care să-i adopte”, explică agenţiei „Fides” părintele Stanislaw Ilczyk, directorul asociaţiei Caritas al arhidiecezei de Czestochowa, subliniind: „În acest mod putem pune în practică învăţătura lui Ioan Paul al II-lea privind apărarea vieţii persoanei umane”.







All the contents on this site are copyrighted ©.