2008-11-24 15:09:56

Reflecţii ale lui Benedict al XVI-lea despre dialogul interreligios şi liberalism


(RV - 24 noiembrie 2008) Un dialog interreligios în sensul strict al cuvântului nu este posibil fără a pune în paranteză propria credinţă”, în timp ce „trebuie abordate în confruntarea publică urmările culturale ale deciziilor religioase de fond”. În acest domeniu „dialogul şi o corectare reciprocă şi o îmbogăţire a unuia şi a celuilalt sunt posibile şi necesare”. Afirmă Benedict al XVI-lea în scrisoarea adresată senatorului Republicii italiene Marcello Pera şi publicată de acesta în deschiderea eseului său intitulat „De ce trebuie să ne definim creştini”. Cartea va fi în librărie începând de marţi 25 noiembrie, dar cotidianul Il Corriere della Sera a publicat anticipat în ediţia de duminica trecută pasaje ale scrisorii Papei. „De esenţa liberalismului - mai scrie Papa - ţine înrădăcinarea sa în imaginea creştină a lui Dumnezeu” şi „dacă liberalismul abandonează acest fundament al său - adaugă - îşi pierde baza şi se distruge pe sine”. Din contra, acelaşi liberalism poate stabili legătură cu o doctrină a binelui, în special cea creştină, oferind astfel cu adevărat o contribuţie la depăşirea crizei contemporane prin care trece etica.








All the contents on this site are copyrighted ©.