Benedict al XVI-lea la Sfânta Liturghie în solemnitatea Epifaniei Domnului: Cristos,
steaua care risipeşte umbrele crizei şi violenţei
RV 06 ian 2008.Cristos este "soarele" care a revoluţionat cosmosul
şi istoria, aducând între oameni lumina speranţei care împrăştie umbrele lăsate de
violenţă, crize sau abuzuri în dauna naturii, care afectează şi astăzi planeta. Cu
o predică profundă despre raportul dintre ştiinţă şi credinţă, şi cu referinţe la
o figură cheie în acest domeniu precum Galileo Galilei, Benedict al XVI-lea a celebrat
marţi dimineaţă în bazilica vaticană Sfânta Liturghie în solemnitatea Epifaniei Domnului.
După celebrarea euharistică, nou apel al Papei pentru pace în Orientul Apropiat, la
Angelus, în Piaţa Sfântul Petru, când a invocat respect pentru copiii
care sunt victime ale violenţei în lume.
Un 'soare'
care pătrunde în întunericul umanităţii, o 'stea' care luminează drumul celor care
cred, dar şi, în termeni muzicali, un 'solo' de o extraordinară importanţă în deja
minunata partitură a universului care de atunci încolo nu va mai fi la fel. Este ceea
ce se întâmplă la intrarea lui Cristos în istoria oamenilor, dar şi ceea ce, prin
imagini originale, Benedict al XVI-lea a explicat despre Epifania lui Cristos, definind-o
'mister multiform' care coincide pentru tradiţia latină cu vizita Crailor din Răsărit
la Betleem, iar pentru cea orientală, cu Botezul lui Cristos în râul Iordan, dar şi
– potrivit Evangheliei după Sfântul Ioan – cu 'arătarea' dumnezeirii lui Isus la nunta
din Cana Galileii. În orice caz, a observat Papa, Epifania este semnul primatului
lui Cristos asupra vieţii, a morţii şi a timpului: • "Nu există umbră, oricât
ar fi de densă, care să poată întuneca lumina lui Cristos.
De aceea, cei care cred în Cristos nu pierd niciodată speranţa, nici în acest timp,
în faţa marii crize sociale şi economice care frământă umanitatea, în faţa urii şi
aviolenţei distrugătoare care nu încetează să însângereze multe regiuni
ale pământului, în faţa egoismului şi a pretenţiei omului de a se erija drept propriul
său dumnezeu, care duce uneori la răsturnări periculoase ale planului divin cu privire
la viaţă şi la demnitatea fiinţei umane, cu privire la familie şi la armonia creaţiei".
În reflecţia sa, Benedict al XVI-lea a îmbinat istoria Crailor de
la Răsărit care se lasă conduşi de stea şi capacitatea astronomiei, pe care o practicau
probabil cei trei înţelepţi orientali. Şi în anul abia început, care celebrează 400
de ani de la primele observaţii ale lui Galileo, Pontiful a explicat că steaua amintită
de Evanghelii a inspirat încă din primele timpuri ale Bisericii o lectură teologică
a acestui eveniment ceresc: • "Sfinţii Părinţi ai Bisericii au văzut în acest
episod singular povestit de Sfântul Matei şi un fel de 'revoluţie' cosmologică, realizată
de intrarea în lume a Fiului lui Dumnezeu (...). Într-adevăr, în timp ce teologia
păgână diviniza elementele şi forţele cosmosului, credinţa creştină, ducând la împlinire
revelaţia biblică, contemplează un Dumnezeu unic, Creator şi Stăpân al întregului
univers".
Aceasta, a continuat Sfântul Părinte, înseamnă că stelele,
planetele, universul întreg, nu sunt guvernate de o forţă oarbă, nu ascultă doar de
dinamica materiei. Nu sunt, aşadar, elementele cosmice, cele care trebuie divinizate
ci, dimpotrivă, în toate şi mai presus de toate, există o voinţă personală, Duhul
lui Dumnezeu, care în Cristos s-a revelat ca Iubire. • "Există aşadar în
creştinism o concepţie cosmologică specifică, ce a găsit în filosofia şi în teologia
medievală expresii foarte elevate. Chiar şi în epoca noastră, aceasta dă semne interesante
ale unei noi înfloriri, graţie pasiunii şi credinţei a nu puţini oameni de ştiinţă
care – pe urmele lui Galilei – nu renunţă nici la raţiune nici la credinţă, ci dimpotrivă,
le valorizează pe amândouă pînă la capăt, în fecunditatea lor reciprocă".
Însuşi
Galileo, asemeni altora – a reluat Sfântul Părinte – a comparat cosmosul cu o 'carte',
considerând-o lucrarea unui Autor care se exprimă prin 'simfonia' creaţiei. Şi aici,
Benedict al XVI-lea a continuat cu o analogie semnificativă: • "În interiorul
acestei simfonii se află, la un anumit punct, ceea ce s-ar spune în limbaj muzical
un 'solo', o temă încredinţată unui singur instrument sau unei singure voci; şi este
atât de important, încât de acesta depinde semnificaţia întregii opere.
Acest 'solo' este Isus, căruia îi corespunde, întocmai, un semn de regalitate: apariţia
unei noi stele pe firmament".
Benedict al XVI-lea a încheiat predica
afirmând că Epifania lui Cristos este "prin reflexie" şi epifania Bisericii, care
– cu toate limitele şi slăbiciunile ei – scoate în relief lucrarea Duhului Sfânt.
Papa a încheiat apoi îndemnând credincioşii, pe urmele Sfântului Paul, să se hrănească
cu Sfintele Scripturi pentru a fi şi anunţa lumina lui Cristos, prin cuvânt şi mărturia
vieţii.