Statul nu trebuie să lase familia singură în faţa fragilităţilor: discursul papei
Benedict al XVI-lea adresat noului ambasador al Republicii Seychelles pe lânga Sfântul
Scaun
RV 19 dec 2008. Familiile au constantă nevoie de încurajarea şi sprijinul
puterilor publice: este, pe scurt, discursul papei Benedict al XVI-lea adresat
noului ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al Republicii Seychelles, Graziano
Luigi Tribaldi, primit vineri în audienţă cu ocazia prezentării scrisorilor
de acreditare.
După ce s-a referit la frumuseţea naturală a arhipelagului
Seychelles, Benedict al XVI-lea a elogiat în discursul său angajamentul autorităţilor
de a reduce datoria publică, un obiectiv care, a afirmat, trebuie să fie sprijinit
şi de instituţiile internaţionale.
Suveranul Pontif a amintit actualul context
mondial, care cunoaşte nu puţine dificultăţi, cerând ca angajamentul asumat să nu
aibă în vedere doar sanarea situaţiei economice dar şi importantele exigenţe ale justiţiei
sociale. A îndrepta conturile unei naţiuni înseamnă a oferi un context mai bun pentru
activitatea economică şi a proteja populaţiile mai sărace şi vulnerabile. Primordială
pentru Benedict al XVI-lea este solidaritatea, explicând că există atât un nivel social
de solidaritate, al măsurilor legislative şi al structurilor, precum şi un nivel individual,
prin care orice persoană este chemată să muncească pentru binele comun.
Sfântul
Părinte a explicat apoi că la promovarea unui simţ durabil al solidarităţii, educaţia
tinerilor este de importanţă fundamentală. În acest sens, Papa a lăudat eforturile
făcute de autorităţile din Seychelles, încurajând la continuarea drumului început.
Educaţia rămâne sterilă dacă familia este supusă fragmentării şi fragilităţii. În
fine, Benedict al XVI-lea a afirmat că există o armonie profundă între îndatoririle
familiei şi obligaţiile Statului, iar familiile au constantă nevoie de a fi susţinute
de puterile publice. Aici, serviciul audio: