"Părinţii sunt principalii educatori ai copiilor": Benedict al XVI-lea în Scrisoarea de numire a card. Tarcisio Bertone ca Legat Pontifical la a şasea Întâlnire Mondială a Familiilor, în Mexic între 13-18 ianuarie 2009

RV 03 ian 2009. Părinţii sunt primii şi principalii educatori ai copiilor lor iar în domeniul educaţiei au o competenţă fundamentală, ei sunt educatori pentru că sunt părinţi: se citeşte în Scrisoarea papei Benedict al XVI-lea trimisă cardinalului secretar de Stat Tarcisio Bertone în care îl numeşte Legat Pontifical pentru a VI-ea Întâlnire Mondială a Familiilor care se va desfăşura la Ciudad de Mexico între 13-18 ianuarie, a.c., pe tema "Familia, formatoare la valorile umane şi creştine".

Citând scrisoarea "Gratissimam sanae" a predecesorului său Ioan Paul al II-lea, dată la 2 februarie 1994, Benedict al XVI-lea a amintit că "familia este chemată să desfăşoare îndatorirea ei educativă în Biserică, participând astfel la viaţa şi la misiunea bisericească. Biserica, a adăugat, doreşte să realizeze educaţia mai ales prin intermediul familiei, abilitată pentru aceasta de sacramentul căsătoriei, mai precis prin "harul stării" căsătoreşti.

Ce importanţă are legătura dintre familie şi şcoală în educaţia copiilor? Răspunde prof. Maria Luisa Di Pietro, preşedinta asociaţiei italiene "Ştiinţă şi Viaţă":
• "Este importană din mai multe motive. Pe de o parte, primii educatori ai copilului sunt părinţii şi pe de alta, însăşi termenii de părinţi dau idea nu numai a aducerii la existenţă dar şi a naşterii prin educaţie. În momentul în care părinţii îşi încredinţează copii la şcoală, e logic că nu vor să fie înlocuiţi în rolul educativ dar cel mult să fie ajutaţi. Aceasta ar însemna o colaborare importantă între şcoală şi familie".

Vorbind, la modul general, de o bună politică de sprijinire a familiilor, ce trebuie să includă aceasta?
• "Ar trebui început cu o politică de ajutor a familiilor care au deja copii, dar şi cu o politică de sprijin pentru cine nu reuşeşte să înceapă viaţa de familie. Mă refer, în particular, la dificultăţile pe care le întâmpină tinerii când se gândesc la o viaţă de familie pentru că nu au acces la locurile de muncă sau să aibă o locuinţă. Mă refer apoi la problemele din primii ani de viaţă ai copilului, la necesitatea unei îngrijiri constante din partea părinţilor şi în special, a mamei. Este apoi o întreagă serie de necesităţi legată de momentul bolii, acolo unde familiile deseori sunt abandonate de orice formă de asistenţă socială. Acestea, ca să nu mai amintesc de problemele legate de etapa adolescenţei, sau de educaţia propriu zisă. Intervenţiile în favoarea familiei trebuie să fie cu siguranţă de natură economică, dar şi de natură psihologică, educativă şi, mai ales, de natură culturală".

Dacă e să privim la specificul fiecărui continent, care sunt realităţile pe care le înfruntă familiile?
• "Există un fel de globalizare a problemelor, mai ales în marile centre urbane. Desigur, în lumea occidentală cea mai mare parte a familiilor trebuie să înfrunte o situaţie culturală care a pierdut referinţa la multe valori, inclusiv valoarea maternităţii şi a paternităţii; în alte Ţări, mă gândesc de exemplu în cele din America Latină, Africa sau Asia, valoara familiei este încă foarte puternică şi sprijinită nu numai la nivel individual dar şi de întreaga societate".

Ce aşteptări au credincioşii laici de la a VI-a Întâlnire Mondială a Familiilor? Răspunde, în continuare, Maria Luisa Di Pietro, preşedinta asociaţiei italiene "Ştiinţă şi Viaţă":
• "Cred că aceasta reprezintă un moment important de dialog, şi mai ales un moment în care să găsim puterea de a duce mai departe specificul de a fi părinţi, de a fi familie; în Italia şi în alte Ţări Europene, în întreaga lume, toţi cei care sunt părinţi se confruntă cu o serie de dificultăţi care nu provin din faptul că s-au schimbat copiii, ci că s-a modificat ambientul cultural. Este vorba de un context care, repet, nu ajută cu nimic familia în niciunul din rolurile ei".

Aici, serviciul audio: