Drepturile universale au la bază legea naturală înscrisă în inima omului: comemorare solemnă miercuri în Vatican cu participarea lui Benedict al XVI-lea la 60 de ani de la Declaraţia Universală a Drepturilor Omului

RV 10 dec 2008. La 10 decembrie 1948, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite adopta Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Miercuri, în Aula Paul al VI-lea din Vatican s-a desfăşurat o comemorare solemnă la împlinirea a 60 de ani de la acel eveniment. Celebrările vaticane ale Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului au început cu reflecţia cardinalului secretar de Stat Taricisio Bertone şi a card. Renato Raffaele Martino, preşedintele Consiliului Pontifical Justitia et Pax, alături de Juan Somavía, directorul Organizaţiei Mondiale a Muncii.

Dacă pentru Ioan Paul al II-lea Declaraţia Universală a drepturilor omului este "o adevărată piatră de hotar pe drumul progresului moral al umanităţii", pentru Benedict al XVI-lea, aceasta reprezintă "un pas decisiv pe drumul anevoios şi angajant spre pace şi armonie". Dar Biserica, în general, a considerat întotdeauna drepturile omului "expresie a demnităţii transcendente a persoanei, iubită de Dumnezeu pentru ea însăşi, ca scop şi niciodată ca mijloc". Atare drepturi, afirma Benedict al XVI-lea, sunt fondate pe legea naturală înscrisă în inima omului şi nu sunt încredinţate unor simple acorduri sau unor opinii schimbătoare: ar deveni drepturi slabe sau drepturi selective, supuse arbitriului celor mai puternici; trebuie să fie valabile pentru toţi şi întotdeauna.

În cuvântul său, card. Martino s-a referit la importanţa drepturilor omului în timpurile noastre, chiar dacă "individualismul dominant" făcea ca în trecut, "revendicarea drepturilor omului să se mute în afirmarea drepturilor individului mai mult decât ale persoanei, cu alte cuvinte ale fiinţei umane desprinsă de dimensiunea ei socială şi lipsită de transcendenţă". Aceasta este imaginea omului dacă e considerat măsura tuturor lucrurilor, creator absolut al legii morale, lăsat în seama unui destin de pură imanenţă. "Din perspectiva catolică, a subliniat card. Martino, interpretarea corectă şi tutelarea eficace a drepturilor depind de o viziune despre om care îmbrăţişează totalitatea dimensiunilor constitutive ale persoanei umane".
La rândul său, cardinalul secretar de Stat Tarcisio Bertone a afirmat că ideea însăşi de drepturi fundamentale are rădăcini adânci în tradiţia creştină încă de la prima vestire a Evangheliei – Vestea cea Bună – care adaugă la preceptele Decalogului invitaţia de a fi solidari faţă de orice persoană (cf Matei 25, 35-36), fără nicio deosebire. Pe de altă parte, a continuat cardinalul Bertone, se constată că atunci când este încălcat dreptul la viaţă şi la libertate religioasă, se clatină şi respectul faţă de celalte drepturi. Biserica a susţinut dintotdeauna legătura indisolubilă care uneşte drepturile omului: fiecare dintre acestea le oglindeşte pe celelalte şi trimite la celelalte drepturi ca la elemente complementare şi de neînlocuit al dreptului respectiv.

 
În programul celebrărilor solemne de miercuri din Vatican prilejuite de împlinirea a 60 de ani ai Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, ceremonia de decernare a premiilor în memoria cardinalului Van Thuan şi un concert de muzică clasică în prezenţa lui Benedict al XVI-lea, interpretat de Orchestra de Stat Brandenburgică din Frankfurt (Germania), condusă de spaniola Inma Shara.

Aici, serviciul audio:

Pentru un bilanţ al Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, cu luminile şi umbrele din realitatea practică, ascultaţi interviul cu profesorul Giuseppe Dalla Torre: