2008-11-16 13:21:36

Papa: „Fiţi cumpătaţi şi treji”; rugăciune pentru victimele accidentelor şi apel la responsabilitate în circulaţia stradală


(RV - 16 noiembrie 2008) După rugăciunea "Îngerul Domnului, recitată de la fereastra biroului său particular, papa Benedict al XVI-lea saltând în engleză a spus: „În această a treia duminică de noiembrie îi amintim în mod special pe toţi cei care au murit în urma unui accident rutier. Mă rog pentru odihna lor veşnică şi pentru mângâierea familiilor care suferă din cauza pierderii lor. Dragi fraţi şi surori, implor pe fiecare, şoferi, pasageri şi pietoni să ia în serios în mod atent cuvintele Sfântului Paul din liturgia Cuvântului de azi: ’fiţi sobri şi treji’. Comportamentul nostru pe străzi trebuie să fie caracterizat de responsabilitate, consideraţie şi respect faţă de alţii. Fie ca Fecioara Maria să ne poată conduce cu siguranţă de-a lungul străzilor şi autostrăzilor lumii”.








All the contents on this site are copyrighted ©.