2008-12-19 17:09:23

Stabilit calendarul viitoarelor colocvii dintre Sfântul Scaun şi Israel; anticipată, plenara Comisiei Bilaterale


RV 19 dec 2008. "Schimburi semnificative şi utile" între delegaţiile Israelului şi Sfântului Scaun, la reuniunea Comisiei Bilaterale, desfăşurată joi la Ierusalim. Cele două părţi şi-au manifestat voinţa de a soluţiona diferenţele pentru a trece la aplicarea Tratatului Fundamental (Fundamental Agreement), semnat la 30 decembrie 1993, care a permis stabilirea de relaţii diplomatice reciproce.

Delegaţia israeliană era condusă joi, la Ierusalim, de directorul general al Ministerului de Externe, Aaron Abramovich, în timp ce partea vaticană, de subsecretarul pentru Raporturile cu Statele, mons. Pietro Parolin, însoţit, printre alţii, de secretarul Congregaţiei pentru Bisericile Orientale, arhiep. Antonio Maria Vegliò şi de nunţiul apostolic în Israel, arhiep. Antonio Franco. După reuniune, găzduită de Ministerul Afacerilor Externe, a fost dat publicităţii un comunicat comun în care se anunţă următoarele întâlniri ale Comisiei de Lucru, stabilite la 15 ianuarie, 18 februarie, 5 martie şi 26 martie, în timp ce următoarea sesiune plenară a Comisiei Bilaterale – prevăzută pentru luna iunie – va fi anticipată la 23 aprilie 2009.

Asemeni comunicatelor comune precedente, şi acesta vorbeşte de "o atmosferă de mare cordialitate şi de bună voinţă", de un efort "menit să conducă la Acordul mutual dorit" de cele două părţi şi de schimburi "semnificative şi utile". Anunţul privind accelerarea dialogului este extrem de important – în contextul unei posibile călătorii a papei Benedict al XVI-lea în Ţara Sfântă – pentru că în ultimii ani negocierile au avut un ritm considerat mai degrabă lent iar între 2002 – 2007 negocierile au fost de a dreptul întrerupte. Colocviile Comisiei bilaterale urmăresc stabilirea unui acord în privinţa chestiunilor referitoare la regimul de proprietate şi impozitare, astfel încât Biserica să poată avea o minimă siguranţă juridică şi fiscală care să-i permită să-şi desfăşoare activitatea specifică.









All the contents on this site are copyrighted ©.