Oaze spirituale şi în România: interviuri cu surori de viaţă contemplativă cu ocazia Zilei "Pro Orantibus", dedicată lor

(RV - 20 noiembrie 2008) Amintind Ziua Pro Orantibus de vineri 21 noiembrie, în comemorarea Prezentării la Templu a Preasfintei Fecioare Maria, dedicată comunităţilor călugăreşti de viaţă claustrală sau de clauzură, Benedict al XVI-lea a spus că ele sunt o prezenţă indispensabilă în Biserică şi în lume şi a implorat pentru ele noi vocaţii îndemnând la susţinerea acestor mănăstiri „în necesităţile lor materiale”.
Timid şi anevoios comunităţile de viaţă contemplativă încep să ia naştere şi în România. Am contactat două din ele. Mai întâi sora benedictină Lauretana şi o tânără postulantă de la Mănăstirea „Maica Unităţii” din Viişoara, în apropriere de Piatra Neamţ, explică menirea călugăriţei de viaţă contemplativă:

• "Este o persoană normală, pătrunsă şi învinsă de iubirea lui Cristos. Nedorind nimic şi pe nimeni altcineva în afară de El, Îl caută asiduu în simplitatea vieţii cotidiene, cotemplându-L în tot şi în toţi sub aparenţe diverse şi contradictorii. A trăi în singurătatea mănăstirii dar unită cu toţi prin rugăciune şi prin respectarea unei reguli monastice împreună cu celelalte surori, pe care aceeaşi iubire a lui Cristos le-a chemat înseamnă a avea privirea îndreaptată spre realităţile veşnice, în ciuda limitelor impuse de fragilitatea umană. Prin lectura constantă a Cuvântului lui Dumnezeu ea devine mai capabilă să interpreteze semnele timpului şi să primească în rugăciunile ei durerile şi necesităţile celor ce păşesc pragul mănăstirii.
Sora de viaţă contemplativă, veghind în rugăciune în permanenţă, grăbeşte pentru toţi fraţii aurora unei lumi noi. Umanitatea rătăcită, răscolită de războaie, de terorism şi de răul care se preztintă sub varii forme, din ce în ce mai tentată de o cultură a morţii, poate spune, chiar şi dincolo de cuvinte, prin însăşi existenţa ei consumată în tăcere pentru Cristos, unită cu rugăciunea surorilor, un cuvânt de consolare, de iertare, de pace şi de comuniune.

Tinerii de astăzi, sunt supuşi ritmurilor frenetice şi stresante ale vieţii, solicitaţi de atâtea atracţii necreştine, pot simţi pe de altă parte şi atracţia unie vieţi dăruite total lui Cristos, viaţă aparent inutilă deoarece este ascunsă, dar nu mai puţin preţioasă.
Să întrebăm acum o tânără postulantă de a noastră, din Bacău şi să ascultăm mărturia ei, care, cu siguranţă nu va fi banală...
• "Sunt Mihaela Coşa din parohia Fericitul Ieremia din Bacău. Orice tânăr, mai devreme sau mai târziu, ajunge să se întrebe: «Ce rost are viaţa mea? Are ea vreun sens? Care este scopul existenţei mele efemere, dar importante, pe acest pământ?». Astfel de întrebări roiau şi în mintea mea, constituind preocuparea principală dincolo de studii, de ieşiri cu prietenii, convorbiri pe internet etc. Pe măsură ce mă apropiam de finalul studiilor, aceste întrebări deveneau din ce în ce mai acute. Cu mult timp în urmă citisem într-o carte de spiritualitate următorul îndemn: «În momentul în care trebuie să iei o decizie importantă pentru viaţa ta, mergi în faţa lui Isus!». Cu acest gând în minte, paşii m-au purtat în Biserică într-o zi de joi, zi în care era expus preasfântul sacrament. Acolo a luat naştere un colocviu spontan şi profund cu cel care a zis: «Veniţi la mine toţi...!». Nu pot spune că a fost o revelaţie subită, însă această voce devenea tot mai acută, cu fiecare nouă vizită făcută lui... vocea a cărui mesaj se concretiza în cuvintele: «Toată lumea munceşte... aleargă... numai tu nu faci nimic... pentru moment. Însă dacă vrei, poţi face cu mult mai mult decât aceştia pe care îi vezi alergând... poţi munci şi tu pentru un scop cu mult mai nobil, salvarea sufletelor, rămânând strâns unită cu mine...». Acest gând s-a alăturat unei dorinţe arzătoare ce o nutream cu mult timp înainte, nedefinită la început, dar care a devenit realitate apoi: aceea de a găsi un ambient oportun propriei dezvoltări umane şi spirituale prin rugăciune şi muncă, în comuniune cu ceilalţi şi în slujba lui Cristos”.

De la mănăstirea benedictină Maica Unităţii din Viişoara, jud. Neamţ ne ducem la Surorile Clarise din oraşul Roman, unde sora Dorotea ne vorbeşte despre mănăstirea lor inspirată din carisma Sfântului Francisc şi a Sfântei Clara din Assisi.
• „ Îmi vin în minte cuvintele Sf. Părinte Papa Ioan Paul al II-lea: ,,Nu vă fie temă: deschideţi porţile lui Cristos şi deschideţi-vă Estului”. Acest glas al Bisericii s-a făcut auzit şi în comunitatea noastră din Citta di Castello- Italia, l-am primit cu bucurie şi credinţă şi ne-am deschis la această chemare a misiunii, dând viaţă la o nouă fondaţie, o Mănăstire de clauzură, pe pământul României-,,Grădina Maicii Domnului” cum obişnuia să o numească Papa Ioan Paul al II-lea. Construirea Mănăstiri noastre ,,Sf. Maria a Îngerilor” s-a început în anul 2002 cu ajutorul Providenţei lui Dumnezeu şi a multor binefăcători şi s-a terminat în 2007. La data de 15 ianuarie 2007 am avut bucuria de a intra şi a începe trăirea vieţii noastre, după carisma fondatorilor noştri: Sf. Francisc şi Sf. Clara de Assisi: Încarnarea Evangheliei într-o dimensiune trinitară mariană de viaţă contemplativă în clauzură, trăind-o cu desăvârşire, urmând exemplul Mariei care a dăruit propria sa verginitate acţiunii Duhului Sfânt, pentru a deveni Mama lui Isus Cristos şi a Trupului său mistic.
Astăzi comunitatea noastră este formată din 4 călugăriţe, o mică Biserică universală, care ,,cântă şi umblă”, mărturisind cu bucurie primatul lui Dumnezeu. Suntem o mică prezenţă, dar sperăm ca pe viitor să ni se alăture şi alte tinere dornice de a se cansacra lui Isus, de a-L sluji şi a-L lăuda cu toată fiinţa.
O parte din clădirea Mănăstirii în afara clauzurii este deschisă tinerelor şi tuturor acelora care doresc să trăiască zile de reculegere şi rugăciune, ascultând de îndemnul lui Isus: ,,veniţi la o parte ..şi odihniţi-vă puţin”. Sunt cuvinte pline de har care aduc mângâiere şi pace sufletească.
Asemenea Mariei care s-a dăruit pe sine pentru a fi mama lui Isus şi a corpului său mistic şi noi suntem aici ca semn al împărăţiei lui Dumnezeu, pentru poporul nostru român. Dumnezeu ne-a ales să fim inima acestui corp mistic care este Biserica, să fim iubire care pune în mişcare toate mădularele acestui corp. De aceea orice român, orice om de pe acest pământ găseşte în inima clarisei o colaboratoare a lui Dumnezeu şi sprijinitoare a acestor membre slabe şi nesigure al corpului său mistic. Astăzi prin oferta noastră, prin rugăciunea noastră prezentăm la altarul lui Isus, toate nevoile acestui popor, a Bisericii şi lumii întregi.

Aţi ascultat voci din mănăstiri de viaţă contemplativă, în vederea Zilei „Pro Orantibus”, adică a comunităţilor de viaţă claustrală, pentru Rugători şi Rugătoare, care îşi dedică întreaga viaţă rugăciunii, adevărate oaze ale spiritului şi clinici de cură spirituală: sora Lauretana şi tânăra postulantă Mihaela Coşa de la Mănăstirea Benedictină „Maica Unităţii” , Viişoara, Piatra Neamţ şi sora Dorotea de la Mănăstirea Clariselor „Sfânta Maria a Îngerilor” din oraşul Roman.

Aici serviciul complet audio: