2008-11-15 20:29:16

Darurile Domnului nu sunt seminţe de consumat ci de cultivat: predică la Duminica a XXXIII-a din Timpul ordinar, anul A


(RV - 15 noiembrie 2008) E ziua Domnului. „Gândurile mele sunt gânduri de pace şi nu de nenorocire; strigaţi către mine şi Eu vă voi asculta şi vă voi întoarce din robie de pretutindeni”, spune Domnul la profetul Ieremia în capitolul 19, astăzi cântarea de intrare la Sfânta şi dumnezeiasca Liturghie.

În calendarul liturgic roman aceasta este penultima duminică a Anului bisericesc, iar încheierea anului liturgic prefigurează sfârşitul timpurilor cu realităţile din urmă: Isus Cristos, mort şi înviat, s-a suit la ceruri, şade de-a dreapta lui Dumnezeu, Tatăl Atotputernicul, de unde va veni să judece pe vii şi pe morţi.

Moartea şi învierea lui Isus, pe care le vestim şi le mărturisim la Sfânta Liturghie până când va veni în slavă ne fac pe noi creştinii să trăim prezentul fără teamă implicându-ne activ în viaţa de toate zilele a societăţii şi în realizarea Împărăţiei lui Dumnezeu.

Sfârşitul anului liturgic ne invită pe de altă parte să aruncăm o privire asupra vieţii de până acum spre a evalua roadele ei întrucât Creatorul a încredinţat făpturilor sale darurile naturii iar Cristos Domnul a oferit tuturor darurile răscumpărării, fiecăruia după capacitatea lui, într-un mod cu totul personal. Sunt daruri care comportă recunoştinţă, colaborare şi răspundere din partea fiecărui om şi a fiecărei colectivităţi. Aşteptarea pasivă, indiferentă şi iresponsabilă a venirii Împărăţiei lui Dumnezeu este contrară învăţăturii drepte a Bisericii. Ştim că judecata din urmă cu bilanţul vieţii pământeşti va avea loc la cea de-a doua venire a lui Cristos.

Dar singur Tatăl îi cunoaşte ziua şi ceasul, numai El îi hotărăşte venirea. De aceea, departe de noi orice speculaţie în ceea ce priveşte timpul; departe de noi orice entuziasm facil şi nesănătos, dar şi orice pesimism nociv, vătămător. Liturgia acestei duminici, prin parabola talanţilor încredinţaţi servitorilor săi de către „un om având de plecat într-o călătorie lungă” şi care la întoarcere, cere cont fiecăruia, constituie un avertisment şi totodată un exemplu, pentru aşteptarea activă a Zilei Domnului. Exemplul femeii desăvârşite al cărei elogiu este ţesut de înţeleptul din Cartea Proverbelor, astăzi prima lectură, şi avertismentul dat de Apostolul Neamurilor creştinilor din Tesalonic - „Ziua Domnului să nu vină fără de veste peste voi ca un hoţ în puterea nopţii”, astăzi lectura a doua, completează lecţia despre felul cum aşteaptă creştinii a doua venire a lui Cristos.

Ce trebuie să facem? „Rămâneţi în mine şi eu în voi, spune Domnul la Ioan 15, şi continuă: „cine rămâne în mine aduce roade multe” . Este versetul dinaintea proclamării evangheliei duminicale.

A aduce roade…A rodi.
Este legea vieţii pentru plante şi animale şi, în felul propriu, şi pentru om, după cum citim în cartea Facerii. Iar cine seamănă sau plantează are dreptul să culeagă. Dumnezeu însuşi aşteaptă ca via să-i aducă roade. Însă, după cum aflăm din parabola semănătorului, nu totul rodeşte; apoi există şi roade rele; pe lângă grâul bun creşte şi neghina. Tot din parabolele împărăţiei, povestite de Isus, aflăm că cine nu aduce roadă îşi primeşte răsplata cuvenită; mlădiţele neroditoare sunt tăiate şi aruncate în foc; via însăşi este încredinţată altor viticultori iar smochinul neroditor, şi după ce a primit îngrijiri speciale din partea stăpânului, este tăiat ca să nu mai ocupe locul degeaba.

Aşadar, creştinii luminaţi de Cuvântul lui Dumnezeu au conştiinţa vie că trebuie să aducă roade de dreptate şi iubire; şi aceasta nu spunând "Doamne, Doamne", nu doar prin cuvinte, prin vorbe sterile ci prin fapte bune, care sunt adevărate comori, pe care nici rugina nici moliile nu le rod nici hoţii nu le fură; a strânge comori înaintea lui Dumnezeu; fapte bune pentru Cristos cel viu, prezent în semenii noştri, încât la întâlnirea cu El să ne poată spune: „Mie mi-aţi făcut”; simplu şi ingenios, bine ştiind că pomul bun se cunoaşte după roade. Însă pentru a aduce roade, creştinul trebuie să vegheze cu răbdare şi speranţă, necruţând nici o oboseală. De fapt, vorbind ucenicilor despre a doua sa venire, Isus le-a spus această parabolă, la Matei capitolul 25: „Un om având de plecat într-o călătorie lungă, a chemat la el servitorii săi şi le-a încredinţat avuţia sa. Unuia i-a dat cinci talanţi, altuia doi şi altuia unul; fiecăruia după puterea lui. Apoi a plecat”. Cunoaştem ce a făcut fiecare; cunoaştem şi ce s-a întâmplat la întoarcerea stăpânului din lunga călătorie.

Cu această parabolă Isus ne face să înţelegem sensul şi rostul darurilor pe care Dumnezeu le încredinţează fiecărui om cu încredere şi generozitate: pe lângă darurile naturale, şi în primul rând viaţa, fiecare om primeşte clipă de clipă daruri supranaturale. Domnul dă, încredinţează, împarte şi apoi se retrage pentru a nu împiedica libertatea noastră. Cum folosim darurile vieţii până la întoarcerea lui, timp în care credinţa este deseori scuturată şi pusă la încercare? Un lucru este sigur: întârzierea stăpânului sau a mirelui are un singur scop: Domnul nu întârzie cu făgăduinţa sa, după cum socotesc unii că e întârziere, ci rabdă îndelung pentru voi, nevrând să piară cineva, ca toţi să se întoarcă prin pocăinţă. Este răspunsul dat de Sfântul Petru în a doua sa scrisoare, unora care umblând după poftele lor, îi luau în râs pe adevăraţii creştini sfidându-i: „Unde este făgăduinţa venirii Domnului? Iată, părinţii voştri au murit şi toate rămân aşa cum erau la începutul creaţiei”(cf 2Pt 3,4).

La întoarcere, stăpânul din parabola talanţilor, laudă şi răsplăteşte cu invitaţia de a intra în bucuria sa pe primii doi servitori, dar ultimul, leneş, neîncrezător şi fricos este certat şi pedepsit. A ascuns talantul în pământ într-un colţ al grădinii de frică să nu-l piardă, să nu i-l fure cineva, spre a-l putea restitui stăpânului fără să-l fi folosit. Atunci la ce a fost bun? Darul angajează…Darurile Domnului nu sunt perle de păstrat în scrinul familiei, dar nici seminţe de consumat, ci seminţe de cultivat.

Pentru a reţine bine întipărit în minte aceasta, iată, o ilustrare sugestivă: „Pe Via del Corso din centrul Romei se afla până nu de mult un magazin renumit, poate unic în lume, magazinul de virtuţi. Aici, clienţii erau serviţi de îngeri iar rafturile erau pline cu mărfuri frumos ambalate. Intrat în magazin din curiozitate, un client a rămas surprins văzând că pe etichete artistic colorate se putea citi: Răbdare, Bunătate, Cumpătare, Dreptate, Prudenţă, Smerenie, Speranţă, Credinţă, Iubire şi altele. Gândindu-se puţin, clientul în cauză şi-a zis că i-ar face bine şi lui ceva din mărfurile expuse. Şi îndată a cerut mult din multe: multă răbdare, multă cumpătare, multă prudenţă şi multă speranţă şi multe din altele încât se gândea că va fi greu de purtat cu el pe stradă atâtea cumpărături. Mare i-a fost surpriza când îngerul a pus totul într-o mică pungă, de aceea a întrebat: cum, totul e aici? Da, i-a răspuns îngerul luminat la faţă văzând în clientul său atâta dragoste pentru virtute. "Da totul e aici, dar ştiţi, noi vindem doar seminţe de virtuţi”.

Da, darurile lui Dumnezeu sunt seminţe de cultivat în viaţa de fiecare zi în terenul bine îngrijit al sufletului la lumina Cuvântului lui Dumnezeu şi cu ajutorul Duhului Sfânt.
De altfel parabola talanţilor trebuie înţeleasă şi în lumina parabolei semănătorului. Iar cui i s-a dat mult, mult i se va cere. Cine are zece talanţi trebuie să pună în joc 10 şi nu mai puţin. Totul, asemenea Apostolilor care chemaţi de Isus au lăsat totul şi l-au urmat.

Cine are un talant şi se închide în sine, asemenea tânărului bogat care voia să-şi salveze avuţia, acela nu se angajează până la capăt. Aventura vieţii este extraordinară şi cu totul personală: fiecare după puterea sa. Nimeni nu trebuie să aştepte ca alţii să gândească, să decidă, să acţioneze în locul său. Trebuie inventat şi reinventat modul propriu în care folosim darurile primite de la Domnul până la venirea sa.

Un mod concret de a folosi darurile Domnului este la îndemâna tuturor: a face investiţii pe termen lung în fapte bune în favoarea semenilor.

Imaginându-şi scena judecăţii din urmă, Sfântul Augustin spunea într-una din predici: „În ziua în care «Dumnezeu nu va tăcea» (Ps 50, 3) (...), El se va întoarce către cei răi şi le va spune: «Eu i-am pus pe pământ pe aceşti sărmani ai mei pentru voi. Eu, Capul lor, domneam în cer de-a dreapta Tatălui meu, dar pe pământ mădularele mele flămânzeau. Dacă voi aţi fi dăruit mădularelor mele, ceea ce le-aţi fi dat ar fi ajuns până la Capul lor. Când i-am pus pe pământ pe aceşti sărmani ai mei, am făcut din ei comisionarii voştri care să strângă faptele voastre bune în visteria mea: voi n-aţi pus nimic în mâinile lor, de aceea nu aveţi nimic la mine (Sermo 18, 4, 4).

Lectura din Cartea Proverbelor, capitolul 31, face elogiul femeii desăvârşite. Destoinicia stă în faptul că „îşi procură lână şi in şi mâinile sale lucrează cu hărnicie. Ea pune mâna pe furcă şi degetele sale învârtesc fusul”. De aceea, „îşi deschide mâna către cel lipsit şi o întinde către cel sărac”.

Vedem în această pagină şi un model al Bisericii în grija sa atentă faţă de săracii comunităţii. Astfel veghează în aşteptarea Capului, a Mirelui său Cristos. Până la întâlnirea cu Domnul glorificat Biserica propovăduieşte, încurajează, mustră, menţine aprinsă şi activă speranţa Împărăţiei lui Dumnezeu iar în ceea ce priveşte timpul venirii, îndeamnă cu Sfântul Pavel în prima Scrisoare către creştinii din Tesalonic:

„Fraţilor, cu privire la timpul şi ceasul hotărât pentru venirea Domnului nu-i nevoie să vă scriu, pentru că voi înşivă ştiţi foarte bine că ziua Domnului va veni ca un hoţ, în puterea nopţii, când oamenii vor zice: "Câtă pace, câtă linişte!"; atunci fără de veste va veni peste ei prăpădul, ca durerile naşterii peste femeia însărcinată şi nu vor avea scăpare. Dar pe voi, fraţilor, cum nu sunteţi în întuneric, ziua aceea nu vă va surprinde ca un hoţ. Voi toţi sunteţi fii ai luminii şi fii ai zilei; nu sunteţi ai nopţii, nici ai întunericului. De aceea, să nu dormim ca ceilalţi, ci să veghem, să fim treji.”
Duminică plăcută iubiţi ascultători!
(Radio Vatican, A.Lucaci, 13/14 noiembrie 1993, revizuită pe 15 noiembrie 2008).

Aici, în serviciul audio, o versiune redusă: RealAudioMP3








All the contents on this site are copyrighted ©.