Reînnoirea raportului dintre ştiinţă şi credinţă în numele lui Galileu, obiectivul conferinţei „Ştiinţa la 400 de ani după Galileo Galilei”: interviu cu arhiepiscopul Gianfranco Ravasi, preşedintele departamentului vatican pentru cultură

(RV – 27 noiembrie 2008) „Galileo Galilei era un om de ştiinţă care cultiva cu iubire credinţa sa şi profundele sale convingeri religioase”, a amintit miercuri cardinalul secretar de stat Tarcisio Bertone, intervenind în cadrul conferinţei „Ştiinţa la 400 de ani după Galileo Galilei”, organizată de Consiliul Pontifical al Culturii împreună cu grupul industrial italian Finmeccanica care a aniversat astfel 60 de ani de la înfiinţare, dar şi apropierea Anului Astronomiei, care se va celebra în 2009.

Cardinalul Bertone a subliniat actuala disproporţie dintre dezvoltarea cercetării ştiinţifice şi disponibilitatea metodelor adecvate de evaluare etică. „De aceea se impune – a amintit – o atentă reflecţie asupra naturii, finalităţii şi limitelor cercetării tehnice şi ştiinţifice”. Aşadar, o întâlnire pentru a reînnoi raportul dintre ştiinţă şi credinţă în numele lui Galileu, aşa cum explică unul din conferenţiari, arhiepiscopul Gianfranco Ravasi, preşedintele departamentului vatican pentru cultură:

• „Aproape că aş vrea să utilizez această expresie paradoxală, şi anume că umbra lui Galileu poate fi chiar o umbră luminoasă, pentru că în cadrul cercetării sale a fost dată o contribuţie fundamentală pentru a putea fi făcută o distincţie între metodele ştiinţifice şi cele teologice. Citind textele sale se vede în mod clar cum Galileu oferă un parcurs şi teologiei pentru a avea capacitatea intrării în propriul său orizont şi în acelaşi timp a delimitării zonei care aparţine ştiinţei. Aşadar, o umbră care trebuie încă să se proiecteze, dar în acest caz o umbră pozitivă, dincolo de faptul că interpretarea istoriei sale este pasibilă de diverse perspective, aşadar şi de ecouri diferite. Până la urmă nu trebuie uitat că însuşi Ioan Paul al II-lea a recunoscut în cazul lui Galileo Galilei erorile care s-au făcut în acel moment. Şi, pe de altă parte, trebuie spus că Galileu poate deveni în privinţa anumitor aspecte patronul ideal în ceea ce priveşte dialogul dintre ştiinţă şi credinţă”.

Tocmai pentru a permite relansarea acestui dialog, teologia cere azi ştiinţei, filosofiei, să-i fie recunoscută autoritatea intelectuală…
• „Acesta constituie un punct de plecare fundamental, pentru că teologia are un parcurs al său intelectual care trebuie condus cu rigoare, cu caracteristici proprii. Desigur, acest parcurs intelectual are şi o dimensiune ulterioară, dar are – fără îndoială – ca bază iniţială studierea pe baza raţiunii. „Intellectum valde ama!”, îndemna Augustin: iubeşte în profunzime inteligenţa, când trebuie să-l cauţi pe Dumnezeu. Aşadar, este necesar ca ştiinţa să privească la teologie, să privească şi la artă, la poezie, ca la parcursuri care au o proprie logică, dar şi o demnitate proprie şi care permit atât realităţii omului cât şi realităţii cosmosului să aibă o interpretare ulterioară faţă de cea imediată şi experimentală dată de ştiinţă.

În ce condiţii ar putea exista în prezent puncte de interacţiune dintre ştiinţă şi credinţă?
• „Punctele de interacţiune trebuie mereu căutate, după ce se afirmă în mod clar propriile frontiere. Este aşadar indispensabil ca identitatea ştiinţei şi identitatea teologiei să fie recunoscute în mod reciproc. Odată înfăptuit acest lucru, se ajunge la a se constata că există puncte de contact. Noi, teologii, ca şi oamenii de ştiinţă avem acelaşi obiect al cercetării care poate fi tocmai figura umană sau realitatea cosmică, desigur din perspective diferite. Aceast interes pentru acelaşi obiect al cercetării face să apară necesitatea de a ne asculta reciproc. Trebuie să recunoaştem că uneori pot să se aprindă şi scântei şi este indispensabil ca şi dialectica să facă parte din acest dialog.

A fost lansat şi un apel pentru evitarea – de către ambele părţi – a comportamentelor de tip integralist…
• „Da, pentru că – pe de o parte – avem în spate, în trecut, o anumită teologie care utiliza date ştiinţifice cu finalitate de alt gen, aproape îngrădind munca omului de ştiinţă sau punând-o în slujba sa. Pe de altă parte avem încă oameni de ştiinţă care privesc la teologie, considerând-o aproape o piesă arheologică din trecut, din aşa-numitul paleolitic intelectual. Iar aceste atitudini trebuie – evident – să înceteze.

Aici serviciul audio: