2008-12-05 17:08:46

Viaţa nu este un conţinut negociabil: apelul arhiep. Rino Fisichella, după proiectul de lege privind eutanazia din Marele Ducat de Luxemburg


RV 05 dec 2008. "Parlamentari, nu vă substituiţi Creatorului!": este apelul lansat de arhiepiscopul Rino Fisichella, preşedintele Academiei Ponticale pentru Viaţă, publicat vineri de cotidianul italian Avvenire. Apelul arhiep. Fisichella survine la proiectul de lege înaintat de parlamentarii Marelui Ducat de Luxemburg referitor la depenalizarea eutanaziei şi asistenţa la sinucidere. "Dacă această lege ar fi aprobată, Luxemburgul s-ar plasa în conul de umbră în care s-au introdus puţinele ţări europene care au acceptat soarta trista a eutanaziei", scrie mons. Fisichella.

"Oricât ar părea de paradoxal, nimănui nu-i poate scăpa profunda contradicţie care marchează acest pasaj în care care, alături de eutanazie, este în dezbatere şi o altă lege, cu privire la curele paliative. Este vorba, după cum se ştie, de soluţii într-un anumit sens opuse. Prin curele paliative se îngrijeşte bolnavul terminal eliminându-i suferinţa; prin eutanazie, în schimb, medicina este folosită nu pentru a se îngriji de bolnav şi a-i îndepărta suferinţa ci pentru a-i lua viaţa".

"Este contradictoriu, aşadar, exprimarea unui chip de compasiune printr-o lege privind curele paliative şi, în acelaşi timp, printr-o lege despre eutanazie, să se arate latura tragică a sfârşitului vieţii fără libertatea autentică de a înfrunta inevitabilul morţii cu adevărată demnitate personală şi cu asistenţa cuvenită. Pe de o parte, bolnavului terminal i se întinde o mână ajutându-l pe bună dreptate să evite orice suferinţă iar pe de alta, se înarmează lovitura fatală prin introducerea eutanaziei ca soluţie finală".

"Viaţa nu este un conţinut negociabil. În pofida oricărei legi umane, ea va rămâne fondată întotdeauna pe principiul de indisponibilitate pe care nicio acţiune politică nu o poate lovi în caracterul ei sacru şi inviolabil".

Aici, sinteza audio a intervenţiei arhiep. Rino Fisichella: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.