2008-11-08 18:44:31

Sâmbătă: sumarul emisiunii


(RV - 8 noiembrie 2008) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii:
- Sfântul Scaun contribuie la dialogul între popoare şi susţine noile evoluţii în relaţiile dintre Taipei şi Beijing: a afirmat Benedict al XVI-lea primind sâmbătă noul ambasador al Republicii China în Taiwan, Wang Larry Yu-yuan, cu ocazia prezentării scrisorilor de acreditare. Suveranul Pontif a adresat un salut special noului preşedinte Ying-jeou Ma, primul catolic ales la funcţia cea mai înaltă a Statului asiatic.

- Benedict al XVI-lea despre Pius al XII-lea: un dar excepţional al Domnului pentru Biserica sa. Primind în audienţă sâmbătă dimineaţă participanţii la Reuniunea de studiu organizată de Universităţile Laterană şi Gregoriană din Roma, pentru a marca 50 de ani de la moartea papei Pacelii, Benedict al XVI-lea a evocat pe larg îndelungul pontificat al papei Pius al XII-lea.

- Sfântul Părinte a primit sâmbătă în audienţă pe arhiepiscopul Vernon James Weisgerber, preşedintele Conferinţei Episcopilor Catolici din Canada, împreună cu vice-preşedintele, episcopul Pierre Morissette, şi secretarul general mons. Mario Paquette; succesiv, Papa a primit un grup de episcopi din Bolivia, în vizită "ad limina apostolorum". Tot sâmbătă, Benedict al XVI-lea a primit pe arhiepiscopul de Lvov al latinilor Mieczysław Mokrzycki, iar după amiază, pe card. Giovanni Battista Re, prefectul Congregaţiei pentru Episcopi.

- Suveranul Pontif a acceptat renunţarea la conducerea pastorală pentru limită de vârstă a nunţiului apostolic în Portugalia, arhiepiscopul Alfio Rapisarda şi a numit ca succesor în aceeaşi misiune pe arhiepiscopul Rino Passigato, până acum nunţiu apostolic în Perù.

- Vaste ecouri, în comunitatea ştiinţifică, la discursul Papei de vineri privind transplanturile şi cultura gratuităţii în donarea de organe; profesorul de bioetică Antonio Spagnolo a subliniat într-un interviu la Radio Vatican "tentativele de a facilita şi umbri conceptul de moarte a persoanei donatoare, considerând decedate persoane care în realitate n-au trecut de pragul morţii".

- A apărut Calendarul creştin catolic-ortodox 2009. Misionarii Verbiţi propun credincioşilor creştini, catolici şi ortodocşi, un loc de întâlnire spiritual comun prin folosirea unui calendar ecumenic ce reuneşte, pe aceeaşi foaie, unele lângă altele, sărbătorile din calendarul fiecărei confesiuni. Intitulat "Calendarul creştin catolic-ortodox 2009", beneficiind de un format grafic de excepţie, cu imagini sugestive, acest calendar are scopul de a promova spiritul unităţii între toţi creştinii: informază ercis.ro

- Haiti. Peste 60 de victime, în mare parte copii, şi 100 de răniţi, bilanţul uman provizoriu în urma prăbuşirii unei şcoli la periferia capitalei, Port-au-Prince; în edificiul prăbuşit, funcţionau o grădiniţă de copii, o şcoală generală şi un liceu.

- New York. Organizaţia Naţiunilor Unite riscă să rămână fără bani; numai 31 de state şi-au achitat datoriile financiare pentru anul în curs – a afirmat secretarul general ONU, Ban Ki-moon; pe lista statelor virtuoase, Republica Moldova şi Bulgaria.

- Italia. Noile frontiere ale spaţiului sacru, pentru celebrarea euharistică, în centrul reuniunii internaţionale de studiu desfăşurată vineri la sediul Patriarhatului de Veneţia, la iniţiativa Conferinţei Episcopale Italiene, pe tema "Artă, arhitectură, liturgie. Experienţe europene comparative".

- Din actualitatea internaţională. Irak: aprobată de Consiliul prezidenţial, legea electorală în vederea alegerilor provinciale de la începutul anului viitor; pentru reprezentarea politică a minorităţii creştine, Consiliul irakian a promis un nou proiect de lege. Washington: "un eventual program de dezvoltare nucleară în Iran este inacceptabil", a afirmat preşedintele ales Barack Obama, la prima conferinţă de presă după alegeri. Republica Populară Chineză: mii de persoane au atacat poliţia la Shenzhen, în sudul ţării, după moartea unui tânăr urmărit de forţele de ordine.

- Consideraţii omiletice la Sărbătoarea Dedicării Bazilicii Laterane, catedrala Romei.

- Duminică 9 noiembrie, în calendarul liturgic bizantin român, Duminica a XXIV-a după Rusalii cu Evanghelia învierii fiicei lui Iair; totodată Sfinţii Onisifor şi Porfirie, martiri, anul 290 şi Sfintele Matrona şi Teoctista din Lesbos, cuvioase, secolul IV; în calendarul roman sau latin, Duminica a XXXII-a din Timpul ordinar care anul acesta coincide cu sărbătoarea Dedicării Bazilicii Preasfântului Mântuitor şi a Sfântului Ioan din Lateran, catedrala Romei; de asemenea Sfânta Teodora, martiră, în nordul Africii.








All the contents on this site are copyrighted ©.