2008-12-28 18:07:31

Reuniune de studiu la Roma: "Sfârşit de an cu Maria"


(RV - 28 decembrie 2008) S-a deschis duminică la Roma, reuniunea de studiu intitulată „Sfârşit de an cu Maria” pe tema „Maria în inima Cuvântului lui Dumnezeu, dăruit, primit şi transmis”, promovată de Centru de cultură mariană „Mama Bisericii”. Întâlnirea priveşte la reflecţia mariană a Sinodului episcopilor celebrat renet în luna octombrie pe tema „Cuvântul lui Dumnezeu în viaţa şi în misiunea Bisericii”.

Despre subiectele tratate la reuniunea care se va încheia marţi 30 decembrie, amănunte de la părintele Ermano Toniolo din Ordinul Servilor Mariei:
• „Pornim de la Creaţie, de la Cuvântul revelat în Vechiul Testament. Cuvântul întrupat de Maria s-a făcut ’carne din carnea sa’, pentru a dărui lumii viaţa. Va fi examinat tot ceea ce Traditio ecclesiae - tradiţia Bisericii, şi prin aceasta transmiterea Cuvântului lui Dumnezeu a realizat în Biserică, începând de la Evanghelii. Figura Mariei devine exemplificarea despre felul în care Cuvântul lui Dumnezeu creşte în înţelegere, în cunoaştere, în aprofundare pe măsură ce este primit, pe măsură ce este studiat, aprofundat şi trăit. Un congres care o prezintă pe Fecioara Maria ca model absolut eclezial pentru drumul întregii umanităţi, în special a Bisericii şi a fiecăruia dintre credincioşii ei. O cale deosebită indicată de Sinodul episcopilor este aceea de a ne apropia de Cuvântul lui Dumnezeu făcând din el pâinea cunoaşterii noastre despre Dumnezeu. Sinodul a enunţat în patru cuvinte, întregul itinerar şi întreaga angajare. Primul cuvânt este Revelaţia. Al doilea, chipul: cuvântul este Isus Cristos, Cuvântul întrupat. Al treilea, casa: Cuvântul revelează şi este primit într-o casă care este Biserica, şi din Biserică se răspândeşte. Al patrulea, drumurile Cuvântului: misiunea Bisericii de a purta Cuvântul lui Dumnezeu la toate popoarele până la marginile pământului, pentru ca Cuvântul lui Dumnezeu să dea lumină şi viaţă întregii umanităţi”.
Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.