Dumnezeu are timp pentru toţi care nu au timp pentru el: Benedict al XVI-lea la rugăciunea "Angelus" în prima duminică de Advent; salut pentru patriarhul ecumenic în sărbătoarea Sfântului Andrei şi invitaţie la rugăciune pentru victimele atacurilor brutale în India şi în Nigeria (text)

(RV - 30 noiembrie 2008) Sfârşit de noiembrie, duminică, cu vreme schimbătoare la Roma, şi, după calendarul roman sau latin, început de nou an bisericesc cu perioada Adventului, timp de pregătire la solemnitatea Crăciunului.
Câteva mii de credincioşi, romani şi pelerini, s-au reunit la amiază în piaţa bazilicii vaticane pentru tradiţionala întâlnire cu episcopul Romei, succesorul lui Petru, doritori să-i asculte cuvântul de învăţătură, acum la începutul unui nou anotimp spiritual, şi să primească binecuvântarea apostolică invocată de Pontif. Dumnezeu are timp pentru toţi care nu au timp pentru El: a spus Benedict al XVI-lea în alocuţiunea sa inspirată de momentul liturgic al Adventului. „Dumnezeu ne dăruieşte timpul său”, primul dar fundamental pe care fiecare trebuie să-l valorizeze, căci fiecare va trebui să dea cont de propria existenţă în ceasul pe care numai Dumnezeu îl cunoaşte.

După recitarea antifonului marian „Angelus”, Papa a adresat un salut patriarhului ecumenic Bartolomeu I cu ocazia sărbătorii Sfântului Andrei Apostolul, patronul Patriarhatului de Constantinopol. Apoi, Pontiful a invitat credincioşii la rugăciune pentru victimele brutalelor atacuri teroriste de la Mumbai, în India şi pentru cele ale ciocnirilor izbucnite sâmbătă la Jos, în Nigeria.

Iată textele alocuţiunii, salutului şi invitaţiei la rugăciune în versiunea de lucru a secţiei române Radio Vatican:

Dragi fraţi şi surori,
Începem astăzi, cu prima Duminică din Advent, un nou an liturgic. Acest fapt ne invită să reflectăm asupra dimensiunii timpului, care exercită mereu asupra noastră un mare farmec. După exemplul a tot ceea ce iubea să facă Isus, aş dori totuşi să plec de la o constatare foarte concretă: toţi spunem că „nu avem timp”, întrucât ritmul vieţii cotidiene a devenit pentru toţi frenetic. Şi în această privinţă Biserica are o „veste bună” de purtat: Dumnezeu ne dăruieşte timpul său. Noi avem mereu puţin timp; în special pentru Domnul nu ştim sau, uneori, nu vrem să-l găsim. Ei bine, Dumnezeu are timp pentru noi! Acesta este primul lucru pe care începutul unui an liturgic ne face să redescoperim cu stupoare mereu nouă. Da: Dumnezeu ne dăruieşte timpul său, deoarece a intrat în istorie cu cuvântul său şi cu lucrările sale de mântuire, pentru a o deschide spre etern, pentru a o face să devină istorie de alianţă. În această perspectivă, timpul este deja în el însuşi un semn fundamental al iubirii lui Dumnezeu: un dar pe care omul, la fel ca orice alt lucru, este în măsură să-l valorizeze sau, din contra, să-l irosească; să-l primească în semnificaţia sa, sau să-l neglijeze cu superficialitate obtuză.

Trei sunt apoi marii „pilaştri” ai timpului, care scandează istoria mântuirii: la început creaţia, în centru întruparea şi la sfârşit „parusia”, venirea finală care cuprinde şi judecata universală. Aceste trei momente însă nu trebuie înţelese în simplă succesiune cronologică. De fapt, creaţia este la originea a toate, dar este şi continuă şi se realizează de-a lungul întregului arc al devenirii cosmice, până la sfârşitul timpurilor. La fel şi întruparea-răscumpărare, dacă s-a petrecut într-un determinat moment istoric, perioada trecerii lui Isus pe pământ, totuşi îşi extinde raza de acţiune la tot timpul precedent şi la tot cel care urmează. Şi la rândul lor ultima venire şi judecata finală, care tocmai în Crucea lui Cristos au avut o anticipare decisivă, îşi exercită influenţa asupra conduitei oamenilor din orice epocă.

Timpul liturgic al Adventului celebrează venirea lui Dumnezeu, în cele două momente ale sale: mai întâi ne invită să retrezim aşteptarea întoarcerii glorioase a lui Cristos; apoi, apropiindu-se Crăciunul, ne cheamă să primim Cuvântul făcut om pentru mântuirea noastră. Dar Domnul vine continuu în viaţa noastră. Este cât se poate de oportun, prin urmare, apelul lui Isus, care în această duminică ne este propus din nou cu tărie: „Vegheaţi” (Mc 13,33.35.37). Este adresat ucenicilor, dar şi „tuturor”, deoarece fiecare, în ceasul pe care numai Domnul îl cunoaşte, va fi chemat să dea cont de propria existenţă. Aceasta comportă o detaşare justă de bunurile pământeşti, o căinţă sinceră de propriile greşeli, o caritate activă faţă de aproapele şi mai ales o umilă şi încrezătoare abandonare în mâinile lui Dumnezeu, Tatăl nostru duios şi milostiv. Icoana Adventului este Fecioara Maria, Mama lui Isus. Să o invocăm ca să ne ajute să devenim o prelungire de umanitate pentru Domnul care vine.

După rugăciunea „Angelus” şi înainte de saluturile particulare în diferite limbi, papa Benedict al XVI-lea a adresat un salut Patriarhatului ecumenic ortodox al Constantinopolului care îşi sărbătoreşte Patronul ceresc Sfântul Andrei apostolul; apoi o invitaţie la rugăciune pentru victimele brutalelor atentate teroriste de la Mumbai în India şi ale celor izbucnite la Jos în Nigeria.

Salut pentru Patriarhul ecumenic Bartolomeu I:
„La 30 noiembrie cade sărbătoarea Apostolului Sfântul Andrei, fratele lui Simon Petru. Amândoi au fost mai întâi ucenici ai lui Ioan Botezătorul şi, după botezul lui Isus în Iordan, au devenit discipolii săi, recunoscând în El pe Mesia. Sfântul Andrei este patron al Patriarhatului de Constantinopol, astfel că Biserica Romei se simte legată de cea constantinopolitană printr-o relaţie de frăţietate specială. De aceea, potrivit tradiţiei, în această fericită împrejurare o delgaţie a Sfântului Scaun condusă de cardinalul Walter Kasper, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, s-a dus în vizită la Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I. Din toată inima adresez salutul meu şi urarea mea lui şi credincioşilor Patriarhatului, invocând asupra tuturor belşugul binecuvântărilor cereşti.”

Invitaţie la rugăciune pentru victimele atacurilor teroriste în India şi ale ciocnirilor izbucnite în Nigeria.
„Aş vrea să vă invit să vă uniţi în rugăciune pentru numeroasele victime atât ale brutalelor atacuri teroriste de la Mumbai, în India, cât şi ale ciocnirilor izbucnite la Jos, în Nigeria, precum şi pentru cei răniţi şi toţi cei care, în orice mod, au fost loviţi. Diverse sunt cauzele şi circumstanţele acelor tragice evenimente, dar comune trebuie să fie oroarea şi deplorarea pentru explozia de violenţă atât de sălbatică şi absurdă. Să-i cerem Domnului să mişte inima celor care îşi fac iluzia că aceasta este calea pentru a rezolva problemele locale sau internaţionale şi să ne simţim toţi stimulaţi să dăm exemplu de blândeţe şi de iubire pentru a construi o societate demnă de Dumnezeu şi de om.”