2008-11-21 16:40:55

Spiritualitate şi ecumenism, la culesul măslinelor din Grădina Ghetsemani


RV 21 nov 2008. A început la Ierusalim culesul măslinilor în Grădina Ghetsemani. O parte din recoltă, va fi dată la teasc de călugării cistercieni de la abaţia Latroun, iar untdelemnul care se va obţine va arde în candelabrele din diferite sanctuare ale creştinătăţii. Seminţele, în schimb, vor fi folosite de câteva familii din Beit Sahour care le vor transforma în bobiţe de rozariu. Operaţiunea de extragere a seminţelor, se face manual urmând ca şi ceea ce rămâne să se transforme în preţiosul ulei cu adânci rezonanţe biblice.

Sunt încărcaţi de roade în acest an, măslinii de la Ierusalim, în ciuda precipitaţiilor reduse. Se estimează că au mai mult de 2000 de ani şi, potrivit tradiţiei, după primele ploi de toamnă începe culesul roadelor lor. Se îngrijesc de acest lucru membrii comunităţii "Viaţa Nouă" de la Nazaret, o comunitate mică de creştini arabi de diferite confesiuni care sprijină şi se roagă pentru realizarea unităţii Bisericii. "Am cerut călugărilor franciscani să ne permită să facem noi culesul măslinilor – au afirmat responsabilii de la Nazaret – pentru că este vorba de semnul întrupării noastre. Noi, cei care trăim la Nazaret, trăim din spiritualitatea întrupării. La Nazaret, Fecioara Maria a spus "da, fie mie după cuvântul tău". Aici, în Grădina Măslinilor, Isus a spus "da, facă-se voia ta". Aceste două da-uri, aceste două momente de acceptare a voinţei lui Dumnezeu, ne-au adus mântuirea". "Spiritualitatea noastră – a explicat purtătorul de cuvânt al Comunităţii – este fondată pe aceste cuvinte din Evanghelia după Sfântul Ioan: 'nimeni nu are o iubire mai mare decât aceasta: să-şi dea viaţa pentru prietenii săi'. Noi întruchipăm nu numai în mod spiritual, în acest Loc Sfânt, această dorinţă de a ne dărui în întregime, pînă la ultima picătură, după cum măslinele îşi oferă tot uleiul lor".

De măslinii deţinuţi în proprietate de Custodia Ţării Sfinte pe colina Ghetsemani, se ocupă în această perioadă membrii unui grup ecumenic palestinian.








All the contents on this site are copyrighted ©.