2008-11-30 20:01:05

Duminică: sumarul emisiunii şi alte informaţii


(RV - 30 noiembrie 2008) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii:
- La întâlnirea duminicală cu credincioşii pentru recitarea antifonului „Îngerul Domnului”, rugăciunea lui Benedict al XVI-lea pentru victimele atacurilor de o violenţă brutală şi absurdă în India şi în Nigeria. În deschiderea perioadei Adventului, Papa a subliniat ritmul frenetic al vieţii actuale amintind că Dumnezeu ne dă timpul său ca dar pe care trebuie să-l varorizăm nu să-l irosim.

- Duminică dimineaţă Papa s-a aflată în vizită pastorală la parohia San Lornezo fuori le Mura, din Roma unde a prezidat Liturghie de încheiere a Anului Laurenţian, 1750 de ani de la martirajul Sfântul Laurenţiu, unul din cei şapte diaconi ai Romei, martirizat sub împăratul Valerian pentru faptul că a apărat bunurile destinate cultului şi celor săraci.

- Mesaj al lui Benedict al XVI-lea către patriarhul ecumenic Bartolomeu I în sărbătoarea Sfântului Andrei, apostol, patron al Patriarhatului de Constantinopol: lumea are nevoie de mărturia de unitate a creştinilor, scrie Pontiful în mesajul purtat la Constantinopol de delegaţia Sfântul Scaun condusă de cardinalul Walter Kasper, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor.

- A fost binecuvântat duminică dimineaţă în biserica Santa Maria in Camposanto din Vatican, noul drapel al Corpului Gărzii Elveţiene.

- Mare bucurie în Cuba pentru beatificarea sâmbătă a fratelui José Olallo Valdés. din Ordinul Spitalicesc „Fatebenefratelli” înfiinţat de Sfântul Ioan al lui Dumnezeu. La ceremonia prezidată de cardinalul José Saraiva Martins a fost prezent şi preşedintele Raul Castro.

- În urmă cu un an la 30 noiembrie, publicarea Enciclicei „Spe salvi” care aminteşte că Isus Cristos este adevărata speranţă a omului.

- Episcopii din Nigeria clarifică motivele nu atât religioase cât politice care ar fi la originea ciocnirilor violente, izbucnite sâmbătă în oraşul Jos.

- În India, critici şi polemici după atentatele din Mumbai: primele demisii în Guvernul de la New Delhi. După ministrul de interne, şi consilierul pentru securitatea naţională îşi prezintă demisia.

- Duminică seară şi luni la televiziunea italiană Rai-Uno un film intitulat „Paul al VI-lea, Papa în furtună”.

- Anul Paulin: de la 4 decembrie lectura Bibliei la abaţia San Paolo fuori le Mura, din Roma.

- Utilizarea celulelor suşă embrionare, interzisă în Europa. Celulele suşă destinate cercetărilor ştiinţifice nu vor fi brevetate în Europa dacă au fost obţinute prin distrugerea embrionilor umani, a anunţat, vineri, Oficiul European de Brevete ,OEB, cu sediul al München în Germania.

- Polonia Satul şi Biserica unite pentru promovarea familiei.

- Olanda: potrivit uneri anchet, înmormântarea religioasă oferă mângâiere şi celor care nu cred.

- Germania: episcopii catolici şi Biserica Evanghelică se pronunţă împotriva asistenţei medicale pentru sinucidere.

- România: 18 milioane de români cu drept de vot au fost chemaţi duminică 30 noiembrie la urne pentru a-şi alege, pentru prima dată prin scrutin uninominal, reprezentanţii în Camera Deputaţilor şi Senat. Până la ora 14,00, se prezentaseră la vot 19,84% din alegătorii din ţară, potrivit datelor furnizate duminică de Biroul Electoral Central. Nivelul de prezenţă al alegătorilor la ora 14.00 a fost unul foarte coborât comparativ cu cel din 2004. Până la ora 18,00, s-au prezentat la urne 34,48% dintre cetăţenii cu drept de vot din ţară, potrivit datelor furnizate de acelaşi Birou Electoral Central.

- Pentru Ziua naţională a României de la 1 decembrie, Secţia română Radio Vatican propune ascultătorilor vocea episcopului greco-catolic, Iuliu Hosu, devenit cardinal, care la 1 decembrie 1918 la Alba Iulia a dat citire actului de unire a Transilvaniei cu România. În vara anului 1968 părintele Mircea Todericiu de la Biserica Sfânta Elena din Cleveland, l-a vizitat pe episcopul Hosu la Căldăruşani lână Bucureşti. Cu acea ocazie a primit, între altele, o binecuvântare pentru românii din străinătate.

-Din actualitatea internaţională: Thailanda: continuă să rămânăp încordată situaţia, după protestele masive antiguvernamentale din aceste zile. Poliţia a ordonat manifestanţilor care ocupă cele două aeroporturi din Bangkok, să se retragă. Cel puţin 50 de răniţi în urma a două explozii.

- Luni 1 decembrie, în calendarul liturgic bizantin român sfântul Naum, profet, secolul 7 înainte de Cristos; în calendarul roman sau latin sfintele Florenţa şi Natalia şi sfântul Eligiu, francez, devenit episcop de Anvers în Belgia, anii 588-680. Unirea Transilvaniei cu România: sărbătoare naţională.
 
Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.