2008-12-04 19:32:46

Joi: sumarul emisiunii


RV 04 dec 2008. Aici, principalele ştiri şi alte informaţii ale emisiunii noastre:
- "Să-l ducem cu entuziasm pe Cristos la toţi oamenii, în ciuda obstacolelor şi a dificultăţilor": este îndemnul Papei Benedict al XVI-lea adresat episcopilor chilieni, primiţi joi în Vatican cu ocazia vizitei "ad limina apostolorum"; "viaţa sfântă a păstorilor Bisericii, a afirmat Episcopul Romei, este unul din darurile cele mai preţioase care pot fi oferite credincioşilor".

- Sfântul Carol Boromeu, model de angajarea serioasă în slujirea Bisericii şi a binelui comun, fără să se lase condiţionat de dificultăţi: este, pe scurt, predica susţinută de cardinalul secretar de Stat Taricisio Bertone la Sfânta Liturghie celebrată cu ocazia încheierii lucrărilor de restaurare a Capelei din Ambasada Italiană pe lângă Sfântul Scaun, dedicată sfântului arhiepiscop de Milano. Card. Bertone a amintit şi vizita pe care Benedict al XVI-lea o va efectua pe 13 decembrie la sediul reprezentanţei diplomatice a Italiei.

- Europa celui de al treilea mileniu se construieşte cu ajutorul dialogului şi ecumenismului: a afirmat card. Jean-Louis Tauran, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Dialogul Interreligios în cadrul Zilei de studiu promovată joi la Roma alături de Consiliul Pontifical al Culturii pe tema "Culturi şi religii în dialog". Pentru arhiepiscopul Gianfranco Ravasi, oamenii de credinţă reprezintă astăzi un imbold pentru conştiinţe de a se îndrepta spre marile valori ale vieţii, într-un timp în care omul a încetat să-şi mai pună întrebări şi, prin urmare, să mai urmărească o direcţie anume.

- "Biserica şi turismul religios", este tema prezentată de arhiepiscopul Agostino Marchetto, secretarul Consiliului Pontifical pentru Pastoraţia Migranţilor şi Itineranţilor, la reuniunea de studiu promovată joi de Universitatea romană Tor Vergata; "dacă turismul religios şi pelerinajele pot ajuta creştinii persecutaţi", a afirmat mons. Marchetto, pe de altă parte în unele ţări "sunt biserici sau capele de mare valoare istorică, artistică şi religioasă care rămân închise publicului din carenţă de personal sau din dispoziţia autorităţilor civile; presiunea turistică, a observat, ar putea determina o schimbare de situaţie".

- La 10 decembrie în Vatican, manifestări solemne pentru împlinirea a 60 de ani de la Declaraţia Drepturilor Omului, cu participarea papei Benedict al XVI-lea; "dincolo de orice diferenţă sau orice posibilă discriminare, drepturile omului sunt expresia demnităţii eminente şi inviolabile a oricărei persoane umane şi manifestă vocaţia ei unică şi irepetabilă" – se afirmă cu această ocazie într-o Notă a Consiliului Pontifical Dreptate şi Pace.

- Stare de urgenţă în Zimbabwe, pentru epidemia de holeră; peste 500, victimele bilanţului oficial provizoriu.

- Criză instituţională în Luxemburg, după ce luni Marele Duce Henry a refuzat să semneze din motive de conştiinţă legea care va legaliza eutanazia. 50 de ani, de opt la conducerea regatului, Marele Duce Henry este căsătorit cu Maria Tereza şi are cinci copii; prin gestul său, a voit să afirme că presiunile parlamentului nu sunt mai presus de convingerile sale religioase, după cum a declarat pentru Radio Vatican arhiepiscopul de Luxemburg, mons. Fernand Frank. Premierul Jean-Cluade Junker a cerut modificarea Constituţiei astfel încât suveranul micii monarhii constituţionale să piardă dreptul de veto asupra măsurilor legislative.

- La 4 decembrie 1968 lua naştere cotidianul Avvenire, publicaţie a catolicilor italieni voită cu stăruinţă de papa Paul al VI-lea ca instrument cultural pentru Biserica Catolică din Peninsulă; la cele 4 decenii, a fost lansat noul sit electronic "avvenire.it", cu acces liber şi gratuit din întreaga lume.

- "Polemici inconsistente": astfel consideră rectorul universităţii romane LUMSA, prof. Giuseppe Dalla Torre, reacţiile din mass-media cu privire la poziţia Sfântului Scaun faţă de condiţia persoanelor homosexuale.

- Tratatul de la Oslo, privind interzicerea muniţiilor cu fragmentaţie: pentru Bisericile Creştine din Europa, cine nu-l semnează trădează umanitatea.

- Cu 70 din cele 200 de milioane de migranţi, Europa este continentul cu cel mai mare număr de persoane care trăiesc şi muncesc într-o ţară diferită de cea natală: se afirmă în Raportul 2008 privind emigraţia.

- Indonezia: Mesaj comun, cu ocazia sărbătorii Naşterii Domnului, din partea credincioşilor catolici şi protestanţi.

- Spania: episcopii condamnă asasinatul comis joi la Azpeitia de mişcarea separatistă Eta.

- Elveţia: adunarea plenară a Conferinţei Episcopale; pe agenda lucrărilor, printre altele, situaţia din Republica Democrată Congo, mass-media şi relaţiile dintre Stat şi Biserică.

- Ţara Sfântă: aprinsă la Betleem, prima candelă din coroana de Advent.

- Din actualitatea internaţională. Pakistan: liderii de la Islamabad acceptă colaborarea cu autorităţile indiene la ancheta privind atentatele de la Mumbai. Orientul Apropiat: Israelul deschide pentru presă şi ajutoare umanitare, punctele de trecere în Fâşia Gaza. Bruxelles: Uniunea Europeană condamnă recunoaşterea, din partea Rusiei, a indipendenţei regiunilor Abhazia şi Osetia de Sud.

- Vineri, 5 decembrie, în calendarul bizantin român, la fel ca în calendarul roman sau latin, Cuviosul Sava cel Sfinţit, anul 532.

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3








All the contents on this site are copyrighted ©.