2009-01-10 19:50:38

Întâlnirea lui Benedict al XVI-lea în bazilica Sfântul Petru cu membrii Drumului neocatehumenal la 40 de ani de prezenţă a mişcării la Roma şi în Italia începând de la parohia romană a Sfinţilor Martiri Canadieni


(RV - 10 ianuarie 2009) La 40 de ani de la începutul mişcării „Drumului Neocatehumenal la Roma”, sâmbătă - începând de la ora 17 - responsabilii acestei mişcări bisericeşti - Kiko Argüello, Carmen Hernandez şi părintele Mario Pezzi - au prezentat papei Benedict al XVI-lea, în bazilica „Sfântul Petru”, prima Comunitate neocatehumenală de la parohia Sfinţilor Martiri canadieni din Roma şi roadele date Bisericii în aceşti ani, de această experienţă de iniţiere creştină.

La Roma, „Drumul Neocatehumenal” numără actualmente 500 de comunităţi, dar în lume este prezent în 120 de ţări din toate cele cinci continente, cu 20 de mii de comunităţi în 5500 de parohii. În cursul întâlnirii de sâmbătă, Papa a salutat în mod special pe cardinalul vicar Agostino Vallini precum şi pe cardinalul Stanislaw Rylko, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Laici care, cu spirit de dăruire, a urmărit „Drumul Neocatehumenal” în procesul de aprobare a Statutului. Papa a salutat cele 14 comunităţi din Roma care vor merge să ajute parohiile situate în zonele cele mai dificile şi mai secularizate din periferia capitalei precum şi cele 14 comunităţi care merg în „Missio ad gentes”, în misiune la populaţiile descreştinate ale marilor oraşe (precum Köln, în Germania şi New York, în Statele Unite, Viena în Austria, Budapesta în Ungaria, Stockholm în Suedia) dar şi între populaţiile aborigene din Australia; a salutat de asemenea cele peste 200 de familii itinerante care vor merge în misiune în diferite părţi ale lumii, precum şi pe cei 700 de catiheţi itineranţi responsabili ai „Drumului Neocatehumenal” în diferite naţiuni La celebrarea de sâmbătă seară cu papa Benedict al XVI-lea au luat parte circa 25 de mii de persoane.

O întâlnire desfăşurată în bazilica vaticană construită pe mormântul Apostolului Petru, principele Apostolilor care, răspunzând la întrebarea cu care Isus îi interpela pe cei 12 în legătură cu identitatea sa, a mărturisit cu elan: „Tu eşti Cristos, Fiul Dumnezeului Celui viu” (Mt 16,16). Voi v-aţi reunit astăzi aici pentru a reînnoi aceeaşi mărturisire de credinţă a spus Papa. Prezenţa voastră, atât de numeroasă şi însufleţită, dovedeşte lucrările minunate înfăptuite de Domnul în cele 4 decenii care s-au scurs; indică, de asemenea, şi angajamentul cu care înţelegeţi să continuaţi drumul început, un drum de urmare fidelă a lui Cristos şi de curajoasă mărturisire a Evangheliei sale, nu numai aici la Roma ci oriunde Providenţa vă conduce; un drum - a subliniat Papa - de adeziune docilă la directivele păstorilor şi de comuniune cu celelalte componente ale Poporului lui Dumnezeu. Înţelegeţi să faceţi aceasta, foarte conştienţi că a ajuta oamenii din vremea noastră să-l întâlnească pe Isus Cristos, Răscumpărătorul omului, constituie misiunea Bisericii şi a fiecărui botezat. „Drumul Neocatehumenal” se înscrie în această misiune eclezială ca una din atâtea căi suscitate de Duhul Sfânt odată cu Conciliul II din Vatican pentru noua evanghelizare.

Totul a început aici, la Roma, în urmă cu 40 de ani, când în parohia Sfinţilor Martiri Canadieni s-au constituit primele comunităţi ale „Drumului Neocatehumenal”. Papa Benedict al XVI-lea a mulţumit lui Dumnezeu pentru roadele spirituale care, prin metoda de evanghelizare aplicată de noua mişcare, au putut fi culese în aceşti ani. Este vorba de energii apostolice proaspete suscitate în rândul preoţilor şi al laicilor: bărbaţi şi femei, dar şi numeroase familii care se îndepărtaseră de comunitatea bisericească sau abandonaseră practica vieţii creştine. Aceste persoane, prin vestirea kerigmei şi itinerarul de redescoperire al Botezului, au fost ajutate să regăsească bucuria credinţei şi entuziasmul mărturiei evanghelice. Papa a remarcat că recenta aprobare a Statutului mişcării „Drumul neocatehumenal” din partea Consiliului Pontifical pentru Laici a sigilat stima şi bunăvoinţa cu care Sfântul Scaun urmăreşte opera pe care Domnul o suscitată prin iniţiatorii operei. Papa, episcopul Romei, le-a mulţumit tuturor pentru serviciul generos pe care îl aduc evanghelizării în oraşul Roma şi pentru dăruirea cu care se străduiesc să poarte vestea creştină în orice ambient al său, în cele 103 parohii ale capitalei. Pontiful i-a încurajat să continue această angajare şi să intensifice adeziunea lor la directivele cardinalului vicar, colaboratorul direct al Papei în conducerea pastorală a diecezei de Roma, cultivând constant acea năzuinţă spre unitate pe care Isus a împărtăşit-o la Cina cea de Taină, înaintea pătimirii. Unitatea ucenicilor Domnului ţine de esenţa Bisericii şi este condiţie indispensabilă pentru ca acţiunea ei evanghelizatoare să fie rodnică şi credibilă. Pontiful a recunoscut necesitatea unei vaste acţiuni misionare care să implice diferitele realităţi bisericeşti care, deşi păstrând fiecare trăsătura specifică, să conlucreze în armonie căutând realizarea unei „pastorale integrate”, care duce la rezultate semnificative.

Un alt rod spiritual maturizat în aceşti 40 de ani, şi pentru care Papa a mulţumit, este marele număr de preoţi şi de persoane consacrate pe care Domnul le-a suscitat în comunităţile Drumului Neocatehumenal. Papa Benedict al XVI-lea a salutat rectorul şi colaboratorii seminarului „Redemptoris Mater” din Roma pentru opera educativă pe care o desfăşoară. Sarcina lor nu este uşoară, dar foarte importantă pentru viitorul Bisericii. Obiectivul spre care formatorii trebuie să tindă este pregătirea de preoţi bine integraţi în clerul diecezan şi în pastorala atât parohială cât şi diecezană.

Cuvintele lui Isus - a spus Papa în încheiere - sunt pentru toţi o invitaţie la a nu ne descuraja în faţa dificultăţilor, la a nu căuta succese omeneşti, la a nu ne teme de a fi neînţeleşi şi chiar de persecuţii. Pontiful a îndemnat pe toţi să-şi pună încrederea numai în puterea lui Cristos şi să-şi ia fiecare propria cruce, şi să păşească pe urmele Răscumpărătorului care în acest timp al Crăciunului s-a arătat în smerenia şi sărăcia Betleemului. Fecioara Sfântă, model pentru fiecare ucenic al lui Cristos şi „casă de binecuvântare” să vă ajute să realizaţi cu bucurie şi fidelitate mandatul pe care Biserica vi-l încredinţează cu încredere.








All the contents on this site are copyrighted ©.