2009-01-05 15:59:32

Regele Bahrainului sprijină construcţia unei noi biserici catolice


RV 05 ian 2009. Regatul Bahrainului va avea o nouă biserică catolică iar locul de cult va fi construit pe un teren ce urmează a fi donat de regele Ţării din Golful Persic. Anunţul, potrivit agenţiei Asianews, a fost dat chiar de suveran duminica trecută (4 ianuarie) ca răspuns la invitaţia papei Benedict al XVI-lea adresată liderilor din Ţara arabă la prezentarea scrisorilor de acreditare de către noul ambasador al Bahrainului pe lângă Sfântul Scaun, la 18 decembrie 2008. În timpul audienţei cu noul ambasador, primul reprezentant al regatului arab pe lângă Sfântul Scaun, Suveranul Pontif afirma: "Toţi sunt conştienţi că astăzi, odată cu creşterea numărului de credincioşi catolici, ar fi de dorit ca aceştia să poată dispună de noi locuri de cult". Din circa 800.000 de locuitori, 80% sunt de religie musulmană, în cea mai mare parte de tradiţie şiită. Catolicii reprezintă circa 10% din populaţie, cei mai mulţi fiind muncitori străini din diverse Ţări asiatice.

Bahrainul este prima Ţară din Golf care a permis construcţia de locuri de cult catolice: în 2009 se împlinesc 70 de ani de la deschiderea bisericii "Preasfânta Inimă a lui Isus", inaugurată în noapte de Crăciun din 1939.

Decizia regelui Bahrainului survine după ce în 2008 s-a înregistrat un progres semnificativ în raporturile dintre Sfântul Scaun şi regatul arab. Pe lângă faptul că a fost trimis primul ambasador pe lângă Sfântul Scaun, anul trecut a avut loc şi întâlnirea papei Benedict al XVI-lea cu suveranul Bahrainului.

La aflarea ştirii despre terenul pentru un loc de cult destinat comunităţii catolice, liderul protestant al Bisericii Naţionale Evanghelice din Bahrain şi-a exprimat urarea ca suveranul arab să doneze un teren şi pentru construcţia unei noi biserici evanghelice.







All the contents on this site are copyrighted ©.