2008-12-20 15:15:42

Papa a îndemnat copiii şi tinerii din Acţiunea Catolică să-şi deschidă inima la prietenia cu Isus şi a înălţat rugăciuni la Domnul pentru ca teroriştii şi constructorii de arme să revină la gânduri sănătoase


RV 20 dec 2008. Isus este prietenul cel mai bun pe care-l avem, care ne ascultă întotdeauna, ne aduce bucurie şi ne ajută în momentele de încercare: cu această reflecţie Benedict al XVI-lea a primit sâmbătă copiii şi tinerii din Acţiunea Catolică, veniţi în Vatican pentru urările de Crăciun. Totodată, Sfântul Părinte a înălţat rugăciuni la Domnul pentru ca "să-i facă pe terorişti să revină la gânduri sănătoase" şi să "întoarcă inimile celor care se gândesc numai la război".

În atmosfera de bucurie a Naşterii Domnului, Benedict al XVI-lea a primit copiii şi tinerii din Acţiunea Catolică Italiană care, a fost observaţia sa, au venit "să înveselească încăperile solemne din Vatican". Un reprezentant al acestei mişcări bisericeşti, şi-a făcut curaj şi a redat cu simplitate emoţia acestei întâlniri:
• "Suntem aici ca să-ţi aducem urările Acţiunii Catolice. Primeşte-ne ca întotdeauna, trecând cu vederea emoţiile noastre şi confuzia veselă care vrea să transmită toată bucuria noastră de a fi lângă tine. Îţi mulţumim pentru generozitatea şi iubirea cu care conduci Biserica şi pentru fiecare dată când ne aminteşi că e frumos să-l urmăm pe Domnul şi să-l cunoaştem din plin. Te îmbrăţişăm şi îţi dorim cu toată puterea: Crăciun Fericit, Benedict!"

Sfântul Părinte nu a lăsat micuţii oaspeţi să aştepte îndelung:
• "Mulţi spun că adolescenţii şi copiii sunt mofturoşi, că nu sunt mulţumiţi niciodată, consumă jocurile unul după altul fără să fie satisfăcuţi. Voi, în schimb, îi spuneţi lui Isus: 'Tu îmi eşti în deajuns!', cu alte cuvinte: 'Tu eşti prietenul nostru cel mai drag, care eşti alături de noi când ne jucăm şi când mergem la şcoală, când suntem acasă cu părinţii, bunicii, fraţii şi surorile noastre şi când mergem afară cu prietenii".

Şi, a continuat Sfântul Părinte, Isus este cel care ne deschide ochii "pentru a ne da seama de copiii trişti şi de atâţia copii în lume care suferă de foame, din cauza bolilor şi a războaielor". Isus ne aduce bucuria adevărată, "cea care nu se termină ca jucăriile noastre, dar coboară în suflet şi ne face buni". Într-adevăr, a reluat Papa adresându-se Domnului:
• "Tu ne eşti îndeajuns, pentru că ne ierţi când facem câte o poznă. Tu ne eşti îndeajuns pentru că dacă ne rătăcim, tu vii şi ne cauţi şi ne iei în braţe cum ai luat oiţa rătăcită. Tu ne eşti îndeajuns, pentru că ai o Mamă frumoasă care, mai înainte de a muri pe cruce, ai vrut să devină şi Mama noastră".

Episcopul Romei i-a întrebat pe micii membri ai Acţiunii Catolice dacă vor să-i ajute pe prietenii lor să stea împreună cu Isus:
• "Un copil din Acţiunea Catolică este unul care, atunci când merge la Isus, îi place să-i conducă la el pe prieteni ca să facă cunoştinţă. Nu se gândeşte numai la sine, căci inima lui este mare atentă faţă de ceilalţi".

Acţiunea Catolică, a subliniat Sfântul Părinte, are scopul de "a vă ajuta să deveniţi sfinţi, de aceea vă ajută să-l întâlniţi pe Isus, să iubiţi Biserica sa şi să vă interesaţi de problemele din lume". Toate se pot schimba cu ajutorul rugăciunii:
• "Într-adevăr, dragi copii, voi îl puteţi ruga pe Domnul ca el să schimbe inima celor care construiesc arme, să-i facă pe terorişti să revină la gânduri sănătoase, să întoarcă inima celor care se gândesc numai la război şi să ajute omenirea să contruiască un viitor mai bun pentru toţi copiii lumii".

În fine, Papa a cerut copiilor şi tinerilor din Acţiunea Catolică să-l sprijine cu rugăciunea lor în "misiunea deloc uşoară" pe care Domnul i-a încredinţat-o iar cu ocazia iniţiativei spirituale "luna păcii", să-i ajute pe prietenii lor – de aceeaşi vârstă dar mai ales pe cei mai mari - să preţuiască tot mai mult darul vieţii şi al păcii.

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.