"Suntem mame ale lui Cristos când îl purtăm în inimă”: părintele Cantalamessa în cea
de-a treia şi ultima predică de Advent în prezenţa Papei
(RV - 19 decembrie 2008) A treia şi ultima predică de Advent, vineri dimineaţă
în capela Redemptoris Mater din Vatican, ţinută de părintele
capucin Raniero Cantalamessa în prezenţa Papei şi a Curiei romane. Predicatorul
Casei Pontificale plecând de la afirmaţia Sf. Paul în Scrisoarea către galateni: „Când
a venit împlinirea timpului, Dumnezeu l-a trimis în lume pe Fiul său, născut din
femeie, născut sub Lege, că să-i răscumpere pe cei care sunt sub Lege ca să primim
înfierea” (Gal 4,4), şi-a centrat reflecţia asupra dogmei Întrupării.
În
descoperirea adevărului „cine este Isus Cristos” - a arătat predicatorul - se pot
parcurge diferite căi. În Sfântul Paul - a explicat - preexistenţa şi întruparea lui
Cristos sunt adevăruri în fază de formulare deoarece centrul interesului său este
„misterul pascal”, adică lucrarea mai mult decât persoana Mântuitorului. Sfântul Ioan
urmează în schimb drumul invers: pleacă de la dumnezeirea Cuvântului pentru a ajunge
să afirme umanitatea sa. Prima cale - a adăugat părintele Cantalamessa - pune ca
legătură între cele două faze învierea lui Cristos, cealaltă vede trecerea de la o
stare la alta în întrupare.
În confruntarea acestor două perspective s-au format
liniile de bază ale teologiei Bisericii, rămase valabile până azi, după ce au fost
adoptate de două şcoli teologice: cea din Antiohia urmând linia apostolului Paul şi
cea din Alexandria preferând perspectiva evanghelistului Ioan.
Deosebirea dintre
aceste două şcoli nu este atât faptul că unii îl urmează pe Paul şi alţii pe Ioan,
ci că unii îl interpretează pe Ioan în lumina lui Paul şi alţii îl interpretează pe
Paul în lumina lui Ioan. Diferenţa este în schemă, sau în perspectiva de fond, care
se adoptă pentru a ilustra misterul lui Cristos. Din confruntarea acestor două şcoli,
se poate spune că s-au format liniile fundamentale ale dogmei şi teologiei Bisericii,
rămase valabile până azi. Între aceste aspecte fundamentale se plasează şi afirmaţia
apostolului Paul despre naşterea Domnului nostru: Isus nu este o apariţie cerească
dar este pe deplin inserat în umanitate şi în istorie, „în toate asemenea oamenilor”.
Sfântul Paul - a notat predicatorul - întrucât a spus ’născut din femeie’, a dat afirmaţiei
sale o importanţă universală şi imensă. Femeia însăşi, fiecare femeie, a fost
elevată, în Maria la atare incredibilă înălţime: • „ Maria este Mamă a lui Dumnezeu
nu numai pentru că l-a purtat fizic în sânul ei, ci pentru că l-a zămislit mai întâi
în inimă, prin credinţă”.
Noi putem să o imităm pe Maria prin credinţă - a
afirmat părintele capucin - pentru a da un profund impuls vieţii noastre. Un impuls
într-un timp marcat de maternităţi incomplete. „Există două forme de întrerupere de
maternitate”, a explicat. „Una este aceea, străveche şi cunoscută, a avortului. Până
nu de mult, cel al avortului era singurul caz care se cunoştea de maternitate incompletă”.
„Astăzi - a continuat - se cunoaşte un altul care consistă, dimpotrivă, în a naşte
un fiu fără să-l fi conceput”. „Se întâmplă în cazul fiilor concepuţi în eprubetă
şi introduşi, într-un alt moment, în sânul unei femei, şi în cazul uterului dat cu
împrumut pentru a găzdui, chiar cu plată, vieţi omeneşti concepute în altă parte”.
Şi
pe plan spiritual - a adăugat părintele Cantalamessa - există „triste posibilităţi
de maternitate incompletă”. Una dintre acestea priveşte pe cine, deşi având credinţă,
nu se dovedeşte activ în fapte: • „Îl concepe pe Isus fără să-l nască acela care
primeşte Cuvântul, fără a-l pune în practică, acela care continuă să facă avort spiritual
unul după altul, formulând propuneri de convertire ce sunt apoi uitate în mod sistematic
şi abandonate la jumătatea drumului”.
Există apoi o altă maternitate incompletă.
Îi priveşte pe cei care se disting şi se remarcă prin fapte dar nu prin credinţă: •
„Îl naşte pe Cristos fără să-l fi conceput cine săvârşeşte atâtea fapte, chiar şi
bune, dar care nu vin din inimă, din iubirea de Dumnezeu şi din intenţie dreaptă,
ci mai degrabă din obişnuinţă, din făţărnicie, din căutarea propriei glorii şi a propriului
interes, sau doar din satisfacţia pe care o dă a face ceva, faptul de a se simţi activi”.
Adevărata
maternitate faţă de Cristos - a spus predicatorul Casei Pontificale - este cuprinsă
în aceste cuvinte ale Sfântului Francisc din Assisi: • „Suntem mame ale lui Cristos
atunci când îl facem să se nască în inima şi în trupul nostru prin intermediul iubirii
divine şi al conştiinţei curate şi sincere; îl generăm prin lucrările sfinte, care
trebuie să strălucească înaintea altora ca exemplu”.
Sufletul îl concepe pe
Isus - a explicat părintele Cantalamessa reluând cuvintele Sfântului Bonaventura -
când nemulţumit de viaţa pe care o duce „este ca şi fecundat în mod spiritual de harul
Duhului Sfânt şi concepe propunerea unei vieţi noi”. Această propunere - a adăugat
- „trebuie să se traducă, fără nici o zăbovire, în ceva concret, într-o schimbare,
posibil chiar şi externă şi vizibilă, în viţa şi în atitudinile noastre”. • „Dacă
decizi să-ţi schimbi stilul de viaţă şi să intri să faci parte din acea categorie
de săraci şi umili care, asemenea Mariei, caută doar să găsească har la Dumnezeu,
fără să se preocupe să placă oamenilor, atunci, scrie Sfântul Bonaventura, trebuie
să te înarmezi cu curaj, deoarece va fie nevoie de el”.
Exemplul Mamei lui
Dumnezeu - a fost concluzia părintelui Cantalamessa - ne sugerează ce să facem în
concret „pentru a imprima vieţii noastre spirituale acest nou elan pentru a face
ca Isus să se nască într-adevăr în nou la acest Crăciun”.