Răspândiţi cu mâini pline sămânţa Cuvântului într-o lume care consideră neinfluentă
prezenţa lui Dumnezeu: îndemn al papei Benedict al XVI-lea către sute de seminarişti
italieni primiţi sâmbătă în Vatican
(RV - 29 noiembrie 2008) Misiunea preoţilor din cel de-al treilea
mileniu consistă în a oferi oamenilor care consideră că Dumnezeu este
„fără influenţă” în viaţa cotidiană şi în
istorie speranţa care vine „din Cuvântul de viaţă veşnică
imutabil care este Cristos”. Este mandatul pe care Benedict
al XVI-lea l-a încredinţat unui numeros grup de seminarişti - peste patru sute - împreună
cu formatorii şi profesorii lor, primiţi sâmbătă dimineaţă în audienţă în Vatican.
În faţa Papei s-au aflat tineri seminarişti din regiunile italiene Marche, Puglia,
Abruzzo şi Molise, în centenarul înfiinţării respectivelor Seminarii regionale.
Lumea
contemporană a rătăcit în mare parte drumul spre cer. Domină - este gândul Papei -
raţionalismul iar ideea de credinţă, pentru mulţi, s-a deplasat de la bunurile nemateriale
ale valorilor la „binele” mai tangibil produs de cunoştinţele ştiinţifice. Restul
este subiectiv şi adeseori riscă, precum religia, să fie considerat drept „neesenţial”
pentru viaţă. Revine mai ales preoţilor, şi celor care se pregătesc să devină lucrători
în via Domnului, sarcina de a face ca năzuinţa umană spre Dumnezeu să nu fie sufocată.
Privind sutele de seminarişti aşezaţi pe scaune în faţa sa în Sala Clementină, Benedict
al XVI-lea a repetat rolul şi misiunea ce revine, în Biserică şi în societate, celui
care a răspuns la chemarea de a deveni slujitor al Evangheliei. Sinodul episcopilor
despre „Cuvântul lui Dumnezeu în viaţa şi în misiunea Bisericii”, încheiat în urmă
cu o lună, a amintit că „între îndatoririle prioritare ale preotului se află aceea
de a semăna cu mâinile pline în câmpul lumii Cuvântul lui Dumnezeu”.
Dar,
s-a întrebat Papa, „omul contemporan simte încă nevoia de Cristos şi de mesajul său
de mântuire?” • „În contextul social, o anumită cultură pare să ne arate chipul
unei umanităţi autosuficiente, dornice să-şi realizeze propriile proiecte singură,
care alege să fie unicul artizan al propriilor destine şi care, în consecinţă, reţine
neinfluentă prezenţa lui Dumnezeu şi de aceea o exclude, de fapt, din alegerile şi
deciziile ei”. Într-un climat marcat uneori de un raţionalism închis în sine, care
consideră ca unic model de cunoaştere pe cel al ştiinţelor, restul devine totul subiectiv
şi ca urmare şi experienţa religioasă riscă să fie văzută ca o alegere subiectivă,
neesenţială şi nedeterminantă pentru viaţă”.
Din acestea, şi alte motive, a
recunoscut Benedict al XVI-lea, astăzi „a devenit, în mod cert, mai dificil” a crede,
a primi Adevărul lui Cristos, a-şi consuma existenţa pentru Evanghelie. Cu toate acestea,
a observat, „aşa cum înregistrează cronica zilnică, omul contemporan apare adeseori
pierdut şi preocupat de viitorul său, în căutarea de certitudini şi dornic de puncte
de referinţă sigure”: • „Omul celui de-al treilea mileniu, ca de altfel în orice
epocă, are nevoie de Dumnezeu şi îl caută uneori chiar fără să-şi dea seama. Sarcina
creştinilor, în mod special, a preoţilor este să capteze această năzuinţă profundă
a inimii umane şi să ofere tuturor, cu mijloace şi în modalităţi corespunzătoare cerinţelor
timpurilor, Cuvântul de viaţă veşnică, imutabil, care este Cristos, Speranţa lumii”.
De
aici, a continuat Papa, rezultă importanţa clară a anilor de seminar, în timpul cărora
- a spus - viitorul preot trebuie să caute un „raport personal cu Isus”. Un model?
În Anul Paulin, Benedict al XVI-lea a indicat seminariştilor un mărturisitor prin
excelenţă, pe Apostolul Neamurilor”: • „Convertirea nu a eliminat din viaţa sa
ceea ce era bun şi adevărat, dar i-a permis să interpreteze în mod nou înţelepciunea
şi adevărul legii şi al profeţilor şi să devină astfel capabil să dialogheze cu toţi,
urmând exemplul divinului Învăţător. Imitându-l pe Sfântul Paul, dragi seminarişti,
nu obosiţi să-l întâlniţi pe Cristos în ascultarea, în lectura şi în studiul Sfintei
Scripturi, în rugăciune şi în meditaţia personală, în liturgie şi în orice altă activitate
cotidiană”.