2008-12-02 13:39:37

Aprecierea lui Benedict al XVI-lea faţă de Institutul universitar „Sophia”, a Mişcării Focolarelor, inaugurat în Italia, la Lopiano


RV – 2 decembrie 2008) Un centru academic în măsură să promoveze o „autentică gândire creştină capabilă să unească credinţa şi raţiunea” şi să favorizeze „o viziune mai amplă şi mai completă a cunoaşterii”. Cu formularea acestor auspicii, exprimate într-o telegramă, Benedict al XVI-lea a acompaniat inaugurarea Institutului universitar „Sophia” a Mişcării Focolarelor, care a avut loc pe 1 decembrie, la Lopiano, în provincia Florenţa, în prezenţa a circa 200 de persoane. Evenimentul s-a bucurat de prezenţa marelui cancelar al Institutului, arhiepiscopul de Florenţa, Giuseppe Betori.

Creat de Chiara Lubich, fondatoarea Mişcării Focolarelor, Universitatea Sophia se prezintă ca „centru de dialog cu alte religii şi culturi” şi „de creştere intelectuală şi interioară a tinerelor generaţii”.

Cursurile, iniţiate pe 13 octombrie, oferă studenţilor perspectiva unei licenţe magistrale şi a unui doctorat în „Fundamente şi perspective ale unei culturi a unităţii”
Instituţia de învăţământ „Sophia” este destinată mai ales formării laicilor în vederea abordării marilor provocări ale timpului nostru, cu inteligenţa credinţei creştine.

Disciplinele studiate sunt teologia, filosofia, antropologia, etica, la care se adaugă o anumită specializare, urmărindu-se o formare integrală, o pregătire care să fie la înălţimea provocărilor actuale, după cum spunea Chiara Lubich.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.