Catholicosul Ciliciei al Armeniei, Aram I, este la Roma de duminică 23 până joi 27
noiembrie pentru a-l întâlni pe Benedict al XVI-lea
(RV – 23 noiembrie 2008) În programul vizite Catholicosului Ciliciei Aram I
la Roma, două momente diferite de întâlnire. Vizita are loc într-un context
de bune relaţii, confirmate şi de numeroasele vizite făcute atât de Catholicosul de
Etchmiadzin cât şi de Catholicosul Ciliciei. Sanctitatea Sa Aram I este însoţit de
o delegaţie de şase arhiepiscopi şi doi episcopi.
Pe 24 noiembrie, delegaţia
armeană se va opri în rugăciune la mormântul lui Ioan Paul al II-lea, din Grotele
Vaticane; apoi va merge în partea de nord a bazilicii „Sfântul Petru”, acolo unde
- într-una din nişele din zidul bazilicii - se află statuia Sfântului Grigore Iluminătorul,
omagiind astfel figura apostolul armenilor, episcop martir, mort în anul 332. Imediat
după aceea, Benedict al XVI-lea şi catholicosul armean se vor întâlni în Palatul Apostolic
în spiritul fraternităţii şi al cordialităţii şi se vor ruga împreună în Capela Redemptoris
Mater.
Tot pe 24 noiembrie, patriarhul Bisericii armene va fi primit de cardinalul
arhiparoh al bazilicii papale „Sfântul Paul din afara Zidurilor”, Andrea Cordero Lanza
di Montezemolo, pentru o vizită la locurile sfinte şi pentru participarea la un moment
liturgic.
Marţi, 25 noiembrie, se vor celebra Vesperele în bazilica Sfântul
Bartolomeu de pe Insula Tiberină, din Roma, unde Aram I va onora memoria martirilor
armeni şi va participa apoi la un moment de rugăciune în bazilica Sfânta Maria în
Trastevere, unde va lua de asemenea parte la o cină organizată în onoarea sa de către
Comunitatea „Sfântul Egidiu”.
Pe 26 noiembrie, este prevăzută prezenţa catholicosului
armean al Ciliciei la audienţa generală prezidată de Benedict al XVI-lea. Aram I va
veni împreună cu delegaţia care-l însoţeşte în această vizită şi cu circa 50 de credincioşi
armeni prezenţi la Roma cu această ocazie.
În cadrul vizitei, precizează nota
oficială, vor avea de asemenea loc întâlniri cu alţi membri ai Curiei Romane, în special
convorbiri cu cardinalul Walter Kasper, preşedintele Consiliului Pontifical pentru
Promovarea Unităţii Creştinilor. Catholicosul armean al Ciliciei va vizita, de asemenea,
Universitatea Pontificală Urbaniană, unde va prezida un Act academic în onoarea sa.