2008-11-13 17:18:35

Italia: La Pavia, interes crescut faţă de figura Sfântului Augustin, după vizita de anul trecut a Papei


(RV – 13 noiembrie 2008) „Augustin la şcoală”: astfel se intitulează ziua de studiu desfăşurată joi, 13 noiembrie, în localitatea italiană Pavia. Iniţiativa este dedicată Sfântului Augustin, Părinte al Bisericii, dorind să amintească naşterea sfântului, pe 13 noiembrie a anului 354.

Acţiunea, promovată de comitetul „Pavia, oraş al Sfântului Augustin”, doreşte să facă cât mai cunoscută figura episcopului de Hipona, ale cărui relicve sunt păstrate – din secolul al VIII-lea – în bazilica „San Pietro in Ciel D’Oro”, din Pavia.

De mai mulţi ani, oraşul din regiunea italiană Lombardia propune întâlniri şi organizează evenimente culturale dedicate Sfântului Augustin, unul din sfinţii cei mai iubiţi de Benedict al XVI-lea. Tocmai după vizita efectuată de Sfântul Părinte la Pavia, în luna aprilie a anului trecut, interesul locuitorilor acestui oraş faţă de Sfântul Augustin a crescut foarte mult.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.