2008-12-18 18:42:53

Ziua Internaţională a Migrantului, marcată la 18 decembrie de Naţiunile Unite


RV 18 dec 2008. Sensibilizarea societăţii cu privire la protecţia socială a muncitorilor imigranţi: acesta este obiectivul Zilei Internaţionale a Migrantului, marcată 18 decembrie în fiecare an la iniţiativa Naţiunilor Unite. Biserica Catolică va marca la 18 ianuarie Ziua Mondială a Migrantului şi Refugiatului, având ca temă pentru 2009 "Sfântul Paul imigrant, Apostolul neamurilor". În Mesajul pentru această Zi, Benedict al XVI-lea subliniază cum "activitatea de predicare şi lucrarea de mediere între diverse culturi şi Evanghelie, realizate de Paul 'migrant prin vocaţie', constituie într-adevăr un punct semnificativ de referinţă şi pentru cei care fac parte din mişcarea migratorie contemporană".

Condiţia imigranţilor devine din ce în ce mai nesigură pe fondul actualei crize financiare, având drept urmare scăderea economiilor trimise în ţara de origine; cât priveşte integrarea imigranţilor românilor, mijloacele de comunicare relatează că apelativul "român" a dobândit în Italia, justificat sau nu, nuanţa apăsătoare de insultă.

Dar care este contribuţia reală a imigranţilor în societatea de primire? Redacţia centrală l-a contactat pe mons. Piergiorgio Saviola, director general al fundaţiei "Migrantes" a Conferinţei Episcopale Italiene:
• "La nivel economic, contribuţia cea mai vizibilă este trimiterea economiilor băneşti în Ţara de origine. Cât priveşte imigranţii, este evident că într-o ţară ca Italia, care cunoaşte un proces rapid de îmbătrânire şi tot mai puţină forţa de muncă tânără, aceşti muncitori care vin de departe sunt nu numai importanţi dar de a dreptul indispensabili, dacă ne gândim mai ales la sectorul colaboratorilor familiari precum menajerele şi îngrijitoarele. Dacă suntem convinşi că o societate multi-culturală presupune avantaje, trecerea de la o realitate mono-culturală la una pluri-culturală, se datorează în special imigraţiei. Aceste avantaje, apoi, nu se declanşează automat: este nevoie de o deschidere, cu clarviziune şi curaj, la o realitate nouă; închiderea, ar însemna nu numai izolare sau respingerea celuilalt, dar tensiune şi conflicte".

Cum se pot evita temerile faţă cel diferit şi prejudecăţile despre cel străin? Răspunde mons. Saviola:
• "Pentru noi creştinii, primul lucru pe care trebuie să-l luăm în mână este Evanghelia şi să ne gândim la fraternitatea universală în Cristos, la unicul Tată din ceruri şi la universalitatea Bisericii Catolice. Îndepărtarea temerii şi, prin urmarea, accentuarea ospitalităţii, sunt legi fundamentale pentru orice viaţă creştină. Noi toţi avem un singur Tată, cel din ceruri, iar noi toţi trebuie să ne simţim ca fraţi".

De ce anume e nevoie sub aspect normativ şi social pentru o schimbare de situaţie?
• "Realism. Trebuie să luăm act că într-un domeniu atât de vast precum imigraţia, în care trebuie să găsească o armonie între exigenţe şi valori deseori contrare, a aştepta o lege perfectă este pură utopie; se va ajunge întotdeauna la un compromis insuficient. Pe de altă parte, s-ar putea face mulţi paşi înainte dacă imigraţia n-ar fi ceea ce este astăzi, mai precis, câmpul de bătălie între forţe politice contrare, şi s-ar găsi o soluţie negociată care să aibă în vedere nu interesele de parte ci binele societăţii noastre şi al imigranţilor pe care-i găzduim".








All the contents on this site are copyrighted ©.