Cateheza lui Benedict al XVI-lea despre adevărata pregătire şi semnificaţia profundă
a Crăciunului (text)
(RV - 17 decembrie 2008) Au început miercuri zilele Adventului
care constituie pregătirea imediată la Naşterea Domnului: suntem în novena
de Crăciun care, în multe comunităţi creştine,
este celebrată prin servicii liturgice bogate în texte biblice, toate orientate să
nutrească aşteptarea pentru naşterea Mântuitorului.Despre Biserica întreagă care îşi concentrează privirea credinţei asupra sărbătorii
Naşterii lui Isus, de acum aproape, a vorbit şi papa Benedict al XVI-lea la audienţa
generală desfăşurată în aula Paul al VI-lea din Vatican.
Ca în fiecare an
Biserica se predispune să se alăture cântării de bucurie a îngerilor, care în inima
nopţii vor vesti păstorilor evenimentul extraordinar al naşterii Răscumpărătorului,
invitându-i să se ducă la peştera din Betleem. Le este spus şi motivul: acolo stă
culcat Emanuel, Creatorul devenit creatură, înfăşat în scutece şi aşezat într-o iesle
(cf Lc 2,13-14).
Papa a explicat că datorită atmosferei care îl deosebeşte
de alte evenimente, Crăciunul este o sărbătoare universală. Chiar şi cine nu profesează
credinţa, de fapt, poate percepe în această anuală sărbătoare creştină ceva extraordinar
şi transcendent, ceva intim ce vorbeşte inimii. Este sărbătoarea care cântă darul
vieţii. Şi aici consideraţiile Papei: naşterea unui copil ar trebui să fie întotdeauna
eveniment ce aduce bucurie; îmbrăţişarea unui nou-născut trezeşte în mod normal sentimente
de atenţie şi de grijă, de comuniune şi de gingăşie. Crăciunul este întâlnirea cu
un nou-născut care plânge într-o sărmană peşteră. Contemplându-l în iesle cum să
nu ne gândim la atâţi copii care şi astăzi vin la lumină într-o mare sărăcie, în multe
regiuni ale lumii? Cum să nu ne gândim la nou-născuţii neprimiţi şi refuzaţi, la cei
care nu reuşesc să supravieţuiască din lipsă de îngrijiri şi de atenţii? Cum să nu
ne gândim şi la familiile care ar voi bucuria unui fiu şi nu-şi văd împlinită aşteptarea?
Sub impulsul unui consumism hedonist, din păcate, Crăciunul riscă să-şi piardă
semnificaţia spirituală pentru a se reduce la simplă ocazie comercială de cumpărături
şi schimburi de daruri! Într-adevăr, însă, dificultăţile, nesiguranţele şi însăşi
criza economică pe care în aceste luni o trăiesc foarte multe familii, şi care atinge
întreaga umanitate, pot fi un stimul la a redescoperi căldura simplităţii, a prieteniei
şi solidarităţii, valori specifice ale Crăciunului. Despuiat de incrustările consumiste
şi materialiste, Crăciunul poate deveni astfel o ocazie pentru a primi, ca dar personal,
mesajul de speranţă ce provine din misterul naşterii lui Cristos.
După aceste
consideraţii practice iniţiale, în continuarea catehezei ţinute la audienţa generală
de miercuri, Benedict al XVI-lea a explicat cum putem înţelege în plinătatea ei valoarea
sărbătorii la care ne pregătim. Ştim că ea celebrează evenimentul central al istoriei:
Întruparea Cuvântului divin pentru răscumpărarea umanităţii. Sfântul Leon c el Mare,
în una din numeroasele sale omilii de Crăciun, exclamă: „Să tresăltăm de bucurie în
Domnul, dragii mei, şi să ne deschidem inima pentru bucuria cea mai curată. Căci a
răsărit ziua care pentru noi înseamnă noua răscumpărare, străvechea pregătire, fericirea
veşnică. Se reînnoieşte, de fapt, pentru noi în ciclul periodic anual înaltul mister
al mântuirii noastre, care, făgăduit, la început şi acordat la împlinirea timpurilor,
e destinat să dureze fără sfârşit” (Homilia XXII). Asupra acestui adevăr fundamental
revine de mai multe ori Sfântul Paul în scrisorile sale. Galatenilor, de pildă, le
scrie: „Când a venit împlinirea timpului, Dumnezeu l-a trimis în lume pe Fiul său,
născut din femeie, născut sub Lege, că să-răscumpere pe cei care sunt sub Lege ca
să primim înfierea” (Gal 4,4). În Scrisoarea către romani evidenţiază consecinţele
logice şi exigente ale acestui eveniment salvator: „Dacă suntem fii, suntem şi moştenitori,
moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună-moştenitori cu Cristos, dacă suferim cu el,
ca împreună cu el să fim şi preamăriţi” (8,17). Dar - a subliniat Papa - mai
ales Sfântul Ioan în Prologul celei de-a patra Evanghelii meditează profund asupra
misterului Întrupării. De aceea Prologul face parte din liturgia Crăciunului încă
din timpurile cele mai vechi: în el se găseşte, de fapt, expresia cea mai autentică
şi sinteza cea mai profundă a acestei sărbători şi temeiului bucuriei sale. Sfântul
Ioan scrie: „Et Verbum caro factum est et habitavit in nobis - Şi Cuvântul s-a făcut
trup şi a locuit între nou (In 1,14).
La Crăciun,
aşadar, nu ne mărginim la comemorarea naşterii unui mare personaj; nu celebrăm simplu
şi în abstract misterul naşterii omului sau în general misterul vieţii; cu atât mai
puţin sărbătorim doar începutul noului anotimp. La Crăciun amintim ceva foarte concret
şi important pentru oameni, ceva esenţial pentru credinţa creştină, un adevăr pe care
Sfântul Ioan îl rezumă în aceste puţine cuvinte: „Cuvântul s-a făcut trup”. Este vorba
despre un eveniment istoric pe care Luca are grijă să-l situeze într-un context bine
determinat: în zile în care a fost emanat decretul pentru primul recensământ al împăratului
August, pe când Quirinus era deja guvernator al Siriei (cf Lc 2,1-7). Deci
într-o noapte datată din punct de vedre istoric s-a verificat evenimentul de mântuire
pe care Israelul îl aştepta de secole. În bezna nopţii de la Betleem s-a aprins realmente
o mare lumină: Creatorul universului s-a întrupat unindu-se cu natura umană în mod
indisolubil, încât este în mod real „Dumnezeu din Dumnezeu, lumină din lumină” şi
în acelaşi timp om, adevărat om. Ceea ce Ioan numeşte în greacă „ho logos” - tradus
în latină „Verbum” şi în română „Cuvântul” - înseamnă şi „Sensul”. Prin urmare am
putea să înţelegem expresia lui Ioan astfel: „Sensul etern” al lumii s-a făcut tangibil
simţurilor noastre şi inteligenţei noastre: acum putem să-l atingem şi să-l contemplăm
(cf 1In 1,1). „Sensul” care s-a făcut trup nu este o simplă idee generală prezentă
implicit în lume; este un „Cuvânt” adresat nouă. Logos-ul ne cunoaşte, ne cheamă,
ne călăuzeşte. Nu este o lege universală, în sânul căreia noi desfăşurăm apoi unele
rolul, dar este o Persoană care se interesează de fiecare persoană în parte: este
Fiul Dumnezeului celui viu, care s-a făcut om la Betleem.
Multor oameni, în
într-un oarecare mod nouă tuturor, acest lucru ne pare prea frumos pentru a fi adevărat.
Într-adevăr, aici ne este reamintit: da, există un sens, şi sensul nu este un protest
neputincios împotriva absurdului. Sensul are putere: este Dumnezeu. Un Dumnezeu bun,
care nu trebuie confundat cu vreo fiinţă superioară şi îndepărtată, la care nu ne-ar
fi dat niciodată să ajungem, dar un Dumnezeu care s-a aproapele nostru şi ne este
foarte vecin, care are timp pentru fiecare dintre noi şi care a venit să rămână cu
noi. Atunci vine spontan întrebarea: „Dar este posibil aşa ceva? E lucru demn de Dumnezeu
a se face copil?” Pentru a căuta să deschidem inima spre acest adevăr care luminează
întreaga existenţă umană, este nevoie să ne aplecăm mintea şi să recunoaştem mărginirea
inteligenţei noastre. În peştera de la Betleem, Dumnezeu ni se arată nouă ca sărman
„prunc” („infans” - care nu grăieşte) pentru a învinge trufia noastră. Poate ne-am
fi dat bătuţi mai uşor în faţa puterii, în faţa iscusinţei; dar El nu vrea capitularea
noastră; face mai degrabă apel la inima noastră şi la decizia noastră liberă de a
accepta iubirea sa. S-a făcut mic ca să ne elibereze de acea pretenţie umană de grandoare
ce izvorăşte di mândrie; s-a întrupat în mod liber ca să ne facă pe noi cu adevărat
liberi, liberi de a-l iubi.
Dragi fraţi şi surori, Crăciunul este oportunitatea
deosebită pentru a medita asupra sensului şi valorii existenţei noastre. Apropierea
acestei solemnităţi ne ajută să reflectăm, pe de o parte, asupra realităţii dramatice
a istoriei în care oamenii, răniţi de păcat, sunt permanent în căutarea fericirii
şi a unui sens care să satisfacă viaţa şi moartea; pe de altă parte, ne îndeamnă să
medităm asupra bunătăţii îndurătoare a lui Dumnezeu, care a venit în întâmpinarea
omului spre a-i comunica direct Adevărul care salvează, şi spre a-l face părtaş la
prietenia şi viaţa sa. Să ne pregătim, de aceea, la Crăciun cu umilinţă şi simplitate,
dispunându-ne să primim în dar lumina, bucuria şi pacea, care iradiază din acest mister.
Să primim Naşterea lui Cristos ca un eveniment capabil să reînnoiască astăzi existenţa
noastră. Întâlnirea cu Pruncul Isus să ne facă persoane care nu se gândesc doar la
ele, dar se deschid la aşteptările şi nevoile fraţilor. În felul acesta vom deveni
şi noi martori ai luminii pe care Crăciunul o iradiază asupra umanităţii celui de-al
treilea mileniu. Să-i cerem Mariei Preasfinte, chivot al Cuvântului întrupat, şi Sfântului
Iosif, martor tăcut ale evenimentelor mântuirii, să ne împărtăşească sentimentele
pe care ei le nutreau în timp ce aşteptau naşterea lui Isus, încât să putem a ne pregăti
să celebrăm cu sfinţenie apropiatul Crăciun, în bucuria credinţei şi animaţi de angajarea
unei convertiri sincere. Crăciun fericit tuturor!